Certificatul digital se validează după 10 zile de la vaccinarea cu schemă completă. Explicaţiile CNCAV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Certificatul digital după vaccinare: se validează după 10 zile de la vaccinarea cu schemă completă.
Certificatul digital după vaccinare: se validează după 10 zile de la vaccinarea cu schemă completă.

După ce mai multe persoane au întrebat de ce nu-şi pot scoate certificatul verde imediat după ce s-au vaccinat, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a explicat printr-o postare pe Facebook faptul că certificatul digital se validează după 10 zile de la vaccinarea cu schema completă.

Precizările vin după ce mai multe persoane au întrebat de ce nu-şi pot scoate certificatul verde imediat după ce s-au vaccinat. Unii dintre ei au fost indignaţi de această situaţie.

„Sunt aceleaşi condiţii de la implementarea certificatului în UE. Situaţia epidemiologică din România impune aceste măsuri de siguranţă pentru protejarea sănătăţii oamenilor", se arată într-un răspuns pe pagina de Facebook Ro-Vaccinare.

„Persoanele care pot obţine Certificatul Digital UE după vaccinare sunt:

-cele care au efectuat schema completă de vaccinare în România;
-cele care au efectuat cel puţin o doză în România din schema completă;
-cele care au efectuat schema completă într-un stat terţ (NON UE) şi sunt cetăţeni români sau membrii familiilor acestora;

Certificatul se poate scana cu Aplicaţia Check DCC, realizată de STS - Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care poate fi descărcată gratuit din magazinul de aplicaţii Google Play pe un telefon mobil sau o tabletă cu sistem de operare Android.

Verificarea certificatelor se poate realiza şi pe telefoanele mobile cu sistem de operare IOS, prin funcţionalitatea Web Check DCC.

Aceasta este disponibilă prin accesarea link-ului https://certificat-covid.gov.ro/check-dcc”, se arată printr-o postare pe pagina de Facebook, RoVaccinare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite