De ce nu a ţinut scriitorul Andrew Solomon conferinţa de la Bucureşti la Biblioteca Centrală Universitară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia ACCEPT a precizat, luni, că Biblioteca Centrală Universitară (BCU) din Bucureşti a oferit un acord informal şi instrucţiuni privind realizarea formalităţilor pentru ca prelegerea scriitorului Andrew Solomon să se desfăşoare în sediul instituţiei, dar nu a mai pus în aplicare această promisiune după îndeplinirea formalităţilor, potrivit Mediafax. Reprezentanţii BCU neagă aceste acuzaţii şi susţin că „a fost doar o discuţie”.

Scriitorul american Andrew Solomon, care pe 13 şi 14 iunie s-a întâlnit cu cititorii din România, a scris pe pagina sa oficială de Facebook că i-a fost anulată o conferinţă pe care trebuia să o susţină la Bucureşti, din cauza temei pe care acesta dorea să o abordeze, respectiv identitatea gay.

Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei ACCEPT, care au organizat întâlnirea din 14 iunie cu publicul din Bucureşti, Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" (BCU) a fost solicitată ca partener instituţional de Asociaţia ACCEPT pentru găzduirea unei prelegeri publice susţinută de Andrew Solomon cu tema "Cine suntem - sexualităţi şi identităţi în secolul 21", care avea ca punct de plecare "Demonul Amiezii. O anatomie a depresiei", volum publicat în România de editura Humanitas, potrivit Mediafax.

Reprezentanţii BCU au participat la o întâlnire cu directorul ACCEPT, Florin Buhuceanu, şi Leslie Hawke, prietenă şi reprezentantă a autorului, în care a fost discutată formal posibilitatea organizării prelegerii lui Andrew Solomon în aula bibliotecii, se precizează în răspunsul Asociaţiei ACCEPT. În urma discuţiei, reprezentanţii BCU au oferit un acord informal şi instrucţiuni privind realizarea formalităţilor pentru a putea beneficia de spaţiu.

Parteneriat neconcretizat

Parteneriatul ar fi trebuit concretizat prin semnarea unui contract de comodat între ACCEPT şi BCU, însoţit de o solicitare formală pentru utilizarea aulei bibliotecii. Ambele documente au fost depuse la sediul BCU de către ACCEPT, însă nu s-a primit niciodată un răspuns formal de refuz la solicitarea organizaţiei şi nicio explicaţie ulterioară pentru lipsa de comunicare.

"Ce ar trebui înţeles din asta? O organizaţie de drepturile omului care apară persoanele LGBT din România nu poate beneficia de un spaţiu în cea mai importantă bibliotecă din Bucureşti? Un eminent scriitor şi jurnalist american nu ar trebui să vorbească despre identitate şi sexualitate într-o instituţie de cultură? Cărţile autorilor gay români şi străini vor fi dezavuate în mediul academic şi literar din cauza orientării sexuale a scriitorilor?", a declarat Florin Buhuceanu, director al asociaţiei ACCEPT.

Prelegerea lui Andrew Solomon a avut, totuşi, loc în data de 14 iunie. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu TRANSform, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti şi al Facultăţii de Film a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale". Publicul a fost numeros şi puternic interesat de expertiza şi experienţa lui Andrew Solomon, susţin reprezentanţii ACCEPT.

Şi jurnalista Ioana Lupea a comentat pe blogul său de pe adevarul.ro situaţia neclară a conferinţei lui Andrew Solomon în România, sub titlul Biblioteca centrală anticonstituţională.

”Bibioteca Centrală Universitară a împiedicat susţinerea pe 14 iunie de către Andrew Solomon a unei conferinţe cu tema "Despre iubire, cu orice preţ: sexualităţi şi identităţi în secolul  21". Responsabilă de acest act neconstituţional de cenzură ar fi directoarea interimară Voichiţa Dragomir”, srie Lupea.

Reacţia BCU: „A fost doar o discuţie (...) Nu s-a finalizat din cauza unei proaste comunicări

Contactată luni de agenţia Mediafax, Voichiţa Dragomir, directorul adjunct al Bibliotecii Centrale Universitare (BCU), a declarat că Andrew Solomon "a fost greşit informat" şi că "lucrurile nu au stat aşa" şi nici nu au ştiut de opţiunea lui privind organizarea conferinţei la BCU, fiind vorba doar de o discuţie.

"Lucrurile nu au stat aşa, nu avem absolut nimic cu... nu avem niciun fel de... fiecare este liber să-şi facă opţiunile sale. Noi nu am... Ceea ce a fost domnul Solomon informat nu este adevărat. Nu are nicio legătură cu opţiunea dânsului, nici nu am ştiut despre această opţiune. Noi am aflat de pe Facebook acest lucru ulterior. Nu am ştiut despre toate lucrurile astea şi nu avem de ce să suportăm ceea ce ne acuză unii şi alţii. Nici nu ştiu cine ne acuză de fapt şi de ce ne acuză. Îmi pare foarte rău. Noi nu am primit niciun punct de vedere oficial din partea cuiva ca să ştim că suntem acuzaţi de ceva. Nu a avut nicio legătură opţiunea domnului Solomon despre care nici nu am ştiut", a declarat Voichiţa Dragomir, cea care asigură conducerea BCU după ce fostul director general al instituţiei, Mireille Rădoi, a fost demis în 7 noiembrie 2013 de Ministerul Educaţiei.

Întrebată dacă era prevăzută să fie organizată conferinţa lui Andrew Solomon la BCU şi nu a mai fost organizată dintr-un alt motiv, Voichiţa Dragomir a spus: "A fost doar o discuţie, a fost o proastă comunicare. Noi nu am semnat absolut niciun contract de comodat sau de parteneriat cu organizatorii. A fost doar o discuţie. Că nu s-a finalizat din cauza unei proaste comunicări, a unei proaste abordări...".

Totodată, Voichiţa Dragomir a spus că discuţiile privind organizarea conferinţei respective nu au fost purtate nici cu Asociaţia ACCEPT şi nici cu editura Humanitas (care a publicat în limba română volumul autorului "Demonul amiezii. O anatomie a depresiei", n.r.), ci cu o altă asociaţie a cărei denumire nu şi-o mai aminteşte. "Tocmai asta este. Lucrurile au fost atât de întortochiate, încât noi am avut discuţia cu o altă asociaţie", a mai spus Voichiţa Dragomir.

Conferinţa finalistului la Pulitzer

Pe de altă parte, scriitorul Andrew Solomon, care, în 2002, s-a numărat printre finaliştii pentru premiul Pulitzer, cu volumul "Demonul amiezii. O anatomie a depresiei", s-a întâlnit cu publicul român, pe 13 iunie, de la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu din Capitală, pentru evenimentul de lansare a volumului, dar şi o dezbatere pe marginea cărţii.

Volumul "The Noonday Demon: An Anatomy of Depression", apărut la editura Humanitas sub titlul "Demonul amiezii. O anatomie a depresiei", a câştigat, în 2001, National Book Award, iar în 2002 a figurat printre finalistele pentru premiul Pulitzer, fiind inclus în lista publicaţiei The Times a celor mai bune o sută de cărţi ale deceniului.

Andrew Solomon, născut în 1963, şi-a făcut studiile la Yale şi Cambridge şi trăieşte la New York şi Londra. Este doctor în psihologie şi scrie literatură de factură politică, culturală, psihologică şi de ficţiune. Acesta apare în mod regulat - cu o largă şi diversificată sferă de subiecte despre depresie, artiştii sovietici, renaşterea culturală afgană, politica libiană şi altele - în New Yorker, New York Times Magazine, Artforum, Travel and Leisure şi în alte publicaţii.

Printre cărţile scrise de Andrew Solomon se numără "The Irony Tower: Soviet Artists in a Time of Glasnost", "A Stone Boat" şi "Far from the Tree: Parents, Children, and the Search for Identity".


Pe aceeaşi temă:

Biblioteca Universitară Anticonstituţională

Scriitorul Andrew Solomon, nominalizat la Pulitzer, vine la Bucureşti. “Depresia  este punctul nevralgic al iubirii” (fragment din volumul lui)

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite