Gasca

Cand vine vorba de PSD, se vorbeste pe nedrept de separarea in aripi. In fapt, nu e vorba de o segregare pe criterii ideologice si nici macar in jurul unor personalitati charismatice disidente. Daca

Cand vine vorba de PSD, se vorbeste pe nedrept de separarea in aripi. In fapt, nu e vorba de o segregare pe criterii ideologice si nici macar in jurul unor personalitati charismatice disidente. Daca la UDMR, aliata PSD, impartirea pe platforme are justificare doctrinara, partidul de guvernamant a devenit tot mai evident, in special in zona sa de varf, un centru al gastilor. Fara granite precise, gruparile isi disputa adesea zonele de influenta, in special cele economice, dar la fel de bine se repliaza si se aliaza atunci cand au de aparat interese comune. Ele poarta, fiecare, cate un nume: "gruparea Hrebenciuc", "avocatii-parlamentari", "oamenii lui Dipo (Dan Ioan Popescu)", "peremistii din PSD", "ministrii ardeleni", "oamenii lui Tataia (Ion Iliescu)". Si, bineinteles, fidelii familiei Nastase. In ultimele zile, cateva personaje au iesit din rand si au atras asupra lor atentia generala: Antonie Iorgovan, Adrian Paunescu si Ioan Mircea Pascu. Fiecare cu povestea lui. Iorgovan s-a aratat dispus sa renunte la calitatea de membru de partid (nu si la cea de senator, ca-i mai greu si e neprofitabil) pentru a-si putea incasa in liniste onorariile de avocat al coruptilor cu nume sonore. Pascu a varsat in Senat, direct de la fiere, tot ce adunase in el: obsesii, frustrari, josnicii, umpland un proiect de lege menit sa puna sub control presa. Paunescu, care avea si el niscaiva oftica pe ziaristi ca au scris despre neamprostia lui in vizita din China, a sarit in apararea ministrului Apararii. Si daca tot s-a pornit cu pupatul, i-a mai gasit circumstante atenuante si lui Vadim Tudor, tovarasul sau de ganduri si simtiri nationaliste, scuzandu-l pentru amenintarile cu mitraliera din campania electorala. Trei oameni, trei povesti diferite. Aparent numai, fiindca ceva le leaga: aroganta care le umfla capul celor trei personaje. Amplificate de siguranta pe care le-o da statutul de parveniti la guvernare, viciile lor profunde ies la iveala cu zgomot. "Totusi, am Sorbona", se infoia, ieri, Iorgovan dupa ce-si trasese la biografie tot soiul de merite pentru ascensiunea PDSR la Putere. "Imi voi lua fiica (in delegatii oficiale) ori de cate ori voi avea ocazia" - isi facea curaj Paunescu la cateva zile dupa provocarea deranjului diplomatic de la Beijing. "Romania va deveni mai democratica", cotcodacea Pascu, mandru ca a ouat proiectul de lege anti-presa. Nu-i de mirare o astfel de atitudine comuna. Tupeul are baza solida. Gastile se ajuta intre ele in momente de criza. Pe Iorgovan, chiar daca l-a mai sicanat partidul cu cate o recomandare, de fapt nu l-a deranjat nimeni cu adevarat. Nici cand s-a bagat in solda escrocului moldovean Severin Tcaciuc, nici cand s-a legat de secretarul general al PSD, Cosmin Gusa, nici cand a acuzat partidul ca e condus de mafii care controleaza Justitia. Si chiar daca l-ar fi deranjat cineva, avea refugiu in bratele ocrotitoare ale presedintelui Iliescu. Seful statului se dovedeste pavaza sigura pentru toti cei din vechea garda ajunsi la vreun necaz, fie ei Radu Timofte, Gheorghe Fulga, Nicolae Vacaroiu sau, cel mai recent, chiar Antonie Iorgovan si Ioan Mircea Pascu. Si pentru Paunescu s-au gasit sa sara in ajutor "oameni de bine". Nicolae Vacaroiu a mintit cu nerusinare, de la inaltimea scaunului sau de al doilea om in stat, pentru a-i acoperi extravagantele senatorului de Barca prin care acesta daduse peste cap tot protocolul unei delegatii oficiale a Parlamentului Romaniei. Pentru Pascu a mai sarit si premierul Nastase, ca nu cumva sa-i clinteasca cineva vreun fir spanului ministru al Apararii. Cartelul a functionat implacabil. Gastile au facut jonctiunea. De doi ani, PSD se da de ceasul mortii sa stearga imaginea controversata pe care a avut-o o buna bucata de timp. Sa arate a partid modern, echilibrat, care lucreaza la nuante, care a rupt-o cu trecutul patat de aliantele compromitatoare. O bucata de vreme dupa castigarea alegerilor a reusit sa mimeze destul de convingator. Din spatele mastii se itesc insa ridurile adanci si bubele proaspete. Degeaba declara liderii partidului ca au terminat-o definitiv cu PRM, cand inauntrul partidului voci sonore peroreaza discursuri identice cu ale lui C.V. Tudor sau, mai mult, ii sar in ajutor. Degeaba se gudura sefii PSD pe langa Internationala Socialista si cabinetele din Vest, daca pornirile totalitare ale unor demnitari cu rang inalt in partid sunt trecute cu vederea. Degeaba incearca sa stearga anatema de partid corupt, atata vreme cat propriii parlamentari sunt lasati sa ii apere pe escroci. Spiritul de gasca nu poate tine loc de program politic sau de guvernare si nici macar de strategie de imagine.