Cât au cheltuit primările din țară pentru Revelion. Cel mai scump foc de artificii, la Constanța
0O primărie din mediul rural a plătit doar 288 euro pentru focul de artificii organizat în noaptea dintre ani, în vreme ce Primăria Constanța a rezervat, doar pentru spectacolul pirotehnic, 120.000 lei.

Zeci de comune din România, nemaivorbind de orașe și municipii, au pus în joc sume interesante pentru spectacolul pirotehnic organizat în noaptea dintre ani. În multe localități a fost singura cheltuială publică pentru Revelion, în vreme ce în altele sume și mai mari s-au cheltuit pentru a aduce pe scenă artiști cunoscuți. Alte primării au plătit într-un singur contract spectacolul pirotehnic și prestația artiștilor care le-au cântat celor veniți să petreacă Revelionul în centrul orașului. Și dacă spectatorii sosiți să-și vadă artiștii preferați cu siguranță s-au bucurat de spectacol, când vine vorba de focul de artificii lucrurile au stat diferit, în multe zone din țară efortul organizatorilor fiind anulat de ceața densă.
Show pirotehnic de 111.480 lei în Florești
Cea mai mare sumă cheltuită de o primărie din mediul rural pentru focul de artificii, pe care am găsit-o căutând date pe site-ul de achiziții publice SICAP, este cea alocată de Primăria Florești (renumita localitate de lângă Cluj). Pentru servicii pirotehnice există o achiziție directă de 111.480 lei (22.296 euro), suma fiind cu mult peste ceea ce și-au permis sau au fost dispuse să cheltuiască primării din mediul urban. Tot sume mari au mai cheltuit și: comuna Sânmartin din Bihor – 37.180 lei (peste 7.400 euro); comuna Blejoi, Prahova – 39.999 lei (7.999 euro); comuna Ariceștii Rahtivani, tot din Prahova – 75.000 lei (15.000 euro); comuna Giroc, din Timiș – 32.000 lei (6.400 euro); comuna Cristian din Brașov – 40.000 lei (8.000 euro); comuna Sântandrei, din Bihor – 38.655 lei (7.731 euro); comuna Blejești, din Teleorman – 30.000 lei ( 6.000 euro).
La polul opus, în județul Olt o primărie din mediul rural a acceptat pentru focul de artificii o ofertă de 1.440 lei (288 euro). Este vorba de primăria Brastavățu. Tot în Olt, și nu chiar departe de Brastavățu, la Gura Padinii, focul de artificii a costat 5.500 lei (1.100 euro). În comuna Sadu, din Sibiu, pentru artificii s-au plătit 15.000 lei (3.000 euro); la Piscu Vechi, în Dolj, artificiile din noaptea de Revelion au costat 10.000 lei (2.000 euro); la Nușfalău, în Sălaj – 12.600 lei (2.520 euro); sătenii din Coșna, Suceava, au plătit din taxele colectate de primărie 10.000 lei etc..
Și în orașele mici s-au organizat astfel de momente intens contestate în ultimii ani de către iubitorii de animale și activiștii pentru mediu, iar unele dintre primării au cheltuit chiar sume mari. În orașul Borsec spectacolul pirotehnic a costat 3.000 euro (15.000 lei), în Sânnicolau Mare – 20.000 lei (4.000 euro), în orașul Pucioasa – 28.890 lei, în Tălmaciu – 15.000 lei, în Târgu-Lăpuș – 9.000 lei, în Nucet – 10.000 lei, în Vicovu de Sus – 30.000 lei, în Turnu Măgurele – 33.613 lei.
Brăila a publicat un anunț de achiziție pentru un spectacol de lasere, suma pusă la bătaie fiind de 40.000 lei (8.000 euro).
Municipiile au mărit miza, crescând și durata focului de artificii și, cel mai probabil, și complexitatea show-ului. Constanța pare să fi cheltuit cea mai mare sumă, 120.000 lei (24.000 euro), plătind pentru un show complex de muzică și lumini. La cheltuiala pentru focul de artificii s-a adăugat și spectacolul susținut de artiști, care a costat alți 240.000 lei. Primăria Bacău a rezervat 111.000 lei pentru artificii; Primăria Brașov a plătit pentru un spectacol de artificii de 12 minute - 67.226 lei; la Oradea artificiile au costat 84.033 lei; la Arad – 66.700 lei; la Satu Mare – 54.621 lei; la Târgu-Jiu – 84.000 lei; la Câmpulung – 20.000 lei; la Slatina – 35.000 lei; la Roman – 42.000 lei; la Calafat – 10.000 lei etc..
În multe orașe primăriile au cheltuit, peste sumele menționate pentru focul de artificii, alte sume pentru a-i plăti pe artiștii chemați să concerteze în noaptea dintre ani. La cei 35.000 lei pentru show-ul pirotehnic, la Slatina, de exemplu, s-au adăugat 520.000 lei pentru artiștii din concert. Pentru Revelionul din Câmpina s-au cheltuit 199.500 lei, în vreme ce la Craiova, de exemplu, spectacolul de Revelion a inclus prestația artiștilor care au urcat pe scenă, dar și show-ul de muzică și lumini și show-ul pirotehnic, suma totală fiind de 638.841 lei.