Fenomenul mall distruge magazinele de modă

România nu are un sistem al modei bine pus la punct, care să funcţioneze după legi stricte, aşa cum se întâmplă în ţările cu tradiţie. Nici evenimente periodice la care designerii să îşi prezinte colecţiile – o Săptămână a Modei care să fie o constantă a activităţii de designer – e de părere scenograful Doina Levintza.

„Suntem pe drumul cel bun, dar mai avem încă mult de muncit. Nu e suficient să avem designeri buni, să ştim ce înseamnă sezoanele, tendinţele, modul în care se realizează o colecţie. Mai trebuie să şi funcţionăm în cadrul unui sistem închegat, cu legi şi disciplină, cu o organizare de fier. În România se simte efectiv lipsa unui organism care să îndeplinească rolul de coordonator al acestui sistem al modei, o cameră sindicală aşa cum există în lumea couturierilor adevăraţi, în ţara modei, Franţa”, unde Camera Sindicală de Modă legiferează şi conduce sistemul.Moda funcţionează cu regularitate de ceasornic în ţări cu tradiţie, dar în vremuri normale, nu de recesiune, explică Levintza.

„Colecţiile se produc după un design propriu, pentru cele două sezoane, primăvară-vară şi toamnă-iarnă, îşi au momentul de vârf, apoi reducerile, apoi drumul către outlet-uri şi în final către depozitele care preiau mărfurile nevândute şi care, la rândul lor, le vând pe bani foarte puţini.”

România nu are nevoie de designeri

Pe lângă lipsa unui organism de coodonare, în opinia Doinei Levin­tza, o mare problemă de dată recentă cu care se confruntă designerii români este „fenomenul mall”, care a început şi în România să ia amploare.

După ce febra shopping-ului în mall a cuprins „întreaga suflare”, „micile şi marile magazine din centru au ajuns să fie îngropate de-a dreptul. Nu vând aproape nimic. Chiriile mult prea mari le-au dus către faliment. Creaţiile designerilor români care abia au apucat să se facă cunoscuţi stau acum într-o nemişcare totală pe rafturile magazinelor din centru.”

Pantofii Mihai Albu atrag datorită tocurilor foarte înalte şi alăturărilor neobişnuite de culori, texturi şi materiale

Designerii recent afirmaţi, care nu şi-au putut permite să-şi deschidă spaţii în malluri, riscă „să fie îngropaţi în uitare”. Iar cei care au reuşit, în ciuda chiriilor uriaşe, să pătrundă cu un magazin în mall sunt puşi faţă în faţă cu marile lanţuri de magazine care domină moda internaţională. „Pentru noi, asta a însemnat cea mai dură confruntare cu realitatea”, spune Levintza.

La toate acestea s-a adăugat şi criza economică, ce a afectat la nivel mondial toată industria, iar în România „a făcut ravagii”. „Dacă au existat câţiva care au reuşit să supravieţuiască valului terminator al fenomenului mall, acum cu criza au fost puşi în situaţia de a da piept cu un tsunami.”

Chiar dacă au reuşit să se afirme în România, designerii resimt şi ei multitudinea de probleme din lumea modei autohtone. Lena Criveanu spune că e fericită că poate face ceea ce-i place, dar că la noi e foarte greu să activezi în industria modei. „E foarte greu pentru că ­n-ai niciun fel de sprijin din partea nimănui.”

Dacă în Franţa studenţii îşi pot expune creaţiile la concursuri, de exemplu, în România nu există nicio opţiune pentru un absolvent de facultate sau de master. „Nu există nicio fabrică care să aibă nevoie de designer. Dacă tinerii au şansa unui mic atelier, bine, dacă nu, mai au o clientă-două şi lucrează singuri acasă, la maşina de cusut”, explică Lena Criveanu opţiunile unui tânăr ieşit din facultate cu specializarea design vestimentar. „Eu am avut şansa să pot face modă, dar vin studente care au lucrat la mine şi pe care nu pot să le ajut cu absolut nimic când termină facultatea.”

Vânzare în regim de consignaţie

Creaţiile designerilor români s-au impus pe piaţa autohtonă

Şi desfacerea lasă mult de dorit, sistemul actual nefiind prea diferit de cel al magazinelor „Fondului Plastic”, care distribuiau haine sau accesorii făcute de artişti, spune Criveanu. „Dacă un magazin din România vrea să vândă haine Dior, le cumpără cu un discount şi le vinde aici cam cu aceeaşi valoare ca pe piaţa internaţională. Dar unui designer român nu i se plăteşte nimic. I se spune că, eventual, dacă se vinde, i se vor da banii. Noi lucrăm în regim de consignaţie.”

În opinia designerului, industria modei autohtone se „autodesfiinţează”. România a furnizat ani de zile mână de lucru pentru nume mari din modă, ca Prada sau Alex­ander McQueen, care şi-au produs colecţiile aici în sistem lohn. Când mâna de lucru a devenit prea scumpă, marile case s-au retras, lăsând însă în urmă un personal specializat pe producţia de modă. Abilităţile celor care au lucrat în fabricile de confecţii în lohn nu au mai fost însă apoi valorificate şi se vor pierde, spune Criveanu, care mai are totuşi speranţe că situaţia se va îmbunătăţi. „Suntem la început...”

Spre deosebire de alţi designeri, Adrian Oianu (42 de ani), autor a zece colecţii de rochii prêt-á-porter lansate în România în ultimii trei ani, a intrat cu uşurinţă în industria modei, în 1993, după ce şi-a abandonat studiile de drept. „Eram printre primii care făceau ceva concret. Nu eram mulţi, nu era concurenţă, veneam dintr-o perioadă cu foarte mulţi cenzori şi era uşor prin muncă şi pasiune să îţi faci loc şi să ieşi în faţă într-o industrie care... nici nu exista de fapt.”

După puţin timp însă, a plecat din ţară, decis să înveţe cum funcţionează industria de modă în ţări cu tradiţie, şi a revenit abia în 2004. Între timp, a studiat la Institutul European de Design din Milano şi Parsons&Ottis Art University din Los Angeles, a lucrat la Tween&Damat (Istanbul), Richard Tyler (divizia „pantaloni de damă”) şi concernul Liz Clairborne (la DKNY Jeans şi apoi ca designer al liniei contemporane pentru femei „Laundry”), iar în 2001 şi-a lansat la New York propriul brand.

Autenticitate de inspiraţie naţională

Un juriu condus de Doina Levintza a premiat colecţia Laurei Popoviciu (stânga) la festivalul de modă Pasarela

Îndrăgostit de rochie ca piesă vestimentară, Adrian Oianu spune că porneşte în creaţiile sale de la elementele tradiţionale ale cămăşii populare, pe care le stilizează foarte mult şi le aplică în designul său, renunţând complet la latura etnică. „Designul meu este contemporan”, spune el. „Folosind ca inspiraţie cămaşa populară românească, am încercat să adaug un anumit accent de individualitate şi autenticitate colecţiei mele.”

Singurul designer român invitat să prezinte o colecţie la festivalul Pasarela 2009 în afara competiţiei, Oianu spune că pentru creatorii autohtoni este important ­să-şi caute identitatea în ţara lor, să se inspire din cultura şi tradiţia românească şi să se afirme mai departe internaţional. „Însă acest lucru nu e posibil decât descoperindu-ţi propriile valori din ţara ta şi transpunându-le în creaţie. Asta te face autentic.” Pentru el, partea bună a activităţii din România este libertatea de creaţie de care se bucură, pe care nu a avut-o în nicio altă ţară în care a lucrat.

„Nu sunt constrâns de cerinţele stricte şi uneori dure ale unei industrii standardizate. Însă partea proastă vine din această lipsă a industriei în România, pentru că neexistând un sistem foarte bine pus la punct, fiecare dintre noi acţionăm pe propriile noastre forţe încercând să facem, să promovăm şi să vindem design vestimentar.”

Drumul este şi mai dificil pentru designerii care abia ies de pe băncile facultăţii. Laura Popoviciu, studentă în ultimul an la Facultatea de Arte Decorative şi Design a Universităţii de Arte din Cluj-Napoca, specializarea design vestimentar, a avut şansa de a participa la concursul pentru tineri designeri „EspoirMode”, organizat în cadrul festivalului Pasarela.

Colecţia sa, ce a explorat tensiunea dintre normal şi anormal şi a împrumutat elemente ale cămăşii de forţă, i-a adus marele premiu. Astfel, în martie 2010, tânăra de 22 de ani din Oradea va prezenta o colecţie la Săptămâna Modei de al Paris. „Moda pentru mine nu reprezintă doar pasiunea pentru haine, ci şi încercarea de a exprima un stil de viaţă şi anumite concepte”, spune Laura Popoviciu, care şi-a propus să urmeze un curs de supraspecializare în domeniu şi, pe viitor, când va avea suficientă experienţă, să aibă propria casă de modă.

Cea mai dificilă parte a participării la concursul „EspoirMode” a fost transpunerea desenelor sale în realitate. Laura a fost nevoită să proiecteze tiparele pentru câteva dintre ţinute, să prelucreze materialele prin încutare manuală şi să coordoneze echipa tehnică, iar realizarea a durat aproximativ două luni. A rezultat o colecţie care se adresează „unui public specializat şi, totodată, celor care îndrăznesc să fie diferiţi”.

Pantofi cu „satisfacţie deplină”

Cel mai cunoscut designer de încălţăminte şi marochinărie din România, Mihai Albu (47 de ani), este printre puţinii care nu resimt probleme în activitatea legată de modă şi spune că are numai satisfacţii. „Absolut tot ce lucrez eu e o pasiune. Afacerea mea e croită în jurul unui hobby. De la alegerea materialelor, a temelor, a tăieturilor, a tendinţelor, a conceptelor, totul e o pasiune şi dacă se concretizează în obiecte care plac clientelor mele, satisfacţia e deplină”, spune Albu. „Restul e afacere.” Iar afacerea a pornit în 1990, anul în care designerul a terminat cursurile Institutului de Arhitectură de la Bucureşti şi a deschis o firmă care făcea corpuri de iluminat, mobilier, marochinărie şi încălţăminte.

Mihai Albu consideră că se află într-o perioadă foarte fastă a „puterii sale creatoare”. „De multe ori visez noaptea un model, îl aştern pe hârtie când mă tezesc şi până seara e deja pus în operă. Alteori, poate să dureze şi săptămâni întregi până să iasă ceva care să-mi placă.” Designerul spune că se documentează în legătură cu producţia marilor case de modă pentru a evita să facă ceva similar.

„Îmi place să creez obiecte de design care să fie spectaculoase şi funcţionale în acelaşi timp, care să facă femeia mai frumoasă, să o pună în valoare. Îmi place să impresionez, să forţez, îmi place foarte mult culoarea, mă joc cu diverse tipuri de materiale. Probabil că asta e ceea ce impresionează la stilul meu: alăturările neobişnuite de culori, de texturi, de materiale. Şi tocurile foarte înalte”, adaugă Albu. Pantofii şi cizmele sale, care au preţuri ce pot ajunge şi la 2.000 de euro perechea, sunt purtaţi de „femeile care se respectă, cărora nu le plac uniformele”.

Sfârşitul modei naţionale

Recomandare. Prezent recent la Bucureşti, la festivalul Pasarela, Didier Grumbach, preşedintele Camerei Sindicale a Modei din Franţa, a declarat că este încrezător în viitorul modei româneşti. „Unele mărci româneşti vor deveni mărci mondiale şi vor uita că sunt româneşti. Nu ştim că Kenzo e japonez, am uitat complet că Lagerfeld era neamţ, iar dacă-i zicem lui Alaya că este tunisian, riscăm să ne pălmuiască. În ziua de azi, nu mai trebuie să ne punem problema de a apăra moda naţională. Moda românească are un mare viitor, cu condiţia să nu fie naţionalistă”, a spus Grumbach