Sorin Cîmpeanu: România şi-a pierdut dreptul de vot la Agenţia Spaţială Europeană din cauza datoriilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării, susţine că România şi-a pierdut dreptul de vot în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene, din cauza datoriilor pe care le are pentru 2017 şi pentru 2018.

„România şi-a pierdut dreptul de vot în Agenţia Spaţială Europeană din 1 iulie 2018 din cauza neplăţii contribuţiei pentru anul 2017 şi pentru 2018. Dacă nu suntem interesaţi de prestigiul României şi prestigiul cercetării ştiinţifice din România pe plan internaţional, pot să vă dau câteva exemple concrete în plan naţional. Contribuţia României la Agenţia Spaţială se întoarce cu cel mai bun randament dintre toate contribuţiile pe care România le plăteşte, mai exact, peste 80%”, a declarat Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării, citat de Digi24.

Potrivit fostului demnitar, pe lista restanţei României apar 22,8 milioane de euro pentru anul 2017 şi alte 34 de milioane de euro pentru anul 2018.

„Această contribuţie s-a plătit întotdeauna de către România prin intermediul Ministerului Cercetării care a avut în buget aceste sume. Anul acesta, bugetul Ministerului Cercetării fiind diminuat, aceste sume nu au mai existat şi nu au mai fost plătite”, a completat Cîmpeanu.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite