Trei maiori şi doi căpitani din jandarmerie, trimişi în judecată pentru fraudarea unui concurs de admitere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aceştia ar fi falsificat documentele de admitere în jandarmerie a 11 candidaţi (foto)
Aceştia ar fi falsificat documentele de admitere în jandarmerie a 11 candidaţi (foto)

Trei maiori în rezervă şi doi căpitani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Ilfov au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) după ce ar fi falsificat documentaţia unui concurs de admitere pentru 11 candidaţi la posturile de subofiţeri.

Concret, procurorii îi acuză pe maiorii în rezervă Constantin Baboi, Radu Azoiţei, şi Florentin Iordache de abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale şi fals intelectual, dar şi pe căpitanii Cristian Sîrbu şi Nicoleta Niţi de aceeaşi infracţiuni.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 16-18 aprilie 2007, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ilfov a organizat un concurs pentru ocuparea de 25 de posturi de subofiţeri în specializarea pază şi protecţie instituţională ordine publică şi monitorizare, cu personal recrutat din sursă externă. 

S-a stabilit că la concurs, candidaţii vor avea de susţinut două probe, şi anume evaluarea performanţelor fizice şi susţinerea unui test scris tip grilă. 

Pentru acest concurs s-a stabilit o comisie de concurs ce îi avea în componenţă pe mr. Constantin Baboi – preşedinte, mr. Constantin Baboi, cpt. Cristian Sîrbu, cpt. Nicoleta Niţu -  membri şi mr. Florentin Iordache – secretar.  A fost stabilită şi comisia pentru soluţionarea eventualelor contestaţii al cărei secretar a fost desemnat tot mr. Florentin Iordache.

Astfel, arată procurorii, Constantin Baboi, Constantin Baboi, Cristian Sîrbu şi Nicoleta Niţu, în calitate de preşedinte, respectiv membri ai comisiei de concurs, au falsificat documentele concursului, având drept consecinţă admiterea şi implicit ocuparea pe nedrept a posturilor de subofiţer de către 11 candidaţi în detrimentul altora care, deşi au avut rezultate mai bune la examen, au fost respinşi. 

Cei patru inculpaţi au fost ajutaţi de Florentin Iordache, secretarul comisiei. 

Concret, cei cinci au falsificat în documentul intitulat „Tabel nominal cu rezultatele candidaţilor la concurs proba evaluarea performanţei fizice”, rezultatele la probele sportive ale unor candidaţi, precum şi lucrările scrise alte aceloraşi sau ai altor candidaţi, prin recorectarea acestor lucrări după ce au fost înlocuite originalele lor, consecinţa fiind stabilirea unei clasificări nereale la concurs. 

De asemenea au fost falsificate, prin contribuţia fiecăruia dintre cei menţionaţi „Borderoul centralizator cu rezultatele la proba de evaluare a performanţelor fizice”, „Borderoul centralizator la proba scrisă”, „Clasificarea candidaţilor la concurs” şi alte documente menite să vicieze clasamentul real al concursului, după susţinerea celor două probe. 

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Militar Bucureşti.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite