Căştile distrug auzul. Peste 1,1 miliarde de tineri riscă probleme de sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nivelul de zgomot din discoteci întrece cu mult limita de siguranţă pentru ureche FOTO Shutterstock
Nivelul de zgomot din discoteci întrece cu mult limita de siguranţă pentru ureche FOTO Shutterstock

Peste 1,1 miliarde de tineri riscă să dezvolte probleme auditive, în timp ce 43 de milioane suferă deja de un handicap auditiv. De vină sunt căştile şi muzica ascultată la niveluri periculoase pentru urechea umană, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

În ţările cu venituri mari şi medii, jumătate dintre tinerii cu vârste între 12 şi 35 de ani ascultă muzică la dispozitive electronice (MP3, telefoane mobile etc) la niveluri nesigure.

Aproximativ 40% dintre ei sunt expuşi potenţial la niveluri excesive de zgomot în discoteci, baruri sau evenimente sportive. Între 2,5 şi 3 miliarde de tineri din întreaga lume se încadrează în această categorie de vârstă.

Din punct de vedere ştiinţific, nivelurile nesigure de zgomot sunt cuprinse între 85 de decibeli (dB) timp de 8 ore sau 100 de decibeli timp de 15 minute. O sută de decibeli este nivelul mediu într-o discotecă, scrie Agerpres.

Cum prevenim pierderea auzului

În faţa acestei situaţii şi pentru a evita riscuri şi daune majore, OMS sugerează câteva acţiuni uşor de pus în practică: coborârea volumului dispozitivelor electronice (plasarea la o capacitate de 60%); limitarea timpului de expunere la activităţi zgomotoase; acordare de atenţie la pierderea auzului (ţiuituri în urechi) sau detectarea dificultăţilor apărute după expunerea la o sursă de zgomot.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite