Am văzut oameni în sevraj care râcâiau impresia de drog de pe podea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interviu cu Cristian Ene, preşedintele Forumului Antidrog

Copii care consumă droguri la vârsta când ar trebui să înveţe abecedarul. Adolescenţi care-şi schimbă geaca pe o doză. Părinţi disperaţi şi o întreagă generaţie expusă indiferenţei publice. O realitate despre care se vorbeşte prea puţin: drogurile. De cincisprezece ani, sub ochii noştri creşte o generaţie dependentă, de care prea puţini se interesează. La nivel guvernamental există o Agenţie Antidrog, care abia acum a început să funcţioneze. Mult mai rapide în reacţii sunt organizaţiile neguvernamentale, cum ar fi Forumul Antidrog. Împreună cu BNS şi Mitropolia Ardealului, Crişanei şi Maramureşului, Forumul Antidrog a semnat o Chartă de luptă împotriva acestui flagel. Despre ce înseamnă drogurile pentru România ne-a vorbit preşedintele FORAD, Cristian Ene.
- Cine consumă droguri în România şi de ce?
- Targetul este 14-25 de ani, dar cel mai tânăr consumator din România are 7 ani. El a intrat în sevraj - şi, ca să intri în sevraj, trebuie să fii consumator.
- De cât timp consuma?
- Nimeni nu ştie răspunsul la această întrebare, numai vârsta acestui copil este zguduitoare şi drama este la fel de mare. Mai mult ca sigur că părinţii sunt consumatori.
- De unde-şi iau drogurile copiii?
- Copiii, în special, de oriunde. Facem un experiment, mergem oricând într-un loc pe care nu-l căutăm foarte mult în Bucureşti şi cumpărăm ce avem nevoie.
- şi poate să cumpere oricine? Un copil poate să-şi cumpere droguri în România?
- Absolut! Copiilor li se oferă drogurile în preajma şcolii.
- Deci, copiii sunt prima ţintă, pentru că ei devin ulterior dependenţi şi consumatori de droguri.
- Sigur că da. Cu cât agăţi mai din timp, ca să folosim un limbaj neacademic, dar care este foarte bine împământenit între cei care se află în această situaţie, da, ca să-l agăţi, e bine să-l iei din prima, de cât mai tânăr posibil.
- Ce se consumă?
- Nenorocirea este că în România, în anii ?90, a venit heroina. Creează cel mai mare grad de narcodependenţă, este cel mai periculos drog.
- De ce?
- De ce? Pentru că îţi creează o dependenţă de care nu mai scapi niciodată. La nivelul celulei de bază a organismului se produce o reacţie chimică, pe care organismul o va căuta până când va dispărea. Se consumă o singură dată şi organismul o caută toată viaţa. Primul consum rămâne în memoria celulei şi de aici dependenţa. O recuperare sută la sută nu vom avea niciodată după un consum sau la o dependenţă de heroină.
- Cum arată un consumator de heroină? Care a fost cea mai dramatică experienţă cu un consumator de heroină?
- Un consumator de heroină scade în greutate, trăieşte numai pentru următoarea doză, indiferent ce ar trebui să facă pentru aceasta. Experienţe dramatice am avut mai multe - experienţe dramatice atât ale consumatorilor de droguri, cât şi ale părinţilor acestora. Am văzut oameni ca brazii, care, intraţi în sevraj, râcâiau impresia de drog de pe podea şi o băgau în gură. Este de neimaginat! Să-l vezi atunci când este în sevraj şi nu şi-a găsit doza sau când, în cele din urmă, îşi găseşte doza. Să-i vezi înfrigurarea de a-şi injecta otrava în vene. Are loc un adevărat ritual pe care nu-l mai uiţi niciodată. Vezi că ia acul, ia seringa, pe care a mai folosit-o de şapte ori, un ac nenorocit, îndoit, care a fost, probabil, ascuţit la rândul lui... Este de neimaginat de ce folosesc aceeaşi seringă de 30 de ori, nimeni nu ştie, nimeni nu poate da acest răspuns, dar şi-ar injecta heroina în acele momente şi cu pompa de la maşină, dacă ar merge. Îşi încălzesc heroina cu sare de lămâie, o amestecă cu sângele, trag din vene şi, dacă nu şi-au făcut doza demult şi sunt disperaţi, adică au răul pe ei, cum se spune în rândul consumatorilor, împroaşcă cu sânge peste tot când îşi trag sângele din venă. Uneori nu-şi nimeresc vena şi o înţeapă de trei-patru ori. Este o lume care trăieşte alături de noi. Nu este o lume paralelă, într-o altă dimensiune, este o lume alături de noi. Să-i vezi, după aceea, înjectându-şi în venă cu o furie de nedescris seringa plină de sânge şi de otrava respectivă, pe care, înainte de toate, au filtrat-o prin filtrul de la ţigară...
- De ce prin filtrul de la ţigară?
- Ca să nu aibă impurităţi.
- De ce? Are heroina impurităţi?
- Da, pentru că heroina în România este heroină "cu bonus", adică antipirin, aspirină pisată, humă de pe perete sau Dumnezeu ştie ce. Cel ce-şi face doza nu ştie niciodată ce cumpără. De aceea, consumatorii de droguri sunt foarte legaţi de furnizorii de droguri, de dealeri. Exact din această teamă de a nu primi în locul heroinei mult dorite altceva, un surogat care să nu-l ajute cu nimic. şi atunci sunt foarte legaţi de aceşti dealeri.
- Deci, există o legătură foarte strânsă între consumatori şi distribuitori. Sunt ca o familie, în sensul rău al cuvântului.
- Nu cred că trebuie să-i gândim ca pe o familie. Sunt ca parazitul şi gazda. Asta cred că este cea mai fericită asemănare - parazitul şi gazda. Da, şi continuă această relaţie, o duc cât de mult se poate. S-ar putea ca, la un moment dat, cel ce vrea să-şi cumpere heroina să nu mai aibă bani şi, având în spate vremea îndelungată de colaborare, dealerul s-ar putea să accepte geaca, sau să accepte cercei, banii sau verigheta mamei, televizorul din casă sau covorul de pe jos. Asta este relaţia dintre gazdă şi parazit.
- În afară de heroină, ce se mai consumă? Am tot auzit de dosarul "Cocaina", ca să numim unul dintre dosarele celebre.
- Cocaina este drogul celor bogaţi. Este un drog foarte puternic, care nu se injectează, se prizează. Îi putem observa pe cei care prizează de foarte multă vreme că în permanenţă îşi trag nasul. Ai senzaţia că sunt răciţi. Le curge nasul, pentru că fosele nazale se ard. S-a ajuns până la a se crea nas din plastic pentru cei care consumă cocaină de foarte multă vreme. Iar, în cele din urmă, arzându-ţi fosele nazale şi căile respiratorii, drogul - cocaina - îţi prăjeşte creierul.
- Oamenii săraci ce consumă?
- Oamenii săraci sunt nevoiţi să găsească tot felul de metode ingenioase. La un moment dat, se vehicula "special K". "Dom'le, ne drogăm cu special K". Ce Dumnezeu e "special K", i-am întrebat pe ăştia de-afară, corespondenţii noştri. Dom'le, ce e "special K"? Nimeni nu are "special K" în catalog. şi am săpat până am aflat ce e. "Special K" era ketamina, un fel de analgezic pentru animale, pentru uz veterinar, luat şi preparat în bucătărie, pe aragaz, într-o ulcică, din diferite medicamente, până se făcea o pastă ca zahărul ars. Când se cristaliza, se băga în apă rece, se strângea brusc, o curăţa de pe fundul oalei. şi era ketamina transformată în "special K".
- Drog românesc?
- Da, un drog românesc. În cele din urmă, am aflat că în Statele Unite, prin anii ?60, se consuma această ketamină. Ce mai consumau tinerii noştri, când nu era oprit de la comercializare în farmacie, era fortralul. Fortralul pentru calmarea durerilor. Fortralul injectat în venă dă aceeaşi senzaţie ca şi heroina, ca şi cocaina...
- Avem deja o generaţie de oameni dependenţi, formată în 15 ani.
- Da, putem vorbi de o generaţie de oameni dependenţi. În momentul în care discuţi cu un consumator de droguri care are un moment de luciditate, îţi va spune că, sub orice formă, orice altceva să faci, numai să nu te apuci de droguri. Asta îţi spune în momentul lui de luciditate. După aceea, nevoia fizică, sistemul nervos îi dictează să-şi ia următoarea doză. Dar el, dacă ar fi s-o ia de la capăt, sunt convins că n-ar mai lua-o pe acelaşi drum. De aici ideea ca societatea să le ofere o a doua şansă. Să-i supui unui program, să urmăreşti în ce măsură respectă programul respectiv, să-i ajuţi să se integreze în societate. Dacă nu reuşim să oprim drogurile la frontieră - şi state mai civilizate ca noi n-au reuşit să oprească drogurile la frontieră -, atunci n-avem altă altenativă decât să oferim tinerilor şi părinţilor acestora informaţia. În acest moment, accesul la informaţie este nelimitat, şi copiii caută site-urile interzise atunci când mama şi tata nu sunt acasă. şi, într-o jumătate de ceas - putem demonstra asta -, copiii au acces la cele mai vicioase site-uri de pe internet.
- Ce-ar trebui să facă un părinte?
- Este foarte adevărat că, în acest moment, oricine ar încerca să facă mai mult nu cred că ar reuşi. După 15 ani de negare a realităţii, trebuie să facem această muncă de prevenire, informând atât copiii, cât şi părinţii. Cred că părinţii ar trebui să fie foarte atenţi la comportamentul copiilor lor. Ar trebui să fie atenţi - ca să dau un exemplu - la scăderea notelor la şcoală, la faptul că este sau nu este copilul mai nervos decât înainte. Copilul nu ascultă, începe să piardă din lucruri, între ghilimele spunând, pentru că el le dă în schimbul drogurilor, începe să ceară din ce în ce mai mulţi bani de cheltuială pentru droguri, încep să dispară bani din casă, încep să dispară lucruri din casă şi, un lucru extrem de important, cel mai bine ar fi ca părintele să ştie în permanenţă cu cine este copilul. Am să vă dau exemplul unei ţări care are experienţă în traficul şi consumul de droguri - Olanda. Am fost acolo, n-avea nici o legătură cu drogurile, am fost la un prieten, care mi-a spus: "Îmi pare foarte rău, astăzi vin colegii copilului meu de la şcoală". Cum vin colegii lui, e ziua lui? Să-i luăm ceva copilului de ziua lui. "Stai liniştit, nu-i ziua lui. Îi vin colegii în vizită". În fiecare zi, copilul primeşte şi se duce la câte un coleg de şcoală acasă. Imaginaţi-vă ce politică de socializare este acolo.
- Se cunoaşte anturajul...
- Da. Sunt state care au ajuns la concluzia că a-l lăsa pe cetăţean de capul lui este rău. Poate că o să fiu interpretat greşit, dar democraţia înseamnă să faci ce vrei, când vrei, atâta vreme cât nu-i deranjezi pe ceilalţi de lângă tine. În România, cred că a ajuns numai prima parte. Partea cu să nu-l deranjezi pe cel de lângă tine încă n-a ajuns. Încă avem manelele care urlă şi aud şapte blocuri, încă avem comportamentul inadecvat, care nu oferă siguranţă copilului.
- De manele mai scăpăm, dar de droguri...
- Da, imaginaţi-vă un copil la 14 ani care ia calea drogului. În România ar fi, practic, imposibil să-l aduci înapoi.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite