Alertă meteo: codurile galben și portocaliu de caniculă au fost prelungite. Zonele cu temperaturi infernale

0
Publicat:

Meteorologii au prelungit atenționarea de cod galben și portocaliu de caniculă pentru ziua de mâine, 23 august. Va fi deosebit de cald, iar situația nu se schimbă prea mult până la sfârșitul săptămânii, spun specialiștii.

Căldură sufocantă în România FOTO Shutterstock
Căldură sufocantă în România FOTO Shutterstock

Marți dimineață, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit codurile galben și portocaliu, valabile pe 23 august. Codul portocaliu vizează județele din sudul și estul Munteniei, dar și partea de vest a Dobrogei. În aceste zone, în cursul după-amiezii de miercuri sunt așteptate din nou la temperaturi de 38, 39 grade Celsius la umbră.

În mare parte a țării unde este valabil codul galben, temperaturile vor fi în continuare ridicate, vor fi cuprinse în general între 33 și 37 grade Celsius, mai ales în zonele de câmpie, de podiș, dar și în zonele de deal. Disconfortul termic va fi accentuat, iar minimele se vor situa între 17 și 24 grade Celsius.

Disconfort termic ridicat

Conform meteorologilor, miercuri, mai multe județe se vor afla sub cod galben de caniculă. Valul de căldură va persista în sud-vest, sud și în sud-est, unde va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 grade Celsius, iar minimele se vor încadra între 17 și 23 gradeCelsius.

Codurile galben și portocaliu au fost prelungite FOTO meteoromania.ro
Codurile galben și portocaliu au fost prelungite FOTO meteoromania.ro

De asemenea, vor fi manifestări de instabilitate atmosferică accentuată local în jumătatea nordică a teritoriului și pe arii restrânse în rest. Valul de căldură se va intensifica din nou spre sfârșitul săptămânii.

Județele Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Ilfov și municipiul București se vor afla și miercuri sub cod portocaliu de căldură sufocantă.

Aici se vor înregistra temperaturi maxime de 37-39 grade Celsius. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități.

Meteo



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite