CNAS, precizări despre contractul-cadru cu furnizorii de servicii medicale private: A fost propusă plafonarea numărului de paturi contractate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O analiză realizată la nivel teritorial şi national arată că procentul anual ce creştere a numărului de paturi contractate în spitale private a fost de aproximativ 5% Foto: Arhivă
O analiză realizată la nivel teritorial şi national arată că procentul anual ce creştere a numărului de paturi contractate în spitale private a fost de aproximativ 5% Foto: Arhivă

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a transmis, vineri, precizări cu privire la contractul-cadru cu furnizorii de servicii medicale private, aflat în circuitul de avizare. Astfel, pot fi contractate cu cel mult 10% mai multe paturi decât erau deja contractate de către unitatea medicală la 31 decembrie 2020.

”În contextul  introducerii  contribuţiei personale a pacienţilor care  optează pentru servicii medicale  în regim de spitalizare  acordate în unităţile sanitare private aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări, pentru a asigura accesul prioritar al pacienţilor la servicii de spitalizare în sistemul public, a fost propusă plafonarea  creşterii potenţiale a numărului de paturi contractate  de casele de asigurări cu spitalele private. Astfel,  numărul de paturi contractate în spitale private până la 31 decembrie 2022 nu poate creşte  mai mult de 10%  faţă de numărul de paturi deja contractate în privat, până la data de 31 decembrie 2020”, a transmis, vineri, CNAS, într-un comunicat de presă. 

Sursa citată a precizat că o analiză realizată la nivel teritorial şi national arată că procentul anual ce creştere a numărului de paturi contractate în spitale private a fost de aproximativ 5%,  rezultând astfel o medie de 10% pentru o perioadă de doi ani. 

”Numărul de paturi contractate în spitalele private reprezintă  aproximativ 5%  din total,  iar în urma aplicării acestei plafonări, la data de 31 decembrie 2022 , nu poate depăşi  aproximativ 5,5 % din totalul paturilor contractate la nivel naţional. Procentul de 10% nu reprezintă o ţintă, ci o limitare  a unei potenţiale creşteri a numărului de paturi în spitalele private,   care are rolul de a asigura accesul prioritar al pacienţilor la servicii de spitalizare fără  plata contribuţiei personale”, a mai transmis CNAS. 

Potrivit sursei citate, în absenţa acestei limitări ”nu se asigură o predictibilitate a numărului de paturi contractate în public şi privat, ceea ce ar putea conduce la distorsiuni importante in furnizarea şi acesul la servicii medicale”. 

”De asemenea, reglementarea contribuţiei personale va contribui la  crearea unui mediu competitiv în sistemul privat, corect şi transparent. Contribuţia personală  este  o reglementare  introdusă în Legea 95/2006, în anul 2018. De atunci, termenul  de aplicare a fost prorogat  în mai multe rânduri, până la data de 1 iulie 2021”, a mai transmis instituţia. 

”Implementarea  treptată a contribuţiei personale  suportate de asigurăţi în condiţiile acordării serviciilor medicale în cadrul unor furnizori privaţi aflaţi în relaţie contractulă cu casele de asigurări de sănătate , este soluţia cea mai bună   prinj care ne asigurăm că   pacienţii  nu vor fi afectaţi,  ci  va aduce  beneficii celor care optează pentru accesarea serviciilor acordate în spitalele private,  oferindu-le predictibilitate asupra costurilor. Practic, scoatem la suprafaţă  costurile suportate de pacienţi in spitalele private aflate în contract cu casele de asigurări şi le oferim posibilitatea să aleagă unde vor să fie trataţi,   cunoscând  care va fi   valoarea contribuţiei personale  pe care ar trebui să o suporte  pentru a beneficia de  internare  într-un spital privat. După ce vom analiza efectele  contribuţiei personale pentru serviciile în regim de spitalizare şi vom corecta  eventualele disfuncţionalităţi de aplicare,  anul viitor vom putea extinde implementarea contribuţiei personale şi  pentru unele servicii medicale acordate în regim ambulatoriu pentru specialităţi clinice şi paraclinice, aşa cum prevede Legea 95/2006”, a declarat Adrian Gheorghe, preşedintele CNAS. 

Contribuţia personală reprezintă diferenţa dintre tariful decontat de casa de asigurări şi tariful practicat de spitalul privat. 

La cerere, pacientul va primi  un cost estimativ  al serviciilor de spitalizare. Oferta  va fi valabilă un număr de zile,  astfel încât  pacientul să poată solicita si obţine şi alte oferte de la alte spitale, pentru a putea să opteze pentru pe cea care îl avantajează.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite