Femeile Iranului - semnul unei societăţi în schimbare

În Iran, numărul femeilor din Universităţi este mai mare decât al bărbaţilor * Muzica occidentală este interzisă la radio şi tv, dar o poţi cumpăra din magazin * Divorţul este acordat mult mai uşor decât în anii trecuţi * Mallurile din Teheran, locurile unde poţi cumpăra servicii sexuale

cu restricţiile legii islamice. Femeile nu dădeau mâna cu bărbaţi care nu le erau rude.
În spaţiul privat, însă, în casele lor sau ale prietenilor, se comportau aidoma occidentalilor, iar discuţiile libere între femei şi bărbaţi deveneau posibile. şi în codul civil au intervenit schimbări. Divorţul este acordat mult mai uşor decât în anii trecuţi. Mai mult, copiii nu mai sunt trecuţi automat, în custodia tatălui, în caz de divorţ. Instanţa decide în grija cui rămân copiii. Acum, linia de demarcaţie dintre spaţiul public şi cel privat devine tot mai relativă. Tinerii sunt motorul acestor schimbări ireversibile. De altfel, nici măcar preşedintele Ahmadinejad nu a făcut schimbări radicale. De la venirea sa la putere nu a crescut numărul de femei în chador, nu au fost închise permanent ziare reformiste, deşi, de exemplu, cel mai mare ziar reformist iranian, Sharq, îl critică zilnic în paginile sale. Cu toate acestea, eroinele reportajului nu au dorit ca fotografiile lor să fie publicate, temându-se de eventualele şicane ale autorităţilor. Ele sunt românce, ajunse în Iran, de obicei în urma căsătoriilor cu cetăţenii acestui stat. Unele s-au integrat în societatea islamică, până la pierderea identităţii, iar altele, respectă, din necesitate, legile acesteia. Fiecare din ele are povestea ei, istorii personale care acum fac parte din tabloul unei societăţi în schimbare.
Adriana a rămas în Iran după o vizită
Trebuie să poarte un şal pe cap şi nu e indicat să dea mâna cu bărbaţi din afara familiei. Se numeşte Adriana, e româncă şi trăieşte în Iran. Este căsătorită cu un iranian pe care l-a cunoscut în România. Ea era studentă, el făcea afaceri. Au plecat în vizită în Iran şi au rămas acolo. La început nu prea s-a adaptat. şalul îi cădea mereu de pe cap, s-a obişnuit greu cu regulile de comportament impuse femeilor, într-o societate islamică. Adriana a învăţat destul de repede limba farsi, mai cunoscută la noi sub numele de "persană", dar nu ştie încă să scrie. Îi este greu pentru că, deşi farsi este o limbă indo-europeană, în scris se foloseşte însă alfabetul arab. Adriana are o fetiţă. Micuţa vorbeşte mai bine farsi decât română pentru că petrece doar câteva luni pe an în România, iar în Iran, mama şi fiica vorbesc, din obişnuinţă, în farsi. A învăţat să gătească mâncare iraniană, şi încă foarte bine. S-a deprins cu ta'arof-ul - multitudinea de expresii de politeţe iraniene. Când vorbeşte la telefon cu iranieni, petrece minute bune cu tot felul de formule de salut şi întrebări de sănătate, până să treacă la subiectul propriu-zis al convorbirii. Nu şi-a schimbat religia, nu a trecut la islam. Se duce de Paşte la biserica rusă din Teheran. În general e mulţumită. Ar vrea să muncească însă. În România a terminat Facultatea de ştiinţe Economice şi şi-ar găsi repede un loc de muncă bine plătit în Iran. Dar nu poate. Nu pentru că nu ar lasa-o soţul ei ci pentru că, încă, nu ştie să scrie în farsi. Ca să aibă o ocupaţie a început să facă decoraţiuni, dar din asta nu ies bani. şi nu e tocmai uşor să trăiască trei oameni dintr-un singur venit, cel al soţului.
Maria a devenit adepta Profetului
Maria este medic. S-a îndrăgostit de un iranian, dar el a părăsit-o. A lăsat-o în urmă cu un copil mic. Nu s-a întors în România. Profesează, dar se descurcă greu cu banii. Economia iraniană are probleme, şomajul e ridicat, iar inflaţia creşte pe zi ce trece. Diferenţele dintre puţinii bogaţi şi cei săraci este uriaşă. Maria a trecut la islam şi este foarte credincioasă. Chiar se îmbracă, conform sha'ria, cu chador, o bucată de ţesătură lungă, care se pune pe cap şi acoperă întreg corpul. Rămân la vedere doar faţa, palmele şi vârfurile picioarelor. Ar putea să se îmbrace ca femeile iraniene moderne, cu blugi si un sacou până deasupra genunchiului. Dar nu vrea. Spune că nu este islamic, însă nu le acuză pe cele care se îmbracă aşa. "Fiecare cum crede de cuviinţă", spune Maria. Crede sincer în profetul Mohammad şi se duce la predicile de vineri. Nu se gândeşte să se întoarcă în România.
"Româncele nu sunt aşa pretenţioase"
Ahmad e căsătorit cu o româncă. Trăiesc în Iran. Ar veni în România, dar nu vrea ca lumea să se uite lung la el, şi doar pentru că are tenul mai închis la culoare sau să fie considerat terorist. În plus, chiar căsătorit cu o româncă, un iranian obţine greu viză pentru România. "Mai greu decât pentru Germania", spune el. De ce s-a căsătorit cu o româncă? "Pentru că e frumoasă şi muncitoare. În plus nu e aşa pretenţioasă ca iraniencele, care vor mereu cadouri şi atenţii şi nu vor să muncească", spune Ahmad. E fericită soţia lui în Iran? "Cred că da, spune Ahmad, îi este dor de familia din România, dar s-a obişnuit aici. În plus, aici nu moare nimeni de foame".