Judeţ cu judeţ: Toţi cei trei membri ai juriului concursului X Factor, Paula Seling, Adrian Sână şi Mihai Morar, sunt originari din Baia Mare
0O bătrână de 77 de ani din localitatea Bogdăneşti, judeţul Vaslui, a fost trimisă în judecată, sub acuzaţia de omor, după 14 ani de cercetări. Consiliul Judeţean Vrancea nu poate folosi trei milioane de euro din fonduri europene pentru că Ministerul Mediului a raportat că gropile de gunoi care ar trebui închise au fost deja desfiinţate.
ALBA. Trei tineri din Africa s-au înscris online la Universitatea „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia. Elhadj Oumar Barry (Guineea) şi Ismael Diallo (Coasta de Fildeş) vor să studieze matematica, iar Armand Nyombeu (Camerun), administrarea afacerilor.
ARAD. Cinci subofiţeri au ieşit ieri pe Mureş, a doua zi consecutiv, pentru a căuta trupurile celor doi tineri dispăruţi în urma accidentului din Pecica. Cei doi sunt de negăsit după ce maşina în care se aflau a plonjat joi în apă.
ARGEŞ. La Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti se deschide luni tabăra de creaţie populară „Arta confecţionării podoabelor tradiţionale". Până la 1 iulie, elevii vor învăţa cum se realizează, din mărgele, o zgărdană, o salbă sau un lăiţar.
BACĂU. Opt poliţişti băcăuani vor fi daţi afară în urma restructurărilor. Criteriile de selecţie pentru concedieri vor fi performanţele profesionale, pensionare la limită de vârstă, boală sau opţiunea proprie de a-şi da demisia.
BIHOR. Peste 100 de sportivi din România şi din Ungaria s-au întrecut ieri la Oradea pentru titlul de Ironman. „Oamenii de fier" au avut de parcurs 3.800 metri înot, 180 de kilometri cu bicicleta şi au alergat 42,2 kilometri.
BISTRIŢA-NĂSĂUD. Melomanii din Bistriţa au parte de recitaluri camerale susţinute de interpreţi americani la Centrul Cultural Sinagoga. Suita concertelor începe astăzi şi continuă săptămâna viitoare.
BOTOŞANI. Trupul unui băiat de 6 ani din localitatea Lunca a fost găsit de pompieri ieri în râul Sitna. Copilul plecase la scăldat împreună cu fratele său.
BRAŞOV. Cei mai frumoşi şi mai puternici cai din ţară se întrec în acest weekend la Festivalul Naţional Ecvestru, unde sunt prezenţi peste 100 de cabaline din toată ţara. Spectatorii au admirat ieri Parada Doamnelor, demonstraţiile de cascadorie cu cai şi proba de tracţiune. Azi are loc proba de frumuseţe.
BRĂILA. Piaţa de îmbrăcăminte şi încălţăminte din Brăila dă faliment. Dintre cele 402 standuri deschise în 2009 au mai rămas 46, iar în această săptămână s-au închis încă 10 mici firme.
BUZĂU. Amatorii de sporturi extreme pot participa azi la o cursă de rafting. Întrecerea va avea loc pe cursul râului Buzău şi este organizată de clubul „X-tours Adventure" din Târgu-Mureş.
CARAŞ-SEVERIN. Asociaţia de Turism din Băile Herculane a investit 1.500 de euro în tiroliana inaugurată ieri în staţiune. Preţul unei ture este de 10 lei, iar la două ture plătite se oferă una gratis.
CĂLĂRAŞI. Poliţişti dezarmaţi. Cinci agenţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie au primit calificativul „apt limitat" din partea comisiei de expertiză medicală şi nu au voie să poarte armament în timpul misiunilor.
CLUJ. Centura de ocolire de nord-est a oraşului Cluj-Napoca (dinspre Dej), la care se lucrează de cinci ani, va fi inaugurată la 2 iulie, a dat asigurări ieri premierul Emil Boc. Centura are opt kilometri.
CONSTANŢA. O amforă veche de 2000 de ani, amplasată în Parcul arheologic al Primăriei Constanţa, a fost găsită spartă. Paznicii parcului şi specialiştii de la Muzeul de Istorie şi Arheologie susţin că obiectul de patrimoniu s-ar fi putut dezintegra din cauza vechimii. Vasul ar putea fi înlocuit cu unul asemănător descoperit luna trecută la Fântânele.
COVASNA. Autorităţile vând tricouri pentru a ridica o nouă statuie în Sfântu Gheorghe, cu ocazia împlinirii a 550 de ani de atestare documentară a localităţii. Tricourile costă 20 de lei.
DÂMBOVIŢA. Un tânăr de 22 de ani din localitatea Vulcana Pandele a fost prins de poliţişti în timp ce-şi bătea prietena de 16 ani pe un trotuar din Târgovişte. Fata era lovită pentru că nu a vrut să-l însoţească la o plimbare în parc.
DOLJ. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins cererea lui Antonie Solomon de a strămuta procesul care se judecă de un an la Galaţi.
GALAŢI. Un bărbat din Galaţi care a cerut 30.000 de euro pentru a influenţa mai mulţi judecători a fost condamnat la doi ani de închisoare. Mitică Căpitanu a pretins bani ca să obţină punerea în libertate a unei persoane arestate pentru înşelăciune.
GIURGIU. Peste 400 de elevi şi tineri au fost recompensaţi de Consiliul Judeţean în cadrul „Galei Speranţelor Giurgiuvene". Aceştia au fost premiaţi cu sume între 300 şi 500 de lei.
GORJ. Cariera din satul Stejaru, comuna Roşia de Amaradia, a obţinut aprobarea Guvernului pentru redeschidere, după zece ani de conservare. Este singura unitate din ţară care a obţinut o astfel de hotărâre.
HARGHITA. Bilete gratuite pentru intrarea elevilor cu merite deosebite la „Parcul de Aventuri Balu" de la Harghita Băi. Copiii pot sta timp de trei ore în parc şi pot fi însoţiţi de părinţi sau de cadre didactice.
HUNEDOARA. Cimitir medieval creştin, sub autostradă. Arheologii au descoperit, pe terasamentul viitoarei autostrăzi Deva - Orăştie, peste 85 de morminte care datează din secolele X-XI.
IALOMIŢA. Deportaţii din Banat s-au întors ieri în mica Siberie din Bărăgan. Prigoniţii comuniştilor au depănat amintiri şi i-au plâns pe cei morţi, cu ocazia comemorării a 60 de ani de la marile deportări de la Fundata din anul 1951.
IAŞI. Digurile construite pe râul Prut au fost făcute în bătaie de joc. Aceasta este concluzia prefectului Dragomir Tomaşeschi, care a dispus înfiinţarea unei comisii pentru verificarea lucrărilor care au costat peste trei milioane de lei.
ILFOV. Florin Conache (12 ani), premiantul din Bacău care a dormit prin scări de bloc, s-a mutat de ieri, împreună cu sora şi cu mama sa, în casă nouă. Cei trei au primit, de la un pompier din Capitală, o locuinţă în comuna Periş.
MARAMUREŞ. Toţi cei trei membri ai juriului concursului X Factor, Paula Seling, Adrian Sână şi Mihai Morar, sunt originari din Baia Mare. Reprezentanţii postului TV Antena 1 spun că aceasta este o simplă coincidenţă.
MEHEDINŢI. S-a deschis plaja Drobeta pentru cei care doresc să se bronzeze pe malul Dunării. Preţul unui bilet este de 5 lei, iar autorităţile pun la dispoziţia vizitatorilor curse gratuite cu autobuze decopertate.
MUREŞ. Policlinică modernizată cu bani europeni. Ambulatoriul Spitalului Clinic Judeţean va fi reabilitat şi dotat cu aparatură de ultimă generaţie. Investiţia depăşeşte 11 milioane de lei.
NEAMŢ. Un bărbat din Piatra Neamţ şi-a împuşcat mortal soacra cu o armă de vânătoare. Radu Constantinescu (35 de ani) se afla în divorţ cu soţia, situaţie care a generat tensiuni între el şi Emilia Mitrea (46 de ani).
OLT. Consiliul Judeţean al Elevilor a lansat campania umanitară „Children for children". Luni, la Casa de Cultură a Tineretului din Slatina, elevii vor organiza spectacole de muzică şi teatru, iar banii vor fi donaţi Fundaţiei „William Tyrrell", pentru a asigura mesele copiilor la şcoala de vară. Un bilet pentru elevi costă 5 lei, iar pentru adulţi 7 lei.
PRAHOVA. Festivalul Naţional al Teatrelor de Revistă pentru copii are loc azi la Buşteni. La eveniment participă 140 de copii şi profesori din patru judeţe.
SATU MARE. Pensionarii din Satu Mare care au probleme cu auzul îşi pot procura gratuit aparate auditive. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor a semnat o colaborare cu o firmă specializată în acest domeniu.
SĂLAJ. Trupa rock Ataria din Zalău este de ieri cap de afiş pe site-ul dedicat formaţiilor nou descoperite de cea mai prestigioasă casă de discuri rock&metal din SUA - Roadrunner Records.
SIBIU. Concerte, ceardaş şi concurs de gulaş la Zilele Hungarikum. Maghiarii din Ardeal şi-au dat întâlnire în acest weekend la Sibiu, pentru a-şi sărbători cultura şi tradiţiile.
SUCEAVA. Încă zece arestări în cazul reţelei de contrabandă cu ţigări destructurată de procurorii DIICOT la Suceava. În total, 19 persoane vor sta 29 de zile la puşcărie.
TELEORMAN. Terma Serv nu mai face faţă debranşărilor. În ultima lună, peste 300 de familii din Alexandria au depus cereri pentru a fi debranşate de la sistemul centralizat de încălzire.
TIMIŞ. Un muncitor de 39 de ani de la fabrica de anvelope Continental din Timişoara a murit ieri după ce o presă a căzut peste el. Inspectorii de muncă şi poliţiştii anchetează cauzele producerii tragediei.
TULCEA. Repopulare cu sturioni la Uzlina. Astăzi,150 de păstrugi de dimensiuni mari (până la 1,8 kilograme) vor fi eliberate în Dunăre. Pescuitul la sturioni a fost interzis în 2006, iar până acum Dunărea a fost repopulată cu 400.000 de exemplare.
VASLUI. O bătrână de 77 de ani din localitatea Bogdăneşti a fost trimisă în judecată, sub acuzaţia de omor, după 14 ani de cercetări. În 1997, ea a ucis un bătrân de 85 de ani pe care îl avea în îngrijire. Cadavrul a fost deshumat anul trecut.
VÂLCEA. Oraşul Râmnicu Vâlcea va avea o Alee a Personalităţilor în Parcul Mircea cel Bătrân. Printre personalităţi s-ar putea număra Anton Pann, Bartolomeu Anania şi actorul Dem Rădulescu.
VRANCEA. Consiliul Judeţean nu poate folosi trei milioane de euro proveniţi din fonduri europene din cauza unei raportări eronate. Banii ar fi trebuit să fie utilizaţi pentru închiderea gropilor de gunoi, dar Ministerul Mediului a raportat că acestea au fost deja desfiinţate.