Vreme caldă în prima parte a lunii decembrie. Cum va fi vremea în următoarele săptămâni
0Până la mijlocul lunii decembrie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Prima lună de iarnă va fi săracă în zăpadă, conform estimărilor meteorologilor. Astfel, în săptămâna 28 noiembrie – 5 decembrie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va avea o tendință deficitară în majoritatea regiunilor, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali și în nordul Carpaților Orientali.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Și în ultima lună de toamnă valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sudice și sud-estice.
În Banat, temperaturile maxime vor avea tendința de creștere până spre medii în jurul a 11 grade. Valorile nocturne vor avea variații în primele zile din interval, cu medii ce vor avea tendința de creștere de la 4 grade, spre 8 grade, dar după data de 18 noiembrie, media minimelor se va menține la 3...4 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată după 25 noiembrie.
În Crișana, vor fi valori normale pentru a doua decadă a lunii noiembrie. După data de 17 noiembrie, media minimelor va fi în scădere și va oscila ușor între 2 și 4 grade. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată în intervalul 17-21 noiembrie și cu tendința de creștere după 25 noiembrie.
În Transilvania, temperaturile maxime vor avea tendința de creștere până spre medii de 8...9 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în intervalul 17-22 noiembrie și cu tendința de creștere după 25 noiembrie.
Temperaturile maxime vor avea tendința de creștere până spre medii în jurul a 9 grade în Maramureș. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată îndeosebi după data de 25 noiembrie.
Valorile termice diurne vor crește spre medii de 6...7 grade în Moldova, normale pentru această perioadă din an. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată după 26 noiembrie
În Dobrogea, media minimelor va fi în scădere până la mijlocul intervalului spre 3...4 grade, apoi va crește ușor până la 5...6 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată în intervalul 17-22 noiembrie.