UPDATE VIDEO Cinci români au murit într-un accident rutier în Ungaria
0Cinci cetăţeni români, printre care şi un copil, au murit pe loc într-un accident rutier în Ungaria. Un autocar, un microbuz şi un autoturism s-au lovit în noaptea de sâmbătă spre duminică în apropiere de oraşul Gyortelek. Echipajele de urgenţă sosite la faţa locului au declarat că victimele n-au avut nicio şansă de supravieţuire.
UPDATE O echipă a consulatului de la Gyula acordă asistenţă de specialitate românilor implicaţi în accidentul rutier produs lângă Gyortelek (Ungaria), a informat, duminică, MAE. Conform MAE, „un autoturism cu numere de înmatriculare poloneze la bordul căruia se aflau cetăţeni români, din motive necunoscute, a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal de un autovehicul care circula regulamentar, iar din spate a fost lovit de un microbuz cu numere de înmatriculare româneşti. În urma impactului, cele 5 persoane aflate în autoturism au decedat".
MAE precizează că pasagerii aflaţi în microbuz au fost accidentaţi uşor, iar persoana care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale a fost deja externată. "Toate persoanele aflate în microbuz se află în acest moment la secţia de poliţie pentru a fi audiaţi ca martori asupra condiţiilor în care s-a produs accidentul", se mai spune în informarea MAE.
Românii călătoreau într-un autoturism cu numere de înmatriculare de Polonia, care s-a ciocnit cu un autobuz şi cu un microbuz, transmite presa maghiară.
„Cei cinci români călătoreau într-un autoturism cu numere de Polonia”, transmite MTI.
Potrivit aceleiaşi surse, şoferul autoturismului a fost vinovat pentru accident. Acesta ar fi pierdut controlul maşinii şi a intrat pe contrasens, lovind mai întâi un autobuz şi apoi un microbuz.
Cel puţin patru persoane au fost transportate la spitalul din Mateszalka, potrivit MTI.