Fane Căpățână, reținut. S-a dat drept polițist și a jefuit un turist străin VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Polițiștii bucureșteni au descins, în această dimineață, la locuința interlopului Fane Căpățână care s-a erijat în polițist antidrog și i-a furat banii unui turist străin aflat în Capitală.

„În fapt, la data de 13 noiembrie a.c., Secția 26 Poliție a fost sesizată de către un bărbat, cetățean străin, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în timp ce se afla în fața unui magazin, din Sectorul 4, o persoană necunoscută, sub pretextul că este polițist, i-ar fi efectuat un control corporal, moment în care i-ar fi sustras din portofel 2.500 de lei.”,  a transmis Poliția într-un comunicat de presă.

În urma verificărilor a rezultat că suspectul este Ștefan Dinu, zis Fane Căpățână, de 54 de ani, din București, cu antecedente. În mașina acestuia a fost găsit un dispozitiv tip girofar.

Bărbatul a fost reținut pentru uzurpare de calități oficiale și înșelăciune urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.

Ștefan Dinu, cunoscut drept Fane Căpățână, reținut de polițiști în 2005 Foto Mediafax (arhivă)
Ștefan Dinu, cunoscut drept Fane Căpățână, reținut de polițiști în 2005 Foto Mediafax (arhivă)

Ștefan Dinu, cunoscut ca Fane Căpățână, este o figură importantă a lumii interlope din București. Acesta a fost arestat de mai multe ori, atât pentru înșelăciune și fals de identitate, cât și pentru alte infracțiuni.

Ultima oară acesta a ajuns în închisoare în anul 2009, după ce a oprit în trafic pe Autostrada București - Pitești o mașină în care se afla o familie de belgieni. S-a dat drept polițist de la Serviciul Antidrog, a percheziționat mașina și a furat 1500 de euro din bagaje. A fost eliberat în 2013.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite