Băsescu a promulgat bugetul pe 2008
0Preşedintele Traian Băsescu a promulgat azi Legea pentru aprobarea Bugetului de Stat pe anul 2008, informează Administraţia Prezidenţială. Decizia vine după ce vineri şeful statului a
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat azi Legea pentru aprobarea Bugetului de Stat pe anul 2008, informează Administraţia Prezidenţială.
Decizia vine după ce vineri şeful statului a promulgat Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, adoptată de Parlament, împreună cu cea a bugetului, în ultima zi a sesiunii de iarnă.
Tot vineri, preşedintele s-a întâlnit cu reprezentanţi ai sindicatelor, care au ridicat o serie de obiecţii privind politica economică şi socială a guvernului, solicitând intervenţia şefului statului. Astfel, Administraţia Prezidenţială a anunţat că Băsescu va media între Guvern şi sindicate într-o întâlnire la Cotroceni, pe 7 ianuarie.
Liderii a patru centrale sindicale s-au întâlnit, vineri, cu preşedintele Traian Băsescu pentru a discuta pe marginea Legii bugetului de stat pentru anul 2008, după ce reprezentanţii salariaţilor au cerut preşedintelui să nu promulge legea. Sindicaliştii de la Blocul Naţional Sindical, Cartel Alfa, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România şi de la CNSLR Frăţia au pichetat săptămâna trecută Palatul Parlamentului trei zile consecutiv, în timp ce parlamentarii votau proiectul legii bugetului pentru 2008.
Deşi sindicaliştii au primit asigurări din partea tuturor partidelor parlamentare că le vor susţine amendamentele la lege, bugetul de stat a fost votat aproape în unanimitate de reprezentanţii tuturor partidelor. Ca urmare, sindicaliştii au trimis, joi, o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu prin care îi aduceau argumente în favoarea amendamentelor pe care le au la buget şi-i cereau acestuia să nu promulge legea şi să o retrimită în Parlament.
Principalele nemulţumiri ale sindicaliştilor sunt legate de intenţia Guvernului de a reduce contribuţiile sociale, în 2008, cu şase procente, în special contribuţia la fondul pentru accidente de muncă, ceea ce ar duce, practic, la desfiinţarea acestuia. Singurul amendament al reprezentanţilor salariaţilor care a trecut de Parlament a fost majorarea comisionului acordat Poştei Române, pentru plata pensiilor, de la 0,7%, la 1,03%.
Singurul partid care a votat împotriva bugetului de stat a fost Partidul Democrat-Liberal, însă până şi parlamentarii noii formaţiuni au fost de acord cu bugetul asigurărilor sociale.
Parlamentul a adoptat pe 20 decembrie bugetul de stat şi pe cel al asigurărilor sociale, pentru primul votând 249 de parlamentari şi exprimându-se împotrivă 93, în timp ce pentru al doilea înregistrându-se 342 de voturi pentru şi două abţineri.
Mare parte din amendamente vizează introducerea unor măsuri sociale şi sunt rezultatul unui compromis făcut de guvernul de dreapta condus de Tăriceanu. Practic, guvernanţii liberali au fost obligaţi să negocieze şi să accepte mare parte din revendicările oamenilor lui Mircea Geoană, pentru a-şi asigura astfel majoritatea necesară adoptării celei mai importante legi a Executivului. Adoptarea unui pachet de măsuri precum creşterea salariilor pentru profesori sau majorarea pensiilor poate fi pusă şi în contextul faptului că anul 2008 este un an electoral, iar cutuma arată că, toate guvernele care s-au succedat la putere, au încercat să îşi sporească capitalul electoral, mai cu seamă în anul alegerilor, prin astfel de măsuri cu profundă tentă populistă, măsuri ce au fost decontate ulterior tot de către contribuabil, ca urmare a efectelor pe care le au asupra economiei.