În Sectorul 2 al Capitalei vor fi deschise 10 puncte de prim ajutor, între orele 9:00-16:30

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

Zece puncte de prim ajutor vor funcţiona pe raza sectorului 2 al Capitalei, odată cu atenţionarea meteo de caniculă, a anunţat, joi, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 2.

Potrivit unui comunicatului transmis de DGASPC sector 2, punctele de prim ajutor sunt amplasate în următoarele locuri:

  • Primăria sectorului 2 - Relaţii Publice - str. Chiristigiilor, nr. 11-13
  • Serviciul Asistenţă Socială "Maşina de Pâine" - şoseaua Colentina, nr. 25
  • Serviciul Asistenţă Socială "Glinka" - str. M. I. Glinka nr.  Clubul Înţelepţilor - bd. Basarabia, nr. 96
  • Clubul Seniorilor - Parc Plumbuita
  • Centrul de Îngrijire şi Asistenţă nr. 2 - str. Mihai Eminescu, nr. 87
  • Sediul administrativ al DGASPC sector 2 - str. Olari, nr. 15 (fost 11-13)
  • Direcţia pentru Protecţia Copilului - str. Dimitrie Racoviţă, nr. 2
  • Serviciul Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilităţi - Calea Moşilor, nr. 229
  • Complexul de Activităţi Recreative "Sf. Pantelimon" - şoseaua Pantelimon, nr. 301.

În aceste spaţii dotate cu instalaţii de climatizare se va distribui apă rece către populaţie şi va fi acordată asistenţă medicală de prim ajutor constând în consultaţii medicale primare, precum măsurarea tensiunii arteriale. În cadrul punctelor de prim ajutor beneficiarii serviciilor vor fi îndrumaţi şi informaţi, în funcţie de fiecare caz în parte, conform agerpres.ro. 

Măsurile de prim ajutor vor fi asigurate, zilnic, între orele 9,00 - 16,30, cu posibilitatea prelungirii în funcţie de atenţionările meteo emise de ANM.

„Odată cu intrarea în vigoare a atenţionărilor de caniculă, pentru copiii, persoanele vârstnice şi persoanele cu dizabilităţi aflate în grija DGASPC Sector 2 vor fi luate toate măsurile necesare pentru reducerea efectelor nedorite cauzate de temperaturile ridicate", a declarat Mugur Mihai Toader, edilul Sectorului 2.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite