Cozmin Guşă îşi vinde acţiunile la OTV

0
0

Fosta companie Petromservice (actuală Strategies-Reaserch-Investements SRL), patronată de Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru, a început demersurile legale pentru a vinde pachetul de 19,9 % din acţiunile deţinute la OTV.

Deşi Dan Diaconescu a susţinut permanent că ar fi acţionar unic al Ocram Televiziune SRL - care deţine OTV-, documentele oficiale, publicate de "Adevărul" încă din noiembrie anul trecut, îl contrazic.

Astfel, în timp ce Diaconescu are 80,1% din acţiunile Ocram, compania GMG Media Box deţine restul de 19,9%. Doar că acţionar majoritar (cu 99,9% din acţiuni) la GMG Media Box este Petromservice, adică Strategies-Reaserch-Investements SRL, compania controlată de Guşă şi Păcuraru.

CITIŢI ŞI

Cozmin Guşă, noul acţionar al Petromservice: „Cum am ajuns patron la Petromservice“

OTV, umflată cu bani din Petromservice

Preţul corect: 40 de milioane de dolari

"Clienţii mei, care deţin 20% din OTV, au fost neglijaţi de către Dan Diaconescu, care s-a comportat ca un asociat nedemn. Nu au fost implicaţi deloc în conducerea postului de televiziune, astfel că au decis să vândă acţiunile pe care le deţin la acesta", a declarat avocatul Marius Manolache, care reprezintă interesele companiei GMG Media Box SA, citat de realitatea.net.

Pentru că Dan Diaconescu are drept de preempţiune (dreptul de a fi preferat oricărei alte persoane la cumpărarea unui anumit bun) asupra acţiunilor deţinute de GMG Media Box SA, reprezentanţii companiei i-au trimis acestuia, ieri, 9 februarie 2012, o notificare în care l-au anunţat despre intenţia lor de a vinde acţiunile.

Avocatul Marius Manolache a explicat că o a doua notificare îi va fi trimisă lui Dan Diaconescu în următoarele zile, iar aceasta va conţine şi preţul cu care GMG Media Box SA intenţionează să vândă partea sa de acţiuni la OTV. "Preţul acesta nu va fi mai mic decât cel dat pentru pachetul de acţiuni, adică 40 de milioane de dolari", a spus  Manolache.

Dacă în 15 zile Diaconescu nu va răspunde celei de-a doua notificări, GMG Media Box SA va avea dreptul legal să caute alţi cumpărători.

Societate


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri