Cum a fost condamnată Elena Udrea în dosarul „Gala Bute” și ce dosare a mai avut
0Elena Udrea a ajuns în spatele gratiilor după ce a fost condamnată definitiv în dosarul „Gala Bute”, în urma acuzațiilor privind deturnarea de fonduri și trafic de influență, obţinând între timp închiderea altor dosare penale.

Elena Udrea, fost ministru al Turismului pe vremea când preşedinte era Traian Băsescu, a fost condamnată la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, după ce procurorii au acuzat-o că a creat un sistem de influență prin care s-au obținut sume considerabile de bani de la mai multe companii.
Potrivit anchetatorilor, în schimbul banilor luaţi ca mită, se promiteau contracte și plăți efectuate prin Ministerul Turismului, condus la acea vreme de Elena Udrea. Astfel, aceşti bani ar fi ajuns fie la Elena Udrea, fie ar fi fost direcționați către organizația PDL București sau alte persoane implicate în acest dosar, inclusiv către Rudel Obreja, organizatorul galei de box, care între timp a decedat.
Deși autoritățile au încercat să recupereze prejudiciul, statul român nu a reușit, până în prezent, să recupereze integral suma.
Achitată în dosarul „Hidroelectrica”
În timp ce se afla în închisoare în urma unei condamnări definitive, Elena Udrea a continuat să își caute libertatea prin diverse căi legale, depunând inclusiv o cerere pentru rejudecarea dosarului „Gala Bute” de la zero în 2023, care însă i-a fost respinsă.
Cu toate acestea, în luna iunie 2024, fostul ministru al Turismului a obținut o victorie juridică importantă: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis încetarea definitivă a procesului penal împotriva sa în dosarul „Hidroelectrica”, în care era acuzată de trafic de influenţă și spălare de bani.
În acest dosar, Elena Udrea era suspectată că ar fi primit cinci milioane de dolari de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu pentru a-și folosi influența.
Potrivit unui comunicat al DNA de la acea vreme, Elena Udrea ar fi acceptat promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, în anul 2011, de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu compania producătoare de energie.
Recuperarea prejudiciului
Revenind la dosarul “Gala Butea”, Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, a explicat că din prejudiciul de peste 5,5 milioane de lei stabilit în acest dosar au fost recuperați o parte din bani, în principal prin valorificarea bunurilor puse sub sechestru.
El a precizat că mai rămân de recuperat aproximativ patru milioane de lei, însă bunurile Elenei Udrea, evaluate la peste 13 milioane de lei, sunt încă sub sechestru, iar modul de valorificare a acestora ține exclusiv de ANAF și de instituțiile statului.
Avocatul a mai subliniat că sechestrul asupra bunurilor Elenei Udrea datează din 2015 și că întreaga sumă ar fi acoperită integral.
Potrivit acestuia, Udrea ar fi plătit „prețul” pentru desfășurarea galei de box „Gala Bute”, un eveniment transmis la sute de televiziuni internaționale și considerat de el benefic pentru imaginea României. Rădulescu a susținut că Elena Udrea nu ar fi însușit personal niciun ban, dar a fost obligată să achite costurile totale ale evenimentului.