VIDEO Sorin Ovidiu Vîntu, în pas cu moda: după ce şi-a făcut blog, acum are şi pagină de Facebook. Ce a postat pentru început

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recent eliberat din închisoare, afaceristul Sorin Ovidiu Vîntu şi-a deschis pagina de Facebook, asta după ce în urmă cu doar câteva săptămâni, pe când se afla încă în spatele gratiilor, şi-a creat blog. El a postat pe reţeaua de socializare un clip în care a precizat că a „reintrat în viaţa socială a României”.

Sorin Ovidiu Vîntu, fostul patron al Realitatea TV, şi-a lansat duminică, pe 30 noiembrie, o pagina de Facebook prin intermediul vrea să îşi „sensibilizeze” fanii pentru „a schimba întreaga clasă politică din România”, potrivit paginademedia.ro.

„Am iniţiat acest cont de Facebook. Am reintrat în viaţa socială a României, încercând cu ajutorul vostru să vă sensibilizez pentru a schimba întreaga clasă politică din România. Vreau să introducem un nou sistem politic, generator de valori şi nu de dobitoci, ca cei pe care îi vedem astăzi. Vă mulţumesc, la revedere”, a spus Sorin Ovidiu Vîntu în videoclipul postat chiar în ziua în care şi-a deschis pagina de Facebook.

   

Prima postare pe Facebook a lui Sorin Ovidiu Vîntu: „Am reintrat în viaţa socială a României”

Pe 19 decembrie, Sorin Ovidiu Vîntu a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Jilava după ce a ispăşit două treimi din pedeapsa de doi ani de închisoare primită pentru favorizarea infractorului Nicolae Popa.

Înainte de a a ajunge în libertate, afaceristul şi-a deschis un blog pe care a postat mai multe articole prin care fie a încercat să facă portretele lui Klaus Iohannis şi a lui Victor Ponta, fie prin care a încercat să povestească dedesubturile sistemului de putere din România.

Vîntu ar putea ajunge din nou la închisoare

Afaceristul ar putea ajunge pentru a treia oară în spatele gratiilor după ce Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, în iulie 2014, la 6 ani şi 2 luni de închisoare în dosarul „Petromservice”. Decizia din vară a instanţei nu a fost definitivă, Curtea de Apel Bucureşti urmând să anunţe sentinţa finală în acest caz.

În dosarul „Petromservice” a mai fost condamnat şi Octavian Ţurcan care a primit 9 ani de închisoare, iar Liviu Luca a primit 6 ani.

În septembrie 2012, Liviu Luca, Sorin Mihai, Gheorghe Şupeală, Bogdan Negrutzi, Ioan Bolhâlţeanu, Zizi Anagnastopol, Graziano Rino Raichovich au fost trimişi în judecată pentru delapidare, iar Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan, pentru complicitate la delapidare şi spălare a banilor, prejudiciul produs fiind de peste 83,5 milioane de euro.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2005, Liviu Luca a devenit, în mod indirect, acţionarul majoritar al SC Petromservice SA, prin achiziţia a 49,35% din acţiunile societăţii realizată prin intermediul companiei Elbahold Ltd (înmatriculată în Cipru), la care avea calitatea de beneficiar real în sensul prevăzut de Legea 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi de Directiva 2005/60/CE.

„În acest mod, inculpatul Luca Liviu a controlat activitatea ulterioară desfăşurată de SC Petromservice SA, prin exercitarea dreptului de vot al Elbahold Ltd în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, ceea ce i-a permis desemnarea unor persoane apropiate în funcţiile de membri ai Consiliului de Administraţie, director general şi director financiar", a arătat Parchetul General.

Anchetatorii au stabilit că Liviu Luca era ajutat la administrarea companiei de către Sorin Ovidiu Vîntu, care a finanţat preluarea pachetului de acţiuni.

Un rol important în administrarea SC Petromservice SA avea şi Octavian Ţurcan, persoană apropiată de Vîntu, care intermedia relaţia inculpaţilor cu companiile înmatriculate în Cipru pe care le controlau şi cu băncile din această ţară, au precizat procurorii.

În cursul anului 2007, SC Petromservice SA a vândut activitatea de servicii petroliere, în schimbul căreia a primit suma totală de aproximativ 325 milioane euro.

„Întrucât, în aceeaşi perioadă, împotriva societăţii erau în curs de desfăşurare numeroase proceduri de executare silită pentru drepturile salariale restante obţinute de către angajaţi prin intermediul unor hotărâri judecătoreşti, inculpatul Luca Liviu a hotărât ca lichidităţile societăţii să fie transferate în patrimoniul unor companii controlate de Vîntu Sorin Ovidiu, pentru a evita ca aceste sume să ajungă în posesia salariaţilor sau să fie distribuite ca dividende acţionarilor minoritari", au precizat procurorii.

Vîntu, un an de închisoare pentru şantajarea lui Ghiţă

Sorin Ovidiu Vîntu a mai fost încarcerat la Penitenciarul Jilava după ce a fost condamnat la un an de închisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă. Acesta a fost eliberat pe 1 mai 2013.

Potrivit procurorilor, în perioada martie - aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar l-au constrâns, prin ameninţare, pe Sebastian Ghiţă să le remită suma de 150.000 de euro ori să accepte denunţarea unui contract cu scopul obţinerii injuste, în folosul lor, de beneficii materiale cu consecinţa prejudicierii părţii vătămate.

Concret, Vîntu şi Ion Ilie Cezar l-au ameninţat pe Sebastian Ghiţă că-i ucid familia şi că-i vor compromite imaginea publică.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Sorin Ovidiu Vîntu laudă Antena 3, face praf televiziunea lui Ghiţă şi îl ridică în slăvi pe Cristian Tudor Popescu

Proaspăt eliberat din închisoare, Sorin Ovidiu Vîntu continuă să îşi scrie opiniile pe blog. Dacă ultima dată i-a caracterizat pe cei doi candidaţi la scaunul de şef al statului, acum SOV încearcă o radiografie a presei, un domeniu nu chiar necunoscut acestuia.

Sorin Ovidiu Vîntu a părăsit penitenciarul Jilava după ce astăzi a fost eliberat condiţionat

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a părăsit Spitalul Penitenciarului Jilava după ce magistraţii de la Judecătoria Ilfov au decis să-l elibereze condiţionat pentru că a executat două treimi din pedeapsa de doi ani de închisoare. Vîntu a fost condamnat, în ianuarie 2014, la doi ani de închisoare cu executare pentru favorizarea infractorului Nicolae Popa.

Sorin Ovidiu Vîntu a „pictat“ portretele lui Klaus Iohannis şi Victor Ponta. SOV anunţă de după gratii cu cine va vota

Pe blogul său personal, Sorin Ovidiu Vîntu a publicat, din penitenciar, o analiză proprie asupra celor doi candidaţi la Preşedinţia României. Klaus Iohannis este descris ca fiind corect, cinstit, dar cu gafe impardonabile, în timp ce despre Ponta spune că este cinic, ipocrit, santajabil, oportunist.

Sorin Ovidiu Vîntu, de la Jilava, către politicieni: „Domnilor, investiţi în puşcării, investiţi în viitor!“

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, încarcerat la Penitenciarul Jilava, a postat recent, pe blogul personal, un text în care îndeamnă oamenii politici să „investească“ în viitorul lor şi i-a avertizat că este puţin probabil ca, după finalul mandatului preşedintelui Traian Băsescu, Justiţia să îi ierte.

SOV, pe blogul său: Acesta este SRI. Zeci de procurori, zeci de judecători, zeci de jurnalişti. Toţi ofiţeri ai SRI

Sorin Ovidiu Vîntu este deja la al doilea episod dintr-o serie anunţată pe blogul personal. Din spatele gratiilor, SOV scrie despre cum funcţionează, în opinia lui, Serviciul Român de Informaţii şi cine deţine „butoanele“ acestei instituţii.

Vîntu şi-a început spovedania pe blog: Vă voi spune cum este construit sistemul de putere din România şi cine îl conduce cu adevărat

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, încarcerat la Jilava, şi-a făcut un blog şi a anunţat că va povesti toate dedesubturile sistemului de putere în România.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite