Ziua Justiției. Alina Gorghiu: „Închiderea MCV a confirmat standardul european la care a ajuns justiția din România”

0
Publicat:

Închiderea MCV la 15 septembrie 2023 a confirmat standardul european la care a ajuns justiția din România și progresele înregistrate în lupta anti-corupție, a declarat ministrul Justiției, Alina Gorghiu, în mesajul transmis cu prilejul Zilei Justiției, sărbătorită pe 7 iulie.

Alina Gorghiu, ministra Justitiei FOTO Facebook Alina Gorghiu
Alina Gorghiu, ministra Justitiei FOTO Facebook Alina Gorghiu

Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, ministra Justiției a vorbit de asemenea și despre aducerea fugarilor în țară, adăugând că "toate sentințele pronunțate de instanțele din România, pentru fapte comise în țară, trebuie să fie executate tot în România".

"În cursul anului 2023 au fost aduse mai mult de 800 de persoane iar anul acesta deja peste 400. În ultimele 12 luni, Ministerul Justiției, prin ANP, a oferit peste 850 garanții cu privire la condițiile de detenție ce vor fi asigurate persoanelor ce fac obiectul acestui tip de procedură", a scris aceasta.

Președintele ÎCCJ, mesaj de Ziua Justiției

Totodată, un mesaj a fost transmis și de președintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

"Ideea de justiție, pe care o celebrăm astăzi şi pe care trebuie să o onorăm zi de zi, nu poate fi desprinsă de  valori precum dreptatea, echilibrul şi loialitatea judiciară. Statul de drept, astfel cum este el consacrat prin chiar articolul 1 din Constituția României, are ca specific tocmai faptul că rezultatul care se impune a fi atins (stabilirea adevărului judiciar, pedepsirea unei infracțiuni, rezolvarea unui litigiu civil etc.) şi respectarea regulilor procesului judiciar prin care se ajunge la acel rezultat sunt deopotrivă de importante. Acesta este elementul diferențiator esențial dintre justiția dintr-o democrație şi cea specifică oricărei forme de organizare statală totalitară, iar sistemul judiciar român este ireversibil angajat înspre respectarea acestor valori."

Acesta a susținut, de asemenea, că pentru funcționarea corectă și eficientă a justiției, responsabilitatea nu revine doar celor din cadrul sistemului judiciar.

"O justiție modernă presupune resurse corespunzătoare, respect instituțional şi angajament pentru protejarea statutului judecătorului, care este esențial pentru independența acestuia. Acestea nu sunt privilegii şi nu sunt o favoare pe care celelalte puteri ale statului o fac puterii judecătorești, ci reprezintă o investiție în construcția unui sistem judiciar care să garanteze în mod eficient drepturile fundamentale ale tuturor, pentru că justiția produce un impact fundamental asupra calității vieții, la nivel social şi individual, cât şi asupra calității democrației înseși", se mai arată în mesaj. 

Consiliului Superior al Magistraturii, mesaj de Ziua Justiției

La rândul său, judecătoarea Denisa Stănișor, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis un mesaj special cu ocazia Zilei Justiţiei:

"De trei decenii, încă din anul 1994, sărbătorim în prima duminică a lunii iulie Ziua Justiţiei, ca simbol al unităţii profesioniştilor dreptului. Evenimentul are menirea de a reaminti importanța și rolul unui act de justiție de calitate ca reper al societății democratice şi, totodată, reprezintă un bun moment de reflecţie asupra justiţiei aflate în slujba cetăţeanului."

Aceasta a vorbit despre cât de important este ca justiția să rămână independentă.

"Independenţa justiţiei este imperios necesar a fi respectată şi din exterior, de către celelalte puteri ale statului şi de către societatea civilă, nu doar garantată din interiorul corpului profesional, pentru a oferi garanţia constituţională a îndeplinirii actului de justiţie liber de orice influenţe şi presiuni externe, numai în temeiul legii şi în beneficiul cetăţenilor."

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite