Indemnizatii grase pentru alesii Brasovului care "calaresc" firmele municipalitatii
0Miercuri seara, la videoconferinta cu prefectii, premierul Nastase a comentat iritat informatia - "deocamdata, neverificata" - ca, la Brasov, toti cei 31 de consilieri municipali s-au bulucit in AGA
Miercuri seara, la videoconferinta cu prefectii, premierul Nastase a comentat iritat informatia - "deocamdata, neverificata" - ca, la Brasov, toti cei 31 de consilieri municipali s-au bulucit in AGA de la societatea comerciala infiintata la CET, 15 dintre acestia fiind si membri ai CA-ului. "Sper ca respectivii nu calaresc aceasta centrala termoelectrica doar pentru indemnizatiile aferente", a spus premierul, insarcinandu-l apoi pe ministrul Cozmanca cu "un control si masuri in consecinta". Informatia lui Adrian Nastase este corecta, dar incompleta. Aceasta pentru ca, in frunte cu pesedistii, alesii Brasovului "calaresc" nu doar SC CET Brasov SA, infiintata recent de Consiliul local, dupa preluarea CET-ului de la Termoelectrica SA, ci si cealalta firma a municipalitatii, SC RIAL SA Brasov. La ambele societati comerciale, care au drept actionar unic municipiul Brasov, AGA este alcatuita din cei 31 de consilieri locali. Dintre acestia, la SC CET Brasov SA, 12 sunt si membri ai CA-ului: 5 de la PSD (Nicolae Dogar, presedinte, Ioan Sorici, Radu Miron, Florea Ghilea Florin si Capitanu Octavian), 2 de la UDMR (Zacharias Carol si Nedeczky Ladislau), 2 de la PNL (Sorin Grigorescu si Hathazi Ladislau), cate unul de la PRM (Berliu Costel Petrisor) si PNTCD (Horia Salca) si un independent (Traian Barsasteanu). Alaturi de acestia, CA-ul mai include doi functionari publici din Primaria Brasov (secretarul Nicolae Paraschiv si directorul Arnold Ungureanu) si un reprezentant al PD, profesorul universitar pensionar Ioan Negoescu. Distribuirea celor 12 posturi de CA-isti ocupate de consilieri - plus cele 3 posturi de cenzori "adjudecate" tot de PSD, pentru Bogateanu Iacob, Puscasu Ion si Bejan Nicolae - s-a facut "pentru echilibru politic, sa fie reprezentate toate partidele din Consiliul local". Dar, mai ales, pentru ca nici un partid sa nu se poata plange ca a ramas "fara coledzi", recte fara indemnizatiile grase incasate de membrii CA-ului. Care, la CET Brasov SA, se cifreaza la 5,1 milioane lei lunar net de persoana, adica peste 1 miliard de lei anual. La fel stau lucrurile si la SC RIAL SA Brasov. Unde CA-ul, condus de consilierul Gheorghe Atomei (PSD), mai are in componenta alti doi consilieri pesedisti (Lucian Ionescu si Ioan Basca), unul peremist (Berliu Costel Petrisor) si doi reprezentanti ai PD-ului, din afara Consiliului local. AGA de la RIAL nu a stabilit inca indemnizatiile membrilor CA-ului, dar, din cate am aflat, acestea nu vor fi mai mici de 6 milioane lei lunar net de persoana, cat reprezinta cele 20% din leafa directorului societatii, admise de lege. Punand la socoteala si indemnizatiile - cam de acelasi nivel - ce vor fi incasate de cei 11 membri ai Comisiei de atribuiri si vanzari de locuinte si spatii comerciale, dintre care 9 vor fi desemnati dintre consilierii ramasi inca pe dinafara - totalul indemnizatiilor platite consilierilor la RIAL SA Brasov va fi de circa 1,5 miliarde lei anual. De mentionat ca, fara exceptie, toti cei 26 de alesi ai Brasovului care, hamesiti dupa indemnizatiile grase, s-au bulucit sa "calareasca" cele doua firme ale municipalitatii sunt insi cu o stare materiala infloritoare, de invidiat chiar, in cazul celor mai multi. "Amanunt" necesar poate pentru completarea informatiilor premierului Nastase...