Cod Portocaliu de vreme rea. Alertă la malul Dunării, risc de inundații și în țară. Fechet: „Duminică, ziua cea mai grea”
0Meteorologii au lansat, vineri-dimineață, avertizări meteo Cod Galben și Cod Portocaliu care intră în vigoare în weekend. Sunt așteptate precipitații de până la 100 litri/m.p., cu risc major de inundații. În atenție sunt trei râuri și Dunărea.

Prima atenționare meteo intră în vigoare sâmbătă, 28 septembrie, ora 18,00 și este valabilă până duminică, ora 10,00. Vorfi afectate Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei.
„În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și local la munte vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 50...60 km/h. Izolat vor fi vijelii și va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp”, spun specialiștii ANM.
Vânt cu rafale de peste 70 km/h
De duminică, 29 septembrie, ora 10,00, Codul Galben se extinde și va cuprinde toată țara. Sunt așteptate ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică și vânt puternic, până luni, 30 septembrie 2024 ora 22,00.
„În intervalul menționat, aversele se vor extinde în toată țara, dinspre vest către est. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25...40 l/mp și local de peste 50 l/mp.
Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45...65 km/h. În Moldova și estul Munteniei temporar vor fi și rafale de peste 70 km/h”, arată specialiști ANM.
Vremea se va răci accentuat în toată țara, iar la munte, la altitudini în general de peste 1700 m și cu precădere în Carpații Orientali, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Potop în nordul și estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, Carpații Meridionali și Orientali
Un Cod Portocaliu intră în vigoare duminică, 29 septembrie, ora 10,00, fiind avalbil până luni la priânz. Vor fi ploi torențiale, abundente, cantitățile de apă care se aștepată putând ajunge la 100 litri/m.p.. Zonele vizate sunt: nordul și estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, Carpații Meridionali și Orientali
„În intervalul menționat, în nordul și estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei precum și în Carpații Meridionali și Orientali, vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50...90 l/mp și izolat de peste 100 l/mp.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj inclusiv prin avertizări pentru fenomene severe imediate (nowcasting)”, mai spune ANM.
Fechet: Pe Dunăre nu vom avea probleme
Cantitățile mari de precipitații au determinat și lansarea alertelor meteorologice. Se monitorizează debitul Dunării, însă de mare interes vor fi bazinele hgidrografice ale râurilor Olt, Jiu și Vedea.
„Vom avea și avertizările hidrologice pentru a ști exact unde să ne concentrăm resursele. Duminică ne așteptăm să fie ziua cea mai grea, am putea-o numi, iar până atunci suntem în alertă și așteptăm aceste informații detaliate pentru a ști exact ce avem de făcut”, a spus ministrul mediului, Mircea Fechet, într-o intervenție în direct al Digi 24.
Dunărea la intrare în țară are un debit de 7.100 m.c./s, vineri dimineață, a spus ministrul, debit care nu pune probleme.

„Din estimările tuturor specialiștilor, pe Dunăre nu vom avea probleme, pentru că secțiunea românească a Dunării poate să suporte debite mult mai mari decât 9.500 cât așteptăm noi în cel mai rău caz în viitoarele zile, însă ne uită cu foarte mare atenție la ceea ce se întâmplă pe cusurile de apă interiore și în funcție de localitățile sau de județele unde se va localiza acest ciclon și unde va ploua mai mult să fim pregătiți de intervenție rapidă”, a mai spus Fechet. Bazinele hidrografice în atenție sunt Jiu, Olt, Vedea. Nu se poate spune, însă, care ar putea fi zona cea mai afectată, pentru că se observă tendințe de evoluție dinspre est către vest, a precizat ministrul. „Ceea ce sper este să nu fie din nou afectat județul Galați, pentru că acolo oamenii încă suferă din pricina inundațiilor”, a mai spus Fechet.