Sute de persoane vor manifesta la Bucureşti pentru emiterea ordinului de împuşcare a urşilor
0
Aproximativ 500 de persoane din Harghita, Covasna şi Mureş vor manifesta miercuri, la Bucureşti, în favoarea emiterii ordinului de derogare pentru împuşcarea urşilor, nemulţumirea fiind legată de faptul că s-au înmulţit atacurile salbăticiunilor asupra animalelor domestice, culturilor agricole sau a oamenilor.
Biroul de presă al CJ Harghita a informat, marţi, că protestul se va desfăşura miercuri, de la ora 12,00, la sediul Ministerului Mediului, iar din Harghita vor lua parte 250 de primari, preşedinţi de composesorate şi fermieri, cu scopul de a sensibiliza opinia publică din Bucureşti, în legătură cu această problemă.
Potrivit sursei citate, alături de protestatarii din Harghita se vor afla cei din Covasna şi Mureş, numărul total urmând să fie de 500 de persoane.
"Sperăm ca mâine, prin protestul de la Bucureşti şi prin dialogul cu doamna ministru, să putem face un pas înainte în privinţa ocrotirii satelor şi a locuitorilor acestora, iar în paralel şi protejarea carnivorelor mari", se precizează într-un comunicat remis de CJ Harghita.
În acelaşi document se mai arată că preşedintele instituţiei, Borboly Csaba, a iniţiat, luni, în cadrul "Comisiei pentru mediu, schimbări climatice şi energie" (ENVE) de la Comitetul Regiunilor, elaborarea unui raport privind relaţia om-carnivore mari, inclusiv urşii din România, urmând ca, în funcţie de necesităţi, să fie formulate propuneri de revizuire a directivelor de mediu ale Uniunii Europene.
Borboly Csaba susţine că situaţia cauzată de schimbările de comportament în rândul populaţiei de urs din România reprezintă atât un pericol direct asupra oamenilor, dar conduce şi la schimbări genetice majore în cazul acestei specii protejate, fapt care va contribui la degradarea acesteia.
"În România există cea mai mare populaţie de urşi, o specie protejată la nivelul Uniunii Europene, iar atacurile şi pagubele cauzate sunt deja cotidiene şi în creştere exponenţială în România, datorită unui management defectuos aplicat de la Bucureşti. Este un pas important faptul că forurile de la Bruxelles au înţeles ceea ce Bucureştiul nu vrea, şi anume faptul că este necesară o supervizarea a situaţiei reglementate în cazul ursului carpatin. La Bucureşti s-a evitat dezbaterea temei, motivarea fiind că protejarea urşilor a reprezentat una dintre condiţiile aderării României la Uniunea Europeană", a precizat Borboly Csaba, în comunicatul menţionat.
Primarul comunei Sândominic, Karda Róbert, iniţiatorul protestului, a declarat, pentru AGERPRES, că atacurile sunt aproape zilnice în zona respectivă.
"La sfârşit de săptămână un cal a fost omorât de urs, la Izvoru Mureşului. Dacă ne uităm, aproape zilnic se întâmplă ceva, dar ce mă sperie este că umblă ursul şi prin comună. Recent a intrat pe o uliţă unde până acum nu a fost niciodată şi ne temem că vor veni şi mai des când se coace grâul sau fructele. Oamenii din sat s-au saturat pentru că s-au străduit şi au cultivat grâu sau porumb şi vine ursul şi îl mănâncă sau pentru că au animal pe care într-o seară ursul îl ucide", a spus Karda Róbert.
Solicitarea primarilor şi a reprezentanţilor composesoratelor este ca, în prima fază, măcar să se permită împuşcarea exemplarelor care atacă oamenii, sunt periculoşi şi creează stricăciuni.