Andronescu: Lipsesc documentele oficiale după care s-a făcut clasificarea universităţilor
0Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, luni, că în instituția pe care o conduce nu există documente oficiale după care a fost făcută clasificarea universităţilor, subliniind că "acest proces nu a fost realizat conform legii".
"Am început să căutăm aceste documente pentru că există cel puţin un proces, pe care Universitatea din Suceava l-a intentat Ministerului Educaţiei. Evident, noi, în proces, va trebui să ne ducem cu documente pentru a putea să apărăm poziţia instituţiei, numită Ministerul Educaţiei. Cel care a fost înaintea mea, domnul Liviu Pop, a căutat aceste documente şi mi-a transmis că ele nu există", a mai spus Andronescu.
Ministrul Educaţiei a adăugat că procesul de clasificăre a univeristăţilor "nu s-a făcut conform legii", transmite NewsIn.
"Mi-e greu să spun de ce nu există aceste documente, dar este o constatare care nu poate fi trecută sub tăcere. Conform legii, întâi se elaborează metodologia cu privire la criteriile de clasificare. Nu s-a întâmplat acest lucru. Am sesizat la vremea respectivă, dar am rămas cu spusul. Întâi, s-au cerut datele de la universităţi. Acestea au vărsat în baza de date toate informaţiile solicitate, fără să existe metodologia despre care vorbeam şi care este prevăzută de lege. Apoi, ministerul a elaborat metodologia, deşi operaţiile trebuiau să fie invers. Tot conform legii, ministerul trebuia să angajeze prin licitaţie şi prin competiţie o instituţie internaţională abilitată să facă evaluări instituţionale şi clasificări. Ministrul de la vremea respectivă, atunci când a anunţat clasificarea a spus că este cea pe care a făcut-o EUA, adică Asociaţia Universităţilor Europene. Asociaţia spune că nu a făcut ea clasificarea. E greu de descifrat, fără să facem o aprofundare a acestei situaţii", a completat ministrul Educației.
Andronescu a preciziat că dacă nu vor fi găsite documentele menționate, "ar trebuie realizată o clasificare care să îndeplinească toate etapele şi procedurile, în ordinea prevăzută de lege".