Judeţ cu judeţ :Un tânăr a murit şi alte trei persoane au fost rănite într-un accident care a avut loc ieri în apropiere de Salina Turda.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul comunei Fărcăşeşti, judeţul Gorj, a fost trimis în judecată pentru luare de mită.  Incendiul care a distrus mansarda unui bloc din Drobeta Turnu Severin a fost provocat intenţionat de adolescenta care a murit carbonizată,  Medicii de la Spitalul Judeţean Vrancea trebuie să returneze contravaloarea bonurilor de masă primite în ultimii doi ani pentru zilele de gardă.

ALBA. Camping în centrul oraşului Alba Iulia. Un teren viran va fi transformat  într-o zonă de promenadă şi camping, iar investiţia va fi de peste 13.000 de lei, bani asiguraţi din sponsorizări.

ARAD. Un bărbat de 30 de ani s-a aruncat luni seară de la etajul doi al mallului din Arad. Tânărul s-a aruncat direct pe betonul din parcarea centrului comercial. Anchetatorii încearcă să afle motivele sinuciderii.

ARGEŞ. Un tânăr de 17 ani din oraşul Mioveni a fost găsit mort în apartamentul în care locuia. Poliţiştii presupun că Răzvan Alexandru Stoica s-a înecat cu propria vomă, dar au depistat şi o lovitură la cap. Cazul a fost preluat de criminalişti.

BACĂU. Peste 2.000 de profesori din învăţământul preuniversitar sunt instruiţi pentru evaluarea online a elevilor. Cursurile sunt organizate la Casa Corpului Didactic din Bacău.

BIHOR. Peste 740 de persoane au fost acceptate în programul Casa Verde şi primesc câte 8.000 de lei pentru încălzirea ecologică. Până în prezent au fost analizate 850 de dosare.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Oraşul Bistriţa va reprezenta România la Strasbourg cu ocazia Zilei Europei. Autorităţile locale au anunţat, ieri, că vor amenaja la 8 mai un stand  cu obiecte făcute de artişi bistriţeni.

BOTOŞANI. Trei societăţi participă la licitaţia pentru retehnologizarea Centralei de Energie Termică din Botoşani. Ofertele sunt între 61 şi 64 de milioane de lei.

BRAŞOV. Oraşul Braşov va îmbrăca haine medievale în acest weekend, când se vor serba Zilele Oraşului. Turiştii şi localnicii sunt aşteptaţi la Cetăţuia Braşovului, pentru a petrece alături de cavaleri, domniţe, menestreli şi bufoni. Vor avea loc concursuri de tras cu arcul, demonstraţii de mânuire a armelor şi dansuri medievale.

BRĂILA. Poliţiştii, la vânătoare de piromani. Oamenii legii caută două persoane care, în a doua şi în a treia zi de Paşte, au pus foc ]n mai multe locuri din judeţ. Cel mai grav incendiu a fost la Cireşu, unde a ars o seră.

BUZĂU. Ion Aniţoiu, sergent major la Unitatea Militară 01654 din Mărăcineni, şi-a împuşcat soţia în cap, apoi s-a sinucis. Cei doi soţi se aflau în proces de divorţ şi aveau împreună doi gemeni, în vârstă de 11 ani.

CARAŞ-SEVERIN. Primarul comunei Văliug a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă şi luare de mită. Marius Mocanu a fost prins în flagrant în timp ce primea 3.000 de euro de la un investigator sub acoperire.

CĂLĂRAŞI. Pagube de patru milioane de lei la supermarketul care a ars în a doua zi de Paşte. Incendiul s-a produs la magazia de descărcare-recepţie produse. Pompierii nu au stabilit deocamdată cauza.

CLUJ. Un tânăr a murit şi alte trei persoane au fost rănite într-un accident care a avut loc ieri în apropiere de Salina Turda. Maşina condusă de şoferul de 19 ani a derapat şi a ajuns pe un câmp.

CONSTANŢA. Turiştii veniţi să-şi petreacă Paştele pe litoral au profitat ieri de vremea frumoasă şi au mers pe plajă să se bronzeze. Câţiva copii au făcut baie în apa rece a mării. Ieri la Constanţa au fost 20 de grade Celsius.

COVASNA. Firma de salubritate din Sfântu Gheorghe a lansat un concurs inedit. Locuitorii care colectează selectiv gunoiul (hârtie, plastic, sticlă, textile, deşeuri metalice, baterii, uleiuri) pot câştiga, la o tombolă, electrocasnice.

DÂMBOVIŢA. Cei 2.500 de locuitori ai comunei Măneşti sunt nevoiţi să ocolească 18 kilometri pentru a ajunge dintr-un sat în altul, întrucât autorităţile nu termină lucrările la podul peste râul Dâmboviţa.

DOLJ. Primăria Craiova a atribuit contractul pentru construirea centrului multifuncţional care trebuie terminat până în 2014. Clădirea, în valoare de 18 milioane de euro, va avea birouri, săli de expoziţii şi de conferinţe.

GALAŢI. Un bărbat de 61 de ani, din localitatea Jorăşti, s-a autoincendiat în a doua zi de Paşte, după o ceartă cu rudele pe tema împărţirii unei moşteniri. Ion Veliche (61 de ani) a murit ieri, la spital.

GIURGIU. A murit în timp ce mânca. Un bărbat de 60 de ani din oraşul Giurgiu s-a înecat cu o bucată de carne, luni seară, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

GORJ. Primarul comunei Fărcăşeşti a fost trimis în judecată pentru luare de mită. Constantin Pârvulescu este acuzat că a primit 1,3 milioane de lei de la patronii a două firme, pentru a le atribui preferenţial contracte de aproape şase milioane de lei.

HARGHITA. Aproape 10% din elevii harghiteni au nota scăzută la purtare, majoritatea din cauza numărului mare de absenţe. Potrivit Inspectoratului Şcolar, cele mai multe absenţe le au liceenii.

HUNEDOARA. Aproape o tonă de deşeuri au lăsat în urmă petrecăreţii pe malurile Lacului Cinciş, una dintre cele mai populare zone de agrement din judeţ. Deşeurile vor fi adunate de voluntarii care se ocupă cu curăţenia în zonă.

IALOMIŢA. Drumul Naţional 21, care leagă Slobozia de Brăila, va intra în reparaţii luna viitoare. Va fi reabilitat tronsonul dintre Slobozia şi satul Iazu, pe distanţa de 17 kilometri.

IAŞI. Poliţiştii au tras şapte focuri de armă ieri pentru a opri un bărbat de 46 de ani, din comuna Bârnova, care fura un cablu de telefon. Hoţul a fost prins în via Şorogari şi avea în căruţă 100 de metri de cablu.

ILFOV. Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia intră în renovare. Lucrările vor dura doi ani şi vor costa aproape 5,8 milioane euro. Vor fi restaurate şi clădiri mai noi, precum Lapidariumul Văcăreşti şi Sala Auditorium.

MARAMUREŞ. „Danţ la şură", în Muzeul Satului. Sute de persoane au participat ieri la deschiderea oficială a sezonului de vară la Muzeul de Etnografie şi Artă populară din Baia Mare. Nu au lipsit gulaşul de miel şi mămăliguţa.

MEHEDINŢI. Incendiul care a distrus mansarda unui bloc din Drobeta-Turnu Severin a fost provocat intenţionat de adolescenta care a murit carbonizată. Fata de 15 ani suferea de un handicap locomotor.

MUREŞ. Compania E.ON Gaz a fost reclamată de zeci de clienţi la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor. În această lună, instituţia a înregistrat 23 de reclamaţii, majoritatea pentru modul de facturare a gazelor naturale.

NEAMŢ. Autorităţile din Piatra Neamţ vor vota azi transferul unui islaz de 20 de hectare către Administraţia Penitenciarelor Iaşi. Pe acest teren va fi construită o închisoare modulară unde vor fi încarceraţi românii condamnaţi în alte ţări.

OLT. Primăria Slatina începe astăzi lucrările de realizare a sistemului de supraveghere video a centrului istoric şi de reabilitare a aleilor, trotuarelor şi spaţiilor verzi. Investiţia este de 15 milioane de lei, bani europeni.

PRAHOVA. Salvamontiştii din Buşteni au transportat o femeie care şi-a fracturat pe munte un picior, în timp ce juca fotbal cu familia. Salvatorii au adus victima la baza muntelui, iar un echipaj de la Ambulanţă a dus-o la spitalul din Azuga.

SATU MARE. Trei dintre cele patru Parchete din judeţ nu au conducere completă. Este nevoie de un prim-procuror adjunct la Judecătoria Satu Mare şi de câte un prim-procuror la Parchetele de pe lângă judecătoriile Carei şi Negreşti Oaş.

SĂLAJ. 27 de clienţi Volksbank vor primi înapoi sumele încasate de bancă drept comision de risc. Decizia Tribunalului Sălaj este definitivă şi irevocabilă.

SIBIU. Un târg de produse tradiţionale şi ecologice va avea loc, în weekend, la Muzeul de la Dumbrava Sibiului. Vor fi aduse produse din judeţele Sibiu, Alba şi Mureş.

SUCEAVA. Poliţiştii de frontieră de la Brodina au depistat în trafic doi tineri care transportau ţigări de contrabandă în valoare de 100.000 de lei. Infractorii au abandonat maşina, însă s-au întors şi şi-au recunoscut fapta.

TELEORMAN. Peste 100 de elevi de la şcolile şi liceele din Alexandria se întrec azi la concursul de protecţie civilă organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

TIMIŞ. O femeie a fost lovită uşor de un tramvai, ieri, la Timişoara, după ce a ieşit din biserică. Victima s-a împiedicat de o bordură şi a căzut chiar în faţa tramvaiului, dar vatmanul a oprit la timp.

TULCEA. Un muncitor care transporta piatră cu excavatorul a murit ieri într-un accident de muncă, la Măcin. Peste Gigi Badiu (49 de ani) a căzut un panou de cinci tone, pe care victima l-a lovit din greşeală cu utilajul. Bărbatul lucra de trei săptămâni la firma ce se ocupă cu extracţia pietrei. Inspectorii de muncă au deschis o anchetă.

VASLUI. Un bărbat de 45 de ani, din localitatea Rafaila, şi-a omorât în bătaie tatăl, în vârstă de 78 de ani, pentru că a refuzat să-i dea bani să se ducă la cârciumă. Crima a avut loc în a doua zi de Paşte. Agresorul a fost arestat.

VÂLCEA. Bani europeni împotriva alunecărilor de teren. Autorităţile din comuna Muereasca au obţinut 8,8 milioane de lei pentru a stopa surparea malurilor, fenomen care a afectat 45 de gospodării.

VRANCEA. Medicii de la Spitalul Judeţean trebuie să returneze contravaloarea bonurilor de masă primite în ultimii doi ani pentru zilele de gardă. Potrivit Curţii de Conturi, doctorii au mâncat la bucătăria spitalului.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite