Judeţ cu judeţ:Oraşul Târgu-Mureş are cont pe Facebook
0Cetatea Rupea, Braşov, este reintrodusă după cinci ani în circuitul turistic. Doi soţi din Drobeta-Turnu Severin sunt cercetaţi după ce au cheltuit 160.000 de lei din banii asociaţiei de proprietari. oferii vor trebui să plătească, de săptămâna aceasta, pentru parcarea în incinta Aeroportului Internaţional Sibiu.
ALBA. Luminiţa Popa, studenta care a căzut în puţul liftului dintr-un cămin studenţesc, a fost înmormântată ieri în satul natal, Livezile. Zeci de colegi au venit cu microbuze de la Cluj-Napoca pentru a o conduce pe ultimul drum.
ARAD. Zece milioane de euro pentru iluminarea şoselei de centură a oraşului Arad. Alimentarea becurilor se va face cu panouri solare, iar oficialii primăriei spun că facturile vor fi mai mici cu 35.000 de euro pe an.
ARGEŞ. „Simfonia Lalelelor" cu maşini de epocă. Zece automobile vechi de aproape o sută de ani au defilat, ieri, pe străzile Piteştiului. Cel mai vechi exponat a fost un Ford din anul 1928, în perfectă stare de funcţionare.
BACĂU. Un elev a făcut un film de cinci minute în care şi-a comparat liceul cu lagărul de la Auschwitz. Marius Tătăruşanu (clasa a XII-a) l-a comparat pe director cu Adolf Hitler, în semn de protest faţă de desfiinţarea locului de fumat din curtea Liceului „Vasile Alecsandri".
BIHOR. Mamele din judeţ care au bebeluşi trebuie să plătească 200 de lei pentru vaccinurile care teoretic sunt gratuite. Direcţia de Sănătate Publică nu are dozele necesare.
BISTRIŢA-NĂSĂUD. Târgul de maşini devine „muzeu". Organizatorii târgului auto din Livezile spun că au sute de vizitatori, dar abia dacă vând două-trei autovehicule pe zi. Preţurile sunt la jumătate faţă de 2008.
BOTOŞANI. Şcoli încălzite cu ajutorul vântului. Autorităţile din Botoşani vor investi 750.000 de lei pentru montarea unor turbine eoliene prin care să se asigure încălzirea şcolilor de la periferia oraşului.
BRAŞOV. Cetatea Rupea revine în circuitul turistic, după cinci ani. Investiţia necesară pentru ca vestigiul din secolul al XIV-lea să-şi recapete faima şi să atragă cât mai mulţi turişti se ridică la 30 de milioane de lei.
BRĂILA. Ruină transformată în Centru Multicultural. Una dintre cele mai frumoase clădiri de patrimoniu din oraş, lăsată în ruină de circa 10 ani, va fi renovată cu zece milioane de lei. Lucrările vor începe până la sfârşitul lunii.
BUZĂU. Două luni fără apă caldă. Peste 6.000 de buzoieni se vor spăla la lighean în următoarea perioadă, întrucât au loc lucrări de revizie la reţeaua de termoficare.
CARAŞ-SEVERIN. Şapte milioane de euro pentru extinderea Grădinii Zoologice din Reşiţa. Suprafaţa grădinii va fi de 5,5 hectare de teren, faţă de 1,5 cât are acum. În prezent, animalele stau în cuşti de cel mult patru metri pătraţi.
CLUJ. O sută de voluntari au plantat peste 1.000 de arbori, ieri, pe un bulevard din Cluj-Napoca. Acţiunea a fost organizată de o firmă de consultanţă în domeniul energiei, în colaborare cu membri ai Greenpeace.
CONSTANŢA. Şi-a salvat copilul din ştreang. Mihaela Leca (43 de ani), din satul Canlia, şi-a găsit, ieri, băiatul de 13 ani spânzurat cu un laţ în grajdul gospodăriei. Copilul fusese certat de tatăl său.
COVASNA. Strângere de fonduri pentru repararea locomotivei cu aburi dintre Covasna şi Comandău. Autorităţile au organizat, ieri, de Ziua Internaţională a Monumentelor Istorice, o campanie pentru a aduna o parte din cei 150.000 de euro necesari.
CĂLĂRAŞI. Trei firme oferă gratis autorităţilor materiale de construcţii şi structuri metalice pentru ridicarea unui pod peste Dunăre. Podul de patru benzi ar face legătura între Călăraşi şi Silistra, localităţi între care se circulă cu feribotul. Reprezentanţii firmelor spun că drumul pe apă este greoi şi costisitor. Autorităţile analizează oferta.
DÂMBOVIŢA. Localnicii au de ieri un nou punct de întâlnire în centrul oraşului Târgovişte: fântana arteziană. Aceasta a fost reparată şi „împodibită" cu o instalaţie muzicală şi una de colorare a apei. Investiţia este de 3.000 de euro.
DOLJ. Albertina, nepoata lui Pavel Rentea, care a murit după ce a fost bătut de un şofer nervos pentru că traversa prea încet strada, a mers ieri, pentru prima dată, la mormântul bunicului. Fetiţa de şase ani este dusă la psiholog de părinţi.
GALAŢI. Profesorii de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş" din Tecuci boicotează bacalaureatul. Pentru că nu li s-au dat salariile majorate, dascălii au refuzat să facă parte din comisiile de examinare la testul de competenţe digitale.
GIURGIU. Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Giurgiu va organiza vineri Bursa generală a locurilor de muncă. Aceasta va avea loc în oraşele Giurgiu şi Bolintin Vale.
GORJ. Complex de agrement de un milion de euro pe insula de pe râul Jiu. Spaţiul se va deschide luna viitoare, iar investiţia este în totalitate privată. Primăria Târgu-Jiu a renunţat la teren întrucât nu a avut bani pentru amenajare.
HARGHITA. Graniţa dintre judeţe, stabilită la tribunal. Autorităţile harghitene au dat în judecată Consiliul Judeţean Neamţ, după amplasarea unui panou de limitare teritorială la 15 kilometri faţă de limita „reală", la ieşirea din Cheile Bicazului.
HUNEDOARA. Parcul Naţional Retezat îşi întâmpină turiştii cu un munte de gunoi chiar de la intrarea în aria protejată. Administratorii parcului dau vina pe lipsa unui serviciu de salubritate regulat şi pe proprietarii de cabane din zonă. Anul trecut, Parcul Naţional Retezat a candidat pentru una dintre cele şapte minuni naturale ale lumii.
IALOMIŢA. Un milion de lei pentru modernizarea celui mai mare parc din Feteşti. Trei sferturi din bani vor fi daţi, luna aceasta, de Fondul de Mediu, iar diferenţa este asigurată de autorităţile locale.
IAŞI. Artă „reciclată" de vânt şi ploi la Universitatea de Arte „George Enescu" din Iaşi. Din lipsă de materiale, operele studenţilor sunt scoase afară pentru a fi distruse de intemperii, iar apoi materialele sunt refolosite pentru alte lucrări de licenţă.
ILFOV. Parcarea hipermarketului, pistă de raliu. Un tânăr din Ilfov, care avea carnetul suspendat, a mers, ieri, cu BMW-ul la un complex comercial din Capitală. În parcare, bărbatul a accidentat grav o tânără venită la cumpărături. Şoferului i s-a întocmit dosar penal.
MARAMUREŞ. Credincioşii penticostali din Baia Mare se roagă încă de miercuri ca Dumnezeu să îi protejeze de cenuşa emanată de vulcanul islandez. Enoriaşii se tem că prevesteşte sfârşitul lumii.
MEHEDINŢI. Preşedintele unei asociaţii de proprietari din Severin şi administratorul, care sunt soţ şi soţie, sunt cercetaţi după ce au cheltuit 160.000 de lei din încasări. Bărbatul spune că a folosit banii pentru un tratament medical.
MUREŞ. Oraşul Târgu-Mureş, pe Facebook. Radu Roşca, un localnic pasionat de istorie, îi invită pe toţi mureşenii să ajute la dezvoltarea paginii oraşului cu poze şi informaţii. Până acum, contul are peste 2.200 de fani.
NEAMŢ. Festivalul medieval „Zilele Cetăţii Neamţ" este sub semnul întrebării. Primăria Târgu Neamţ nu a găsit bani pentru organizarea evenimentului care aduce anual mii de turişti în zonă.
OLT. „Liniuţe" legale pe străzile Slatinei. Peste 50 de şoferi din mai multe judeţe au participat, ieri, la un concurs de viteză pe distanţa de 400 de metri. Cursa are loc anual.
PRAHOVA. Valea Prahovei va fi curăţată de angajaţii de la Direcţia Copilului. De azi până vineri, 58 de angajaţi şi 70 de copii din centrele de plasament vor strânge deşeurile pentru a marca săptămâna naţională a voluntariatului.
SATU MARE. Ştrandurile din judeţ se deschid la 1 Mai, dar cel din oraşul Satu Mare rămâne nefuncţional şi în acest an. Lucrările de reabilitare sunt departe de a fi încheiate.
SĂLAJ. La Jibou va avea loc, miercuri cel mai mare târg de animale din judeţ. Vor veni zeci de crescători de animale de pe văile Agrijului, Almaşului şi Someşului.
SIBIU. Adio parcare gratuită la Aeroportul Internaţional Sibiu. Şoferii care vor să-şi lase maşina în parcarea aerogării vor plăti între 6 lei, pentru o oră, şi 207 pentru perioada maximă, de 15 zile.
SUCEAVA. Şomerii se înghesuie să-şi schimbe pregătirea profesională. De la începutul anului s-au înscris la cursurile de recalificare 631 de persoane, de trei ori mai mult faţă de perioada similară a anului trecut.
TELEORMAN. Cu căruţa la furat. Trei tineri din Turnu Măgurele au fost arestaţi ieri după ce au fost prinşi că au furat fier din magazia unei societăţi comerciale din oraş. Prejudiciul depăşeşte 12.000 de lei.
TIMIŞ. Graffitti şi baschet în locul griului comunist. Trei elevi de la Liceul de Informatică „Grigore Moisil" din Timişoara au renovat, ieri, curtea şcolii, după ce au câştigat 2.800 de lei printr-un program internaţional.
TULCEA. Consiliul Judeţean caută investitori pentru terenul fostei tabere de creaţie a artiştilor plastici, situat în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Tabăra Calica a ars din temelii anii trecuţi, iar imobilul nu mai poate fi locuit.
VASLUI. Tot mai mulţi bolnavi în judeţ. De la începutul anului au fost eliberate 10.800 de certificate medicale, cu 900 mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2009. Principalele boli sunt stresul, afecţiunile respiratorii şi de circulaţie.
VÂLCEA. Pacienţii din spitalele din judeţ îşi plătesc analizele, deşi sunt asiguraţi. Niciun laborator de analize nu are certificat de calitate, aşa cum prevăd noile norme şi, prin urmare, Casa de Asigurări de Sănătate nu poate deconta sumele.
VRANCEA. 30 de elevi olimpici din judeţ au primit, aseară, diplome şi bani pentru rezultatele obţinute în acest an şcolar. Premierea a fost făcută de Clubul Rotary Varana din Focşani, care astfel a serbat doi ani de la înfiinţare.























































