Un afacerist se lăuda că avea relaţii la Curtea Supremă şi cerea şpăgi de zeci de mii de euro pentru sentinţe favorabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Afaceristul Tonea Chiriac a fost trimis astăzi în judecată, stare de arest preventive, pentru săvârşirea a trei infracţiuni trafic de influenţă din care una în formă continuată.

Potrivit DNA, în acelaşi caz, au mai fost trimişi în judecată: Mitică Chiriac, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă din care una în formă continuată şi Marius Tiberiu Lăcătuş, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă.

Prima acuzaţie

Procurorii arată că în perioada martie – aprilie 2015, Tonea Chiriac, beneficiind de ajutorul celorlalţi doi complici, ar fi pretins de la o persoană (denunţător în cauză) suma de 220.000 euro, lăsând să se înţeleagă că, prin sistemul relaţional pe care îl are în mediul judiciar, poate influenţa judecarea procesului penal de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care denunţătorul avea calitatea de inculpat, în sensul coruperii magistraţilor şi obţinerii unei soluţii favorabile denunţătorului.

În contextul discuţiilor de convingere a persoanei respective, pentru a da mai multă greutate vorbelor sale, Lăcătuş Marius Tiberiu era prezentat ca fiind judecător la Curtea de Apel Bucureşti, arată DNA.

La data de 15 aprilie 2015, Tonea Chiriac, sprijinit de această dată doar de Mitică Chiriac, ar fi pretins de la acelaşi denunţător suma de 4.000 euro, promiţând că, prin relaţionarea pe care o are cu un „grefier” de la Curtea de Apel Bucureşti, poate influenţa distribuirea aleatorie a unui dosar către un complet de judecată ce ulterior poate fi corupt în vederea pronunţării unei soluţii favorabile denunţătorului.
Precizăm că, anterior, Judecătoria Sector 1 Bucureşti pronunţase în acel dosar o hotărâre de condamnare a denunţătorului la pedeapsa de 1 an şi 9 luni cu executare.

A doua acuzaţie

În prima parte a anului 2014, în acelaşi scop, Tonea Chiriac, beneficiind de ajutorul celorlalţi doi complici, ar fi pretins de la o altă persoană (denunţător în cauză) 200.000 euro şi a primit efectiv suma de 100.000 euro.

A treia acuzaţii

De această dată, Lăcătuş a fost cel care s-a prezentat ca fiind cel care relaţionează cu judecătorii, lăsând să se înţeleagă că, prin sistemul relaţional pe care îl are în mediul judiciar (sens în care a invocat numele unor magistraţi), poate influenţa judecarea procesului penal de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care denunţătorul avea calitatea de inculpat, în sensul coruperii judecătorilor şi obţinerii unei soluţii favorabile denunţătorului.

În a doua parte a anului 2014, Tonea Chiriac ar fi pretins de la o altă persoană (denunţător în cauză) diferite foloase materiale constând în nerestituirea unui împrumut în suma de 8.000 lei şi remiterea unui autoturism marca Audi A6, lăsând să se înţeleagă că, prin sistemul relaţional pe care îl are în mediul judiciar, poate influenţa judecarea unui proces penal aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în care denunţătorul avea calitatea de inculpat, în sensul coruperii judecătorilor şi obţinerii unei soluţii favorabile acestuia din urmă.

Sechestru pe bunuri şi conturi

Potrivit rechizitoriului, în cauză, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului în vederea confiscării speciale asupra bunurilor mobile, inclusiv asupra conturilor bancare, ce aparţin inculpaţilor, până la concurenţa sumei de 100.000 euro.  În această anchetă, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite