Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament cu două camere. „Ferească Dumnezeu! Ați pus foiță de aur pe pereți?”

0
Publicat:

Prețurile o iau razna în România, iar piața imobiliară e campioana scumpirilor în marile orașe. Marii câștigători sunt constructorii și meșterii din construcții. Ultimii au ajuns să ceară sume fabuloase chiar și pentru renovarea apartamentelor mici.

Imagine ilustrativă. FOTO Unsplash
Imagine ilustrativă. FOTO Unsplash

Prețurile materialelor de construcții și mai ales manopera nu par să aibă o limită în România, dar vina le aparține și oamenilor, care sunt dispuși să facă orice sacrificii și să scoată din buzunar sume tot mai mari și pentru o simplă renovare.

Așa s-a ajuns în situația în care renovarea unui apartament cu două camere în București sau Cluj, dar și în alte localități importante să coste cât o casă sau cât un apartament în alte orașe. O află zilnic nenumărați români, iar acum a fost rândul Ionelei, după ce s-a interesat pe grupul de Facebook Idei Amenajări cât costă renovarea unei simple locuințe.

Aveți idee cât mai costă de renovat de la zero un apartament de două camere (suprafața totală de 67 mp) și dacă eventual ați transformat un apartament din 2 camere într-un apartament cu 3 camere”, a fost postarea ei.

Prețuri năucitoare

Răspunsurile, sau cel puțin unele, au năucit-o de-a binelea, în condițiile în care mulți vehiculează prețuri absolut nebune.

„Fără mână de lucru și centrală ne-a costat în jur de 28.000 de euro acum trei luni (și o parte din electrocasnice + mobilă + decorațiuni)”, i-a răspuns o altă doamnă. „L-ați reconstruit?”, a intervenit un internaut surprins, la care doamna i-a răspuns: „Era bine, dar nu. Dacă îți dorești ceva de calitate cam atât costă. Nu renovezi din 5 în 5 ani. Dar na, noi suntem români. Ne pricepem să cârpim.”

Dezbaterea era deja pornită, iar în scurt timp s-au alăturat și alții. „Așa credeam și eu că sunt exagerate aceste prețuri, dar din păcate nu. Fără mâna de lucru și fără centrală, pe noi ne-a costat 20.000 euro, renovarea unui apartament cu două camere, suprafață de 48 mp. (Ne-a mai rămas de făcut balconul, dar nu ne-au mai ajuns banii). Nu am luat cele mai scumpe produse, am luat mediu și tot ne-a costat atât. Plus că am vânat oferte”, a scris cineva.

Alții au contestat aceste informații. „Dacă doar materialele au costat 28.000 de euro, fără centrală, cu tot cu mâna de lucru bănuiesc că a sărit de 40.000 de euro. Eu construiesc de la 0 casă, fără să mă zgârcesc, dar nici cu fițe, nu m-a costat 40.000 de euro interiorul. Nici cu tot cu mobilier nu mă duce atât. Și vorbim de 170mp locuibili”, a spus un internaut. Și tot el a revenit, după ce alții l-au contrazis și i-au spus că folosește materiale de calitate slabă.

„Eu vorbesc de casa mea, iar toate materialele sunt de cea mai buna calitate, doar că nu sunt de cel mai scump preț. 28.000 de euro doar materialele pentru un apartament este foarte mult. Asta înseamnă finisaje de fițe, nu neapărat de bună calitate. Nu mai confundați prețurile mari cu o calitate bună. Nu e nevoie să plătim mult pe materiale bune. Decât dacă vrem fițe si opulență”, a adăugat el.

A devenit imediat ținta ironiilor. „Eu vorbesc de un apartament de 60mp. Domnul vorbește ca mulți oameni pe care i-am întâlnit…și care au ,,investit” în pereți, tavane și după au picat pe ei”, a scris o doamnă. „Mare adevăr. Noi în 86mp am investit 40.000 de euro”, i-a dat dreptate altă doamnă.

Se poate și mai ieftin

A fost rândul internautului care a contestat prețurile mari să intervină din nou. „Oameni buni, voi vorbiți de o renovare de apartament. Eu de construcție nouă. Pe mine mă costă maxim 30.000 de euro materialele la 170mp. Și vorbim de travertin nu de gresie, fie ea și placă mare (nu înseamnă că dacă e scumpă e mai bună că altfel de ceramică), de încălzire în pardoseală (executată corect, după proiect, nu după ureche), de instalație electrică Gewis și aparataj (întrerupătoare, prize) Schneider. Eu știu că există și aparataj cu touch, figuri, dar nu, doar pentru că e de 3 ori mai scump nu este și mai bun. Din contră”, a scris el. Și a adăugat: „Așa că nu-mi spuneți voi că se dărâmă pereții pe mine, că știu foarte bune ce vorbesc. Când cumperi fițe plătești pe măsură. Am 500mp de pereți și tavane îmbrăcate în rigips. Nu-mi spuneți mie că ați dat 28.000€ pe materiale fără să cumpărați bășini. Vindeți castraveți în altă parte, nu grădinarului.”

Și alți oameni s-au mirat de sumele imense vehiculate de unii internauți. „Ferească Dumnezeu … Ați pus foiță de aur pe pereți?”, s-a întrebat cineva.

„Noi am cheltuit acum un an de zile peste 30.000 de euro, la fel, ros tot până la tencuială, refăcut instalații, pereți albi, fără vopsea decorativă. Deci nu e departe suma de 28.000 de euro”, a scris altcineva.

„Geamuri, uși, plus două balcoane cu montaj în jur de 7.000 euro . Centrală cu ceas tras cu proiect etc 4.000 , refăcut instalații electrice de la zero 2.000-3.000 - sunt 13-14.000. Mobilă bucătărie, sufragerie, dormitor, baie , balcoane 5.000 - sunt aproape 19.000 -20.000. Cu 8.000 nu iei gresie faianță parchet covoare sanitare electrocasnice mâna lucru etc. Doar cu var alb ieși mai ieftin și vopsit uși vechi”, a spus un altul.

Pro și contra

„Doar baia la un apartament să o renovezi complet sare de 2.500 de euro. Și asta cu materiale medii ca preț. Faianță + gresie 3.500-4.000 lei, adeziv 500-800 lei, hidroizolație 500 lei, refăcut instalații sanitare 1.000-1.200 lei, rezervor îngropat + vas wc -1.200-1.500 lei, refăcut tavan 500 lei, mobilier de baie 1.500-2.000 lei, cadă ori cădiță de dus walk in, 1.200-15.00 lei baterie cadă/duș și baterie de lavoar 600-1.000 lei, poate și mai mult în funcție de pretenții, manopera completa, 5.000-6.000 lei. Aș mai continua, dar nu îmi vine în minte acum unde să plasez foița aia de aur”, a scris altul.

Iar polemica a continuat cu noi episoade. „Gândiți-vă, doar manopera în jur de 10.000 de euro, plus materialele, depinde pentru ce optați”, a spus o doamnă. „Te crezi în Germania”, a întrebat-o alta. „Vă credeți în filme”, a completat-o cineva.

Apartament 44m2, refăcut instalație electrică și dat jos până la ciment. Manoperă și materiale 20.000 de euro. O garsonieră + apartament două camere - însumat 85mp2 la gri, materiale și manopera 22.000 de euro, gata în trei săptămâni cu 4-5 băieți în fiecare zi la muncă”, a spus un meseriaș.

„Calitate manoperă undeva între 10.000-15.000 euro. Cu asta mă ocup și știu despre ce vorbesc, românii în general sunt foarte foarte pretențioși de aceea și prețul, să nu îl faci în grabă la 6.000 să îți pară rău”, a scris altul.

Și după ne întrebăm de ce o casă se vinde cu peste 100!”, a scris altcineva.

Ce e cu prețurile astea? Cumperi unul nou decât să-l renovezi”, a punctat o doamnă. „Prost e cel care dă, nu cel care cere. Sunt în plină renovare, dar nu există așa prețuri pentru mâna de lucru și chiar am băieți foarte buni și pricepuți”, a spus altă doamnă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite