Un bărbat infectat cu HIV a fost arestat după ce a întreținut relații sexuale neprotejate și a îmbolnăvit o femeie
0Un bărbat a fost arestat preventiv, după ce a întreținut relații sexuale cu o femeie, deși știa că este infectat cu virusului HIV - SIDA, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul București, printr-un comunicat.

"În datele de 14.07.2023 și 26.08.2023, în timp ce se afla la adrese din mun. București, respectiv jud. Ilfov, cunoscând că este infectat cu virusul HIV – SIDA, inculpatul (în vârstă de 45 de ani) a întreținut raporturi sexuale neprotejate cu persoana vătămată (o femeie în vârstă de 49 de ani), cu consecința infectării acesteia cu virusul HIV, aceasta fiind diagnosticată cu infecție HIV stadiul B2", se arată în comunicat.
Acesta a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București a dispus arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Autorităție au transmis, de asemenea, că cercetările vor fi continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.