Se strică vremea. Ploi abundente și vijelii în aproape jumătate de țară. Pe litoral, Cod portocaliu de averse torenţiale
0Meteorologii au emis atenţionări de vreme instabilă, valabile până vineri dimineaţa în zone din Dobrogea, Moldova, Transilvania, Muntenia şi Oltenia, iar apoi doar în judeţele Constanţa şi Tulcea. Vremea va fi instabilă și în Capitală.

Potrivit ANM, joi, 29 august, între orele 10:00 - 23:00, va fi Cod galben de instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă în Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei, în sudul Transilvaniei, nordul şi estul Munteniei, nord-estul Olteniei, local în Carpaţii Orientali şi Meridionali.
„Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 50...60 km/h) și vijelii. Izolat vor fi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp. Astfel de fenomene vor fi pe alocuri şi în celelalte zone”, a anunțat ANM.
Vreme urâtă pe Litoral
De asemenea, pe 29 august, ora 23:00 - 30 august, ora 10:00, va fi în vigoare un Cod portocaliu de averse torenţiale, importante cantitativ, în zona de litoral a judeţului Constanţa.
„În intervalul menționat, în zona litorală a județului Constanța vor fi averse torențiale și descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25...40 l/mp și izolat de peste 50...60 l/mp”, precizează meteorologii.
În aceeaşi perioadă, un Cod galben de instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă vizează judeţul Tulcea şi zona continentală a judeţului Constanţa.
Astfel, vor fi averse şi descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15 - 25 l/mp, pe alocuri de peste 30 - 40 l/mp.
Cum va fi vremea în Capitală
În Capitală, vremea va fi instabilă, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi, mai ales după-amiaza, vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi de 27 - 29 de grade, iar cea minimă între 16 şi 18 grade.