Cauze frecvente ale sângerărilor nazale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hipertensiunea arterială este cel mai adesea incriminată de apariţia acestui simptom. Presarea nărilor este primul gest care trebuie făcut atunci când apare sângerarea nazală. Însă consultul medical este obligatoriu pentru a ne asigura că nu este vorba de o afecţiune gravă.

Sângerarea nazală sau epistaxisul, aşa cum este denumită în termeni medicali această manifestare, poate apărea în urma unei lovituri sau în urma zgârierii pereţilor nazali. Iar acest lucru se întâmplă deoarece interiorul nasului este puternic vascularizat.

Sângerări spontane apar şi dacă mucoasa nasului se usucă şi se crapă, copiii fiind mai predispuşi decât adulţii către astfel de probleme, pentru că fragilitatea vasculară este mai pronunţată în cazul lor. Din acest motiv, la copii, sângerarea nazală mai puţin alarmantă. Pe de altă parte, dacă epistaxisul apare la adulţi fără un motiv evident poate indica probleme grave de sănătate.

Un puseu de tensiune

Stresul sau efortul fizic intens poate duce la creşterea tensiunii arteriale şi la apariţia sângerărilor nazale. De obicei, în astfel de situaţii apar şi alte manifestări, precum ameţeli şi dureri de cap. „Cauza cea mai frecventă a sângerărilor nazale este hipertensiunea arterială tratată necorespunzător sau netratată, în cazul pacienţilor care nu ştiu că sunt hipertensivi. Astfel, sângerările apar în momentele de pusee de tensiune şi sunt un semn că persoana afectată trebuie să se prezinte fără întârziere la medic", spune Cezara Danciu, medic primar ORL, la Spitalul Clinic „Colţea" din Bucureşti.

Pot anunţa tulburări de coagulare

Sângerările nazale pot apărea şi la persoanele care au probleme de coagulare a sângelui, fie în urma administrării unor medicamente anticoagulante, inclusiv aspirina, fie în urma unor boli cum ar fi hemofilia sau leucemia. De asemenea, epistaxisul poate fi un simptom al unor tumori nazale ori al hepatitei.

Sângerările nazale apar şi la persoanele cu sinuzită, la cele cu rinită alergică sau în urma unei răceli sau gripe. Dar acest tip de hemoragie poate fi întâlnit şi în cazul unei deviaţii de sept.

Consult urgent în caz de hemoragie

În momentul în care apare sângerarea nazală, nările trebuie presate între degetul mare şi arătător, timp de 2-15 minute. Atunci când hemoragia s-a mai oprit, se poate introduce în nas un tampon de vată, care poate fi menţinut acolo o jumătate de oră, timp în care este recomandat să se stea în repaus. Dacă totuşi sângerarea continuă, este recomandat să se facă un consult medical de urgenţă.

„Este bine ca atunci când apar sângerări nazale, mai ales dacă aceste episoade se repetă, să ne adresăm medicului specialist ORL pentru a stabili cauza care a determinat apariţia sângerării. Prima fază a tratamentului sângerărilor nazale este tamponamentul nazal anterior cu meşe din tifon, mai ales dacă hemoragia este abundentă. După aceea, se face tratamentul bolii de bază, care a determinat apariţia simptomului", mai spune Cezara Danciu.

Nu trebuie să se ţină capul pe spate

Ţinerea capului pe spate nu opreşte sângerarea nazală, spun specialiştii. Din contră, acest gest permite sângelui să curgă către sinusuri sau înspre gât, ceea ce poate duce la înghiţirea sau chiar la inhalarea lui.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite