Soarta lui Tiberiu Niţu se va decide în următoarele zile. Iohannis s-a întâlnit la Cotroceni cu premierul Cioloş şi ministrul Prună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit luni la Palatul Cotroceni cu premierul Dacian Cioloş pentru şedinţa săptămânală, fiind însă prezentă şi Raluca Prună, ministrul Justiţiei. În cadrul acestei întâlniri s-a discutat şi soarta lui Tiberiu Niţu la şefia Parchetului General, care este implicat în scandalul privind coloanele oficiale. Concret, acesta ar fi beneficiat ilegal de 700 de deplasări însoţit de coloana oficială.

UPDATE Premierul Dacian Cioloş a declarat luni, la Palatul Victoria, că nu există niciun fel de procedură formală de revocare a procurorului general Tiberiu Niţu, în acest moment, precizând însă că i-a cerut ministrului Justiţiei să analizeze condiţiile în care acesta poate fi revocat.

„La întâlnire a participat şi ministrul Prună pentru a-l informa (pe preşedintele Iohannis - n.r.) despre discuţiile pe care le-a avut cu domnul Niţu şi despre posibilităţile pe care le avem pentru a reacţiona în acest caz. Se analizează diferitele posibilităţi. În zilele următoare vom avea un punct de vedere cât mai clar formulat şi îl veţi vedea”, a declarat premierul Cioloş după întâlnirea de la Cotroceni. 

De altfel, premierul Dacian Cioloş a anunţat că va face declaraţii de presă la ora 18.00.

Luni, la şedinţa săptămânală pe care preşedintele Klaus Iohannis o are cu premierul Dacian Cioloş la Palatul Cotroceni, participă şi ministrul Justiţiei, Raluca Prună, potrivit unor surse guvernamentale.

În cadrul acestei discuţii s-ar putea decide dacă Tiberiu Niţu rămâne sau nu procurorul general al României.

Potrivit legii, procurorul general al României poate fi schimbat din funcţie doar de către şeful statului.

Surse citate de Hotnews spun că ministrul Justiţiei, Raluca Prună, i-ar fi cerut lui Niţu să demisioneze, însă acesta a refuzat.

Numele lui Niţu apare în dosarul în care este implicat Gabriel Oprea

Săptămâna trecută, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut aviz pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, suspectat de abuz în serviciu, pentru că ar fi cerut ilegal să fie însoţit de echipaje ale Poliţiei Rutiere, serviciu de care ar fi beneficiat, de asemenea ilegal şi procurorul general Tiberiu Niţu în baza unui protocol.

Potrivit unor surse judiciare, Niţu ar fi beneficiat de 700 de deplasări însoţit de coloana oficială, din aprilie 2014 până în octombrie-noiembrie 2015.

Prima reacţie a lui Tiberiu Niţu

Ca răspuns la acuzaţiile aduse de DNA, Tiberiu Niţu a precizat că el a respectat legea şi codul deotologic al magistraţilor şi că a beneficiat doar de măsurile de protecţie prevăzute de lege, proporţional cu riscurile şi responsabilităţile acestei funcţii. 

„Având în vedere comentariile purtate în spaţiul public referitoare la persoana mea, doresc să precizez că în întreaga mea carieră de magistrat, precum şi în funcţia de procuror general, am fost permanent preocupat de respectarea legii şi a normelor deontologice", se arată în comunicatul lui Tiberiu Niţu.

Procurorul general al României arată că "în cadrul activităţii desfăşurate în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, am beneficiat doar de măsurile de protecţie prevăzute de lege, proporţional cu riscurile şi responsabilităţile acestei funcţii".

"Îi asigur pe toţi colaboratorii mei din cadrul Ministerului Public, pe toţi partenerii noştri instituţionali şi pe toţi cetăţenii României că activitatea noastră – a mea personal- nu este afectată, nu este influenţată sau perturbată de demersurile judiciare desfăşurate în vederea clarificării depline a acestei situaţii şi, totodată, îmi asum obligaţia de rezervă ce îmi revine în raport cu activitatea desfăşurată în acest sens", a mai precizat Tiberiu NIţu.

"Apreciez că este de datoria mea, în calitate de procuror general, să mă asigur că în această perioadă activitatea Ministerului Public se va desfăşura în condiţii normale şi în parametrii eficenţei consemnate în ultimul raport MCV”, a conchis procurorul general al României.

Ministrul Justiţiei a refuzat să comenteze acest subiect, însă săptămâna trecută l-a chemat la sediul ministerului pe Niţu pentru a discuta despre acuzaţiile care i se aduc.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite