VIDEO Incendiu de proporţii în Harghita  

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii se luptă cu flăcările de aproape 24 de ore FOTO:Mediafax
Pompierii se luptă cu flăcările de aproape 24 de ore FOTO:Mediafax

Aproximativ 50 de hectare de pădure au fost distruse într-un incendiu de proporții izbucnit ieri în apropierea orașului Mirecurea Ciuc, din județul Harghita. Focul continuă să se extindă, iar cauzele incendiului nu au fost însă stabilite.

Potrivit Agerpres, 90 de pompieri militari, civili şi vânători de munte au fost chemaţi, astăzi, în ajutorul forţelor de intervenţie care se luptă cu flăcările de aproape 24 de ore.

Evaluarea daunelor provocate până acum este dificilă din cauza fumului dens care a năpădit zona.

Şeful Ocolului Silvic, Janos Levente, a precizat că localizarea incendiului a fost posibilă după ce s-a oprit vântul şi că în timpul nopţii au rămas să acționeze în zonă pompierii militari de la Detașamentul Miercurea Ciuc şi cei de la Serviciile Voluntare din Cozmeni, Lăzăreşti şi Plăieşii de Jos.

Intervenţia de luni spre marţi seară a fost aproape imposibilă, incendiul manifestându-se la o altitudine de aproape 1.300 de metri, pe teren accidentat.

Ministerul Mediului si Padurilor avertizează cetăţenii să nu exercite acţiuni care pot provoca dezastre de acest fel, motivând că din cauza caniculei şi a lipsei de precipitaţii, incendiile se pot produce şi extinde foarte rapid.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite