Macovei denunţă: Cine sunt parlamentarii corupţi care votează în numele dumneavoastră!

0
0

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a publicat duminică, pe blogul personal, o listă cu şase parlamentari condamnaţi penal, definitiv sau nedefinitiv, şi alţi 13 care aşteaptă decizia instanţelor, ea criticând faptul că aceştia votează în continuare legi pentru şi în numele românilor.

"Sunt 19 parlamentari în funcţie trimişi în judecată pentru fapte de corupţie, infracţiuni economice şi alte infracţiuni importante; procesele sunt în diferite faze de judecată, iar unii (6) au fost deja condamnaţi, definitiv sau nu. Ei sunt astăzi în Parlamentul Romaniei şi provin din majoritatea partidelor politice. Sunt anchetaţi politicieni din orice partid, inclusiv din cele care au fost şi sunt la guvernare din 2005 încoace", scrie Macovei.

Europarlamentarul adaugă că DNA face anchete "imparţiale". "Prin urmare, declaraţiile politice care acuză DNA de politizare şi prin care se cere demisia celor din alte partide, dar nu şi a inculpaţilor din propriul partid, sunt ipocrite. Reamintesc că în toate rapoartele din 2005 până acum, timp de 6 ani, Comisia Europeană a afirmat în mod repetat că DNA face anchete imparţiale."

Fostul deputat PNL, apoi UNPR, Dan Ilie Morega şi deputatul care a fost la PDL Cosmin Popescu (exclus din partid) sunt cei doi parlamentari români care au fost condamnaţi definitiv, iar parlamentarii condamnaţi nedefinitiv sunt Eugen Bădălan (PDL, s-a autosuspendat din partid), Şerban Mihăilescu (UNPR), Adrian Năstase (PSD) şi Virgil Pop (PNL). În total, şase parlamentari care sunt în funcţie care votează legi "pentru noi şi în numele nostru", după cum consemnează Macovei.

Parlamentarii aflaţi în funcţie şi trimişi în judecată, aleşi care aşteaptă astfel decizii ale instanţelor sunt, potrivit listei lui Macovei, liberalii Tudor Chiuariu şi Florin Ţurcanu, aleşii PDL Nicolae Dobra, Iftimie Dragoş, Sorin Pandele, Dan Păsat, Monica Iacob Ridzi, pesediştii Ion Dumitru, Marian Ghiveciu, Miron Mitrea, Mugurel Surupăceanu şi Cătălin Voicu. Lista celor 13 parlamentari trimişi în judecată este completată de preşedintele de onoare al PC, Dan Voiculescu.

Mai multe - Societate

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite