Judeţ cu judeţ: Metrorex vrea să dezvolte Magistrala 7 pe traseul Alexandria–Voluntari
0Crescătorii din zona Munţilor Apuseni şi-au vândut ieri, în premieră, animalele la licitaţie. Şefii Inspectoratului Şcolar Neamţ vor să reintroducă uniformele şi însemnele distinctive fiecărei şcoli pentru a se evita intrarea persoanelor străine. Maternitatea „Dr. Dumitru Popescu“ din Timişoara a primit un echipament de ventilaţie de ultimă generaţie.
ALBA. Crescătorii din zona Munţilor Apuseni şi-au vândut ieri, în premieră, animalele la licitaţie, aşa cum se procedează în târgurile din vestul Europei. După o scurtă prezentare a animalelor, proprietarii au anunţat preţul de la care a început licitaţia.
ARAD. Dispărut sau în vacanţă? Tiberiu Dekany, fost viceprimar al Aradului, a fost dat dispărut de tatăl lui, care a anunţat poliţia în urmă cu trei săptămâni. Sora lui Tiberiu spune însă că fratele ei a plecat în Ungaria, în vacanţă.
ARGEŞ. Un băiat de 4 ani din comuna Mălureni a fost violat de un adolescent în vârstă de 17 ani. Victima a fost ademenită cu un măr în locuinţa agresorului, care este căutat de poliţişti.
BACĂU. Şpăgarii de la Bacalaureat sunt liberi. Directorii liceului din localitatea Podu Turcului şi secretara, care au fost acuzaţi că au luat 150.000 de lei mită de la elevi, au fost eliberaţi după trei luni de arest. Cei trei şi-au recunoscut fapta.
BIHOR. Au fost descoperite 70 de schelete umane, îngropate în necropola satului Rădvani între anii 1270 - 1550. Osemintele vor fi cercetate de către antropologi.
BISTRIŢA-NĂSĂUD. Băile Figa, inaugurate în această vară, vor fi extinse cu bazine noi, tobogane şi băi sărate. Investiţia de aproape două milioane de lei provine dintr‑o finanţare europeană.
BOTOŞANI. Bărbatul care şi-a ucis soţia infestând-o cu SIDA, cercetat în arest. Judecătorii de la Tribunalul Botoşani au respins recursul lui Valentin Codău, care spune că femeia ştia de boala sa când a acceptat să aibă relaţii sexuale neprotejate.
BRAŞOV. Comisarii de la Protecţia Consumatorului au suspendat activitatea unui hostel din Piaţa Sfatului. Unitatea funcţiona de patru ani fără autorizaţie şi fără clasificare.
BRĂILA. Doi băieţi de 16 ani din comuna Movila Miresii au spart o farmacie din localitate şi au furat medicamente în valoare de 100 lei. Cei doi adolescenţi s-au ales cu dosar penal. 7:
BUZĂU. Trei tineri, cu vârste între 20 şi 30 de ani, din Râmnicu Sărat au murit, ieri, într-un accident produs la 15 kilometri de Buzău. Maşina în care se aflau victimele a ajuns pe contrasens, unde s-a ciocnit de alt autoturism, ai cărui pasageri au fost răniţi. Accidentul a avut loc pe unul dintre cele şase „tronsoane ale morţii" de pe Drumul European E 85.
CARAŞ-SEVERIN. Peste 20 câini din Băile Herculane au murit otrăviţi cu o substanţă necunoscută, pe străzile oraşului. Localnicii şi asociaţiile pentru protecţia animalelor au depus şase plângeri la Poliţie.
CĂLĂRAŞI. Abandonul şcolar a ajuns la 700 de cazuri în judeţ. Unii copii au renunţat la şcoală din lipsă de bani, iar alţii din cauza problemelor din familie. În acest an şcolar sunt înscrişi aproape 40.000 de elevi.
CLUJ. Cele mai bune filme prezentate la Festivalul Internaţional de Film Transilvania de la Cluj-Napoca vor fi proiectate, la Cinema Arta, în fiecare joi seară, de la ora 20.00. Intrarea este liberă.
CONSTANŢA. O echipă de patru cardiologi din Germania îi va învăţa pe medicii constănţeni tehninici noi de intervenţii pe cord deschis. Între 9 şi 13 noiembrie, nemţii vor efectua operaţii fără a mai folosi inimile artificiale.
COVASNA. Consiliul Judeţean şi Consiliul Local Sfântu Gheorghe vor dona aproape 100.000 de lei pentru persoanele afectate de catastrofa din Veszprem, provocată de deversarea noroiului roşu.
DÂMBOVIŢA. Sat dotat cu sală polivalentă de sport. Clădirea construită în Fierbinţi, localitate care are aproximativ 2.000 de locuitori, este aproape cât Polivalenta din Târgovişte şi a costat un milion de euro.
DOLJ. Zeci de tineri vor participa azi, pe esplanada din faţa Teatrului Naţional din Craiova, la o sesiune de lecturi publice. Voluntarii vor împărţi cărţi trecătorilor care vor să li se alăture.
GALAŢI. La Şantierul Naval Damen din Galaţi a fost inaugurată ieri cea mai mare hală de asamblare a navelor din România. Construcţia a costat 10 milioane de euro, are înălţimea unei clădiri cu 14 etaje şi permite lucrul la vapoarele de mare tonaj chiar şi în timpul iernilor. În Europa sunt doar patru astfel de hale-mamut, toate în Olanda.
GIURGIU. Peste 140 de persoane au depus cereri de finanţare în cadrul programului „Casa Verde", iar 12 solicitanţi au primit deja banii pentru montarea panourilor solare.
GORJ. Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au dat, în ultimele două săptămâni, şase amenzi, fiecare în valoare de 20.000 de lei, mai multor unităţi bancare care au majorat rata la credit fără să anunţe clienţii.
HARGHITA. Victimele revoluţiei maghiare din 1956, comemorate la Miercurea Ciuc. Alături de autorităţi, la 23 octombrie vor fi prezenţi reprezentanţii Consulatului General al Republicii Ungare şi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici.
HUNEDOARA. Grupare de traficanţi trimisă în instanţă. Peste 80 de persoane cercetate pentru trafic de carne vie, proxenetism şi prostituţie au fost audiate ieri la Tribunalul Hunedoara. Membrii grupării riscă până la 15 ani de închisoare.
IALOMIŢA. Pelerinaj la Slobozia. Sute de credincioşi din toată ţara sunt aşteptaţi în acest weekend la Biserica Sf. Dumitru, unde vor fi aduse moaştele Sfântului Pantelimon.
IAŞI. Conducerea Aeroportului Iaşi va investi 1,3 milioane de lei în asfaltarea pistei şi în construirea unui gard şi a terminalului Schengen. Lucrările ar trebui terminate până în martie 2011 pentru ca aerogara să nu piardă autorizaţia de funcţionare.
ILFOV. Metrorex vrea sa dezvolte Magistrala 7 pe traseul Alexandria - Voluntari. Lungimea tronsonului este de aproximativ 21 de kilometri, iar numărul probabil al staţiilor este de 31. Lucrările sunt estimate să dureze 8 ani.
MARAMUREŞ. Incendiu la o casă de copii din Baia Mare. Acoperişul centrului de plasament a luat foc din cauze necunoscute, iar cei 12 copii au fost evacuaţi în timp util.
MEHEDINŢI. Capacele de canal, gaură de 300.000 de lei. Compania de apă şi canalizare din Drobeta-Turnu Severin este păgubită de hoţii care fură grătarele de scurgere şi le vând la centrele de colectare cu 40 de lei bucata.
MUREŞ. Şapte milioane de euro pentru reabilitarea Cetăţii Medievale din Târgu-Mureş. Reprezentanţii Primăriei au semnat, ieri, contractul de finanţare europeană care vizează valorificarea potenţialului turistic al cetăţii.
NEAMŢ. Uniforme pentru siguranţa elevilor. Şefii Inspectoratului Şcolar vor să reintroducă uniformele şi însemnele distinctive fiecărei şcoli, pentru a se evita intrarea persoanelor străine. Mai multe acte de violenţă au avut loc în această toamnă.
OLT. Salariaţii Direcţiei Finanţelor Publice din Slatina vor returna Ministerului Finanţelor banii alocaţi pentru plata stimulentelor, pe care îi consideră insuficienţi. Ei au organizat ieri un protest spontan.
PRAHOVA. Circulaţia rutieră va închisă pe DN1 în această noapte. Între orele 1.00 şi 3.00 se va monta o pasarelă pietonală în dreptul localităţii Băicoi.
SATU MARE. Sute de maşini au stat, ieri, în Vama Halmeu, după ce graniţa a fost închisă timp de opt ore, din cauza unor lucrări la reţeaua electrică din oraşul ucrainean Diakovo.
SĂLAJ. Niciun candidat nu s-a înscris, deocamdată, pentru cele patru posturi de rezident scoase la concurs de Spitalul Judeţean de Urgenţă. Unitatea are nevoie de doi medici şi doi farmacişti, iar ultima zi de înscriere e 29 octombrie.
SIBIU. Peste 20 de câini ai Ministerului Administraţiei şi Internelor din România şi din Bulgaria se întrec la Campionatul de Dresaj al Câinilor de Serviciu. Azi este ultima zi a competiţiei de la Centrul Chinologic din Sibiu. 7 p Foto: Elena Dumitra
SUCEAVA. Consilierii judeţeni au alocat 50.000 de lei pentru achiziţionarea unei firme luminoase pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă. Pacienţii spun că investiţia pare inutilă în condiţiile în care ei trebuie să-şi cumpere singuri medicamente.
TELEORMAN. Soţ şi soţie, cercetaţi pentru cultivare de cannabis în curtea locuinţei lor. Poliţiştii din Teleorman au găsit 14 kilograme de plante cultivate de cei doi, precum şi muniţie pentru arme militare, puşti şi pistoale cu gaz.
TIMIŞ. Maternitatea „Dr. Dumitru Popescu" din Timişoara a primit un echipament de ventilaţie de ultimă generaţie, donat în cadrul unei campanii naţionale. Este singura aparatură de acest fel din oraş.
TULCEA. Judeţul a obţinut o finanţare de 2,4 milioane de lei pentru împădurirea unor terenuri agricole din zona localităţilor Mahmudia, Turcoaia şi Beidaud. Măsura a fost luată pentru prevenirea alunecărilor de teren.
VASLUI. Chiriaşii statului, daţi afară din locuinţe. 90 de familii din Vaslui, care au restanţe record la plata chiriei către Primărie, au fost date în judecată pentru a fi evacuate. Unii chiriaşi nu au mai plătit de doi ani şi au restanţe de 10.000 de lei.
VÂLCEA. Secretara Facultăţii de Management şi Marketing din Râmnicu Vâlcea este judecată pentru trafic de influenţă. Silvia Nicolae a primit bani de la rudele unei studente plecate în Italia, pentru ca aceasta să ia licenţa fără a da examen.
VRANCEA. Poluarea Milcovului, „curăţată" de judecători. Amenda-record de 130.000 de lei dată de Garda de Mediu combinatului Premium Pork pentru că a aruncat deşeuri în râu a fost transformată de instanţă în avertisment.