CNA, apel către radiodifuzori: „Până la închiderea urnelor sunt interzise difuzarea oricăror mesaje şi comentarii cu conţinut electoral”
0Consiliul Naţional al Audiovizualului le-a cerut radiodifuzorilor, duminică, la turul doi al alegerilor prezidențiale, respectarea prevederilor legale privind campania electorală pentru alegerea preşedintelui României.

„Întrunit în şedinţa publică, Consiliul Naţional al Audiovizualului solicită radiodifuzorilor să respecte dispoziţiile legale în vigoare privind campania electorală pentru alegerea preşedintelui României şi să nu difuzeze mesaje, imagini şi comentarii cu conţinut electoral referitoare la cei doi candidaţi", a transmis CNA, într-un comunicat postat pe Facebook.
CNA precizează că va monitoriza în timp real, pe tot parcursul zilei, prin direcţiile de specialitate, şi va sancţiona orice derapaj de la prevederile legale.
CNA reamintește că, potrivit art. 10 din Decizia CNA nr. 86 din 25 februarie 2025 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea preşedintelui României din anul 2025, „cu 24 de ore înainte de începerea votării şi până la închiderea urnelor sunt interzise difuzarea oricăror mesaje şi comentarii cu conţinut electoral, a emisiunilor şi spoturilor publicitare electorale, precum şi invitarea sau prezentarea în programe a candidaţilor şi a reprezentanţilor acestora şi ai partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care susţin candidaţi, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 11”.
Aproape 6.000.000 de alegători au votat
În turul doi al prezidențialelor, românii aleg între candidatul independent Nicușor Dan și reprezentantul AUR, George Simion.
Secțiile de votare din țară s-au deschis duminică, la ora 7.
Prezența la vot în țară a depășit 30%, la ora 13.00 ajungând la 31,84%. S-au prezentat la urne 5.726.609 alegători până la această oră, județul Ilfov rămânând în frunte, cu 36,60% prezență, urmat de Argeș - 31,35% și Prahova - 24,08%. Județele cu cea mai slabă prezență sunt: Vaslui -19,02%, Satu Mare - 19,67%, 21,20%, conform datelor prezenta.roaep.ro.