Judeţ cu judeţ: Un poliţist de 50 de ani din Târgu-Jiu a murit ieri, în drum spre serviciu, într-un accident rutier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 35 de ani din Oneşti, judeţul Bacău, şi-a înjunghiat mama pentru că nu i-a dat bani să-şi cumpere un cal. Primăria Galaţi va investi patru milioane de euro în realizarea unui sistem cibernetic de coordonare a tuturor semafoarelor din oraş. Peste 400 de asistenţi şi infirmieri de la Spitalul Judeţean „Dr. Constantin Opriş“ din Baia Mare au făcut ieri o grevă de avertisment de două ore.

ALBA. Poliţia Animalelor din judeţ a salvat un câine bătut crunt care a fost găsit la marginea unui drum. Inspectorii au fost anunţaţi de un trecător, iar patrupedul a fost transportat la o clinică veterinară, unde a fost operat.

ARAD. Patru autoturisme de lux care figurau ca furate au fost găsite de poliţiştii arădeni în depozite auto şi de piese second-hand. Anchetatorii bănuiesc că maşinile urmau să fie vândute cu seriile modificate sau dezmembrate.

ARGEŞ. Ieri s-a deschis la Piteşti „Târgul Mărţişorului". Peste 300 de comercianţi din toată ţara au ocupat piaţa din faţa primăriei pentru a-şi vinde mărţişoarele.

BACĂU. Un bărbat de 35 de ani din Oneşti şi-a înjunghiat mama pentru că nu i-a dat bani să-şi cumpere un cal. De faţă au fost şi cele trei fetiţe ale sale de 9, 11, respectiv 13 ani. Femeia este în stare critică la Spitalul Judeţean.

BIHOR. Scandalul sexual iscat în jurul solistului trupei orădene Hotel FM, David Bryan, i-a îndepărtat pe sponsori. TVR nu mai are banii necesari pentru taxa de înscriere la Eurovision.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Tribunalul Bistriţa-Năsăud, asaltat de bugetari. O treime din cele aproape 600 de dosare înregistrate la Secţia Civilă se referă la solicitarea drepturilor băneşti care au fost tăiate anul trecut.

BOTOŞANI. Poliţişti cu armament împrumutat. Agenţii Poliţiei Locale din Botoşani vor folosi bastoane, aparate cu electroşocuri, spray-uri lacrimogene şi pistoale închiriate de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie.

BRAŞOV. Record de pupici în Piaţa Sfatului. De Dragobete, oraşul Braşov va încerca să stabilească un nou record: cele mai multe cupluri care se sărută în acelaşi timp şi în acelaşi loc.

BRĂILA. Metodă inedită în transportul în comun din Brăila: plata biletului prin SMS. Societatea Braicar a pus la punct un sistem prin care, de la 1 martie, călătorii pot achita biletul printr-un mesaj telefonic transmis în mers.

BUZĂU. Spitalul din Pârscov, unicul ce deservea bolnavii incurabili din mai multe judeţe ale Munteniei, se află pe lista unităţilor care vor fi transformate în aziluri.

CARAŞ-SEVERIN. La Tribunalul Caraş-Severin au fost înregistrate ieri 121 de plângeri împotriva statului român. Cadrele militare contestă în instanţă decizia de recalculare a pensiilor, în urma căreia veniturile lor s-au diminuat.

CĂLĂRAŞI. Recalificarea, o nouă şansă pentru şomeri. Anul trecut, aproape 1.000 de persoane din Călăraşi au participat la cursuri de formare profesională, iar jumătate dintre acestea au fost angajate.

CLUJ. Peste 30 de firme, din România şi din străinătate, au ridicat caietele de sarcini pentru a participa la licitaţia de la 7 aprilie pentru construirea pistei de 3,5 kilometri a Aeroportului Cluj-Napoca. Contractul este de 39,9 milioane de euro.

CONSTANŢA. Marea a invadat plaja după furtuna din weekend. Cea mai afectată staţiune este Eforie Sud, unde plaja este sub ape în zona Splendid Beach. Aproape 2.000 de hectare au fost înghiţite în ultimii ani în Marea Neagră.

COVASNA. Electrica investeşte 13 milioane de lei la Covasna. În acest an, vor avea loc lucrări de modernizare şi reparaţii la reţeaua din toate cele cinci oraşe ale judeţului, precum şi în zona rurală.

DÂMBOVIŢA. Pompierii au fost nevoiţi să intervină cu găleţile cu apă, în noaptea de duminică spre luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în comuna Glodeni. Autospeciala nu a putut ajunge din cauza drumului impracticabil.

DOLJ. Aproape 2.000 de persoane au fost diagnosticate săptămâna trecută cu viroze şi pneumonii. Autorităţile spun că cifra este în creştere şi recomandă vaccinarea pentru a se preveni răspândirea virusului gripal.

GALAŢI. Primăria Galaţi va investi patru milioane de euro în realizarea unui sistem inteligent pentru fluidizarea traficului. Proiectul presupune coordonarea cibernetică a tuturor semafoarelor din oraş şi va fi gata în al doilea semestru.

GIURGIU. Politiştii de frontieră din Giurgiu au confiscat peste 2.000 de articole de îmbrăcăminte contrafăcute, în valoare de aproape 133.000 de lei. Marfa a fost găsită într-un TIR care venea din Turcia. Şoferul este cercetat penal.

GORJ. Un poliţist de 50 de ani din Târgu-Jiu a murit ieri, în drum spre serviciu, într-un accident. Aurel Potcovaru făcea naveta la Motru, iar în localitatea Câlnic maşina condusă de un coleg s-a lovit de un parapet, din cauza poleiului.

HARGHITA. O treime dintre cei aproape 900 de copii din oraşul Bălan cresc singuri după ce părinţii au plecat la muncă în străinătate. Potrivit Serviciului de Asistenţă Socială al Primăriei, 278 de copii suferă după închiderea minei pentru că adulţii au fost nevoiţi să plece pentru a face rost de bani. Mulţi dintre copii devin depresivi şi se simt abandonaţi.

HUNEDOARA. Gara din Brad, clădire monument istoric, va fi reabilitată printr-un program de investiţii al Regionalei CFR Timişoara. Lucrările vor începe în acest an, iar investiţia este de peste 860.000 de lei.

IALOMIŢA. Dosarul „Sexgate cu VIP-uri şi politicieni" se va judeca, de astăzi, doar cu uşile închise. Magistraţii au motivat prin faptul că în dosar sunt implicate mai multe persoane minore, care ar avea de suferit dacă şedinţele ar fi publice.

IAŞI. Judecătorii au admis divorţul intentat de Bogdan Corduneanu. Interlopul arestat din ianuarie 2010 a decis să se despartă de Alina Bogdan după ce a aflat, cu un program instalat pe calculatorul femeii, că aceasta face videochat.

ILFOV. Primul complex naţional de nataţie din România va fi construit la Otopeni. Compania Naţională de Investiţii a anunţat că lucrările vor începe în acest an.

MARAMUREŞ. Peste 400 de asistenţi şi infirmieri de la Spitalul Judeţean „Dr. Constantin Opriş" din Baia Mare au făcut ieri o grevă de avertisment de două ore. Cadrele medicale sunt nemulţumite de salariile mici.

MEHEDINŢI. Aproape 1.000 de angajaţi ai Episcopiei Severinului şi Strehaiei, dar şi ai celei a Caransebeşului, vor beneficia de instruire profesională în domeniul patrimoniului cultural. Proiectul de 6,8 milioane de lei va dura 33 de luni.

MUREŞ. Noi centre de informare privind obţinerea cetăţeniei maghiare. La Sighişoara s-a deschis ieri un Birou de Cetăţenie, iar centre similare se vor inaugura mâine la Fântânele şi vineri la Sovata.

NEAMŢ. Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului a trimis un protest Patriarhiei Române. Motivul: un film de pe Youtube în care măicuţele de la Mănăstirea „Petru Vodă" îi cântă „Sfântă tinereţe legionară" părintelui Justin Pârvu.

OLT. Aproape 150 de pensionari din judeţ vor da în judecată Guvernul. Vârstnicii sunt nemulţumiţi de reţinerea a 5,5% pentru fondul de sănătate. Reducerea este aplicată pensiilor de peste 740 de lei.

PRAHOVA. Falsificator italian de carduri, prins la Puchenii Mari. Bărbatul de 37 de ani era căutat din 2007 de autorităţile spaniole pentru că, prin reţeaua pe care o conducea, a creat un prejudiciu de peste 600.000 de euro.

SATU MARE. Niciun candidat din judeţ nu a intrat la Institutul Naţional al Magistraturii, sesiunea februarie. Doar unul din cei 12 sătmăreni a luat testul grilă eliminatoriu. Codruţa Por s-a clasat pe locul 163 la concurs şi sunt admişi doar primii 100.

SĂLAJ. Asociaţia Prader Willi (APW) România, care are sediul în Zalău, a organizat ieri un marş pentru sensibilizarea autorităţilor şi a cetăţenilor cu privire la bolile rare. Manifestarea face parte dintr-o serie dedicată Zilei Bolilor Rare.

SIBIU. Divorţ ieftin la Sibiu. Cuplurile care vor să se despartă de comun acord şi să obţină un certificat de divorţ de la ofiţerul de stare civilă vor plăti taxa de 50 de lei.

SUCEAVA. Cinci locuinţe din oraşele Milişăuţi şi Solca au fost devastate într-o zi de persoane neidentificate. Proprietarii sunt plecaţi în străinătate, iar poliţiştii susţin că din nicio casă nu s-a furat vreun bun.

TELEORMAN. Locuitorii din comuna Buzescu au mers, ieri, la Presfinţitul Episcop al Alexandriei şi Teleormanului, Galaction Stângă, pentru a-i prezenta dovezi potrivit cărora preoţii fraţi Moşu iau bani din contribuţiile sătenilor.

TIMIŞ. Peste 250 de kilograme de cafea fără documente de provenienţă au fost confiscate de poliţiştii de frontieră la Vama Cenad. Cele 555 de pachete au fost găsite în maşina unui bărbat de 41 de ani care voia să ajungă în Ungaria.

TULCEA. Concert Tudor Gheorghe cu sala plină. Spectacolul a avut loc aseară, pe scena teatrului „Jean Bart", iar biletele s-au vândut în totalitate cu o săptămână înainte.

VASLUI. 53 de poliţişti de frontieră din Vama Albiţa au fost reţinuţi ieri de procurorii anticorupţie. Printre persoanele duse la audieri s-au aflat şeful Poliţiei de Frontieră, comisar-şef Daniel Corban, şi patru şefi de tură.

VRANCEA. Petrom a primit cea mai mare amendă dată în ultimii ani de comisarii Gărzii de Mediu Vrancea: 160.000 de lei. Benzinăria a fost sancţionată pentru că nu a curăţat de gunoaie terenul de două hectare pe care îl are în administrare.

VÂLCEA. Autorităţile locale au realizat primul clip cu obiectivele turistice ale oraşului Râmnicu Vâlcea. Spotul este intitulat „Vino la Vâlcea!" şi prezintă imagini cu monumente istorice, clădiri emblematice şi cu echipa de handbal feminin Oltchim. Videoclipul durează 30 de secunde şi va fi difuzat gratuit de televiziunile naţionale.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite