Prognoză meteo luni, 12 februarie: vreme caldă, dar cu ploi. Unde bate vântul cu putere

0
Publicat:

Ziua de luni, 12 februarie, aduce în continuare temperaturi ridicate pentru această perioadă, dar și ploi. Maximele termice se vor situa între 13 și 19 grade Celsius, iar minimele se vor încadra între 3 și 9 grade Celsius, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

În Capitală, vremea va fi caldă. Foto: freepik (Arhivă)
În Capitală, vremea va fi caldă. Foto: freepik (Arhivă)

În cursul zilei de luni, cu precădere de la prânz, se vor semnala ploi, în general sub formă de aversă și izolat descărcări electrice, mai puțin în sud-estul țării, unde va ploua pe arii restrânse, potrivit A1.ro

În timpul nopții, în zona montană înaltă, vor cădea precipitații mixte. În unele locuri, mai ales în dealurile sudice și la munte, se vor înregistra cantități importante de apă. 

De asemenea, vântul își va face simțită prezența, suflând slab și moderat, cu intensificări temporare în sud-est. 

În Capitală, vremea va fi de asemenea caldă. Cerul va fi acoperit de nori, iar începând de după-amiază, se vor semnala temporar ploi, în special averse care vor fi însoțite de descărcări electrice. 

Vântul va sufla în general moderat, cu rafale de până la 40-45 km/h. Maximele termice se vor situa între 17 și 18 grade Celsius, iar minimele între 6 și 8 grade. 

Cod galben de vânt puternic 

Meteorologii au prelungit până luni, la ora 18.00, avertizarea Cod galben de vânt puternic. 

Conform ANM, începând de duminică, 11 ianuarie, de la ora 22:00, și până luni, la ora 18:00, vântul va prezenta intensificări în Dobrogea, estul Munteniei și sud-estul Moldovei. În general, vântul va sufla cu viteze de 55-65 km/h, iar în județul Constanța și pe litoral, rafalele vor depăși temporar 70 km/h, conform Agerpres. 

Vizate de codul galben sunt județele Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa şi, parţial, Ialomiţa şi Călăraşi. Pe litoral, vântul va prezenta intensificări în prima parte a nopții de luni spre marți, cu viteze de 50-55 km/h, informează ANM.  

Meteo



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite