Ce se va întâmpla cu dosarul electronic al pacientului, declarat neconstituţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul electronic al pacientului, deschis pentru 13,1 milioane de români şi care cuprinde date personale cu caracter medical, trebuie reglementat din nou. Asta după ce Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului la Legea privind reforma sănătăţii.

Mai precis, în urma deliberării, judecătorii constituţionali au decis că prevederea potrivit căreia cabinetele medicale şi unităţile sanitare publice şi private cu paturi au obligaţia asigurării condiţiilor de mobilitate a informaţiei medicale în format electronic, prin utilizarea sistemului dosarului electronic de sănătate al pacientului este neconstituţională. 

De asemenea, neconstituţională este şi prevederea potrivit căreia modalitatea de utilizare şi completare a dosarului electronic de sănătate al pacientului este stabilită prin norme metodologice care se aprobă prin hotărâre a guvernului în condiţiile în care acest lucru ar trebui să se întâmple prin lege. Mai mult, şi sintagma „sistemul dosarului electronic de sănătate al pacientului”, a fost declarată neconstituţională. 

Reglementat printr-un act normativ de rang inferior

„Curtea Constituţională spune că dosarul electronic trebuie reglementat nu printr-un act normativ de rang inferior ci printr-un act normativ de rang egal, adică prin lege. În Constituţie se prevede că avem la dispoziţie 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial pentru a ne conforma, cel mai probabil se va da Ordonanţă de Urgenţă pentru a corecta problema”, au explicat oficiali din sistem. Aceştia susţin că dosarul electronic al pacientului va merge înainte în acest interval. 

„Sistemul nu se închide, medicii vor introduce în continuare date în dosarul electronic. Textul hotărârii de guvern devine ordonanţă de urgenţă a guvernului”, a declarat şi medicul Florin Buicu, preşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor. De cealaltă parte, medicii de familie pun la îndoială eficienţa dosarului electronic despre care susţin că nu i-a ajutat în vreun fel pe pacienţi. 

Medic de familie: „E un proiect inutil”

„Niciun medic nu are acces la datele pacienţilor decât dacă generază o matrice care durează jumătate de oră. Şi nimeni nu îşi întrerupe consultaţiile ca să genereze matrici, lăsând la o parte faptul că trei sferturi din timp dosarul electronic nu merge. Aşa că, la ora actuală, casa de asigurări de sănătate strânge datele pacienţilor şi nimeni nu beneficiază de ele. De altfel, laboratoarele, unde m-ar interesa ca rezultatul de laborator să-mi intre în calculator, să nu mai pun pacienţii pe drumuri, cu hârtii, nici măcar nu există în proiect. Aşadar, este un proiect inutil, de care pacienţii nu au beneficiat, poate unul la 10.000”, a spus Rodica Tănăsescu, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF).

”Noi suntem obligaţi să păstrăm confidenţialitatea datelor, ceea ce e normal, dar în acelaşi timp scrie că suntem obligaţi să transmitem datele. Aici este o contradicţie de termeni. Există sancţiune pentru medicii care nu transmit date în dosar şi în acelaşi timp există sancţiuni pentru medici dacă nu respectă confidenţialitatea datelor”, completează specialista. 

Ce spun pacienţii 

În schimb, Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP), susţine că „este necesar un dosar de evidenţă a tratamentelor utilizate, a procedurilor medicale utilizate. dosarul electronic întregeşte, integrează toate informaţiile, care pot să salveze vieţi, care pot să ducă la luarea de decizii în timp util. Actuala lege lasă să scape adăugarea la lege. Ea trebuie făcută cu nişte detalii mai ales că e vorba de siguranţa datelor şi este nevoie de foarte multe precizări făcute prin lege pentru că la rândul său prin lege trebuie aplicate, elaborate diverse norme pe diverse paliere, fie ale sistemului de sănătate fie ale evidenţei populaţiei”, a comentat Barbu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite