Şerban Mihăilescu, zis Miki Şpagă, condamnat la un an de închisoare cu suspendare
0Senatorul UNPR Şerban Mihilescu a fost condamnat marţi de instanţa supremă la un an de închisoare cu suspendare în dosarul „Mită în arme".
Mihăilescu, fost ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului, este acuzat de DNA de primire de foloase necuvenite şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor săvârşită în legătură cu infracţiunea de foloase necuvenite. Dosarul a fost deschis după denunţul formulat de Fănel Pavalache, primul demnitar român condamnat pentru corupţie.
Nouă arme
Procurorii au arătat că, în perioada 12 aprilie 2002 - 30 mai 2002, deţinând funcţia de ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului României, Mihăilescu ar fi primit de la Pavalache nouă arme de vânătoare, în valoare totală de 26.400, după ce, l-a numit pe acesta în funcţia de consilier. În perioada aprilie-octombrie 2002, armele au fost deţinute, fără drept, de către Miki Şpagă, fiind depozitate la Vila de protocol nr. 5 din Snagov.
Istoric
Iniţial, Mihăilescu a fost trimis în judecată la 10 mai 2006.
La data de 14 aprilie 2008, prin decizie definitivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus restituirea, la Direcţia Naţională Anticorupţie, a cauzei pentru refacerea urmăririi penale, întrucât s-a apreciat că Şerban Mihăilescu beneficiază de imunitatea conferită de calitatea de fost ministru coordonator al Secretariatului general al Guvernului.
Restituirea s-a făcut în baza unei decizii a Curţii Constituţionale (ulterioară trimiterii în judecată) care a admis o excepţie de neconstituţionalitate ce fusese invocată de fostul premier Adrian Năstase într-un alt dosar.
Potrivit interpretării date de Curtea Constituţională unor prevederi din Legea răspunderii ministeriale, procedura specială de urmărire penală aplicabilă miniştrilor în funcţie trebuie extinsă şi la nivelul foştilor miniştri pentru infracţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.
Prin urmare, la data de 31 iulie 2008, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Laura Codruţa Kovesi, a solicitat Senatului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de urmărire penală faţă de Şerban Mihăilescu, în dosarul sus menţionat.
La data de 10 iunie 2009, Senatul a adoptat Hotărârea nr. 8/2009, conform căreia cere urmărirea penală a lui Şerban Mihăilescu.