Şeful Jandarmeriei Române, audiat la DNA în dosarul orelor suplimentare. Col. Bogdan Enescu: „Nu mi-am luat avocat pentru că sunt nevinovat” VIDEO
0Şeful Jandarmeriei Române, colonelul Bogdan Enescu, a sosit, joi dimineaţă la DNA, el fiind acuzat de procurori că a încasat ilegal sute de ore suplimentare. Colonelul Enescu a venit fără avocat.
„Nu mi-am luat avocat pentru că în opinia mea sunt nevinovat”, a spus Enescu, potrivit G4Media.ro.
Şeful Jandarmeriei nu a vrut să facă declaraţii, spunând că este o fază nepublică a procesului penal şi că va vorbi „la momentul potrivit”.
„Nu are rost să intrăm în detalii tehnice. Sunt chestiuni tehnice asupra cărora nu vreau să mă pronunţ”, a adăugat el.
Întrebat dacă se gândeşte să îşi dea demisia, colonelul Enescu a replicat: „Sub nicio formă nu intrăm în astfel de speculaţii”.
La DNA sunt aşteptaţi şi foştii şefi ai Jandarmeriei, colonelul Ionuţ Cătălin Sindile şi generalul Constantin Florea.
Şeful Jandarmeriei Române, colonelul Bogdan Enescu, şi foştii şefi, colonelul Ionuţ Cătălin Sindile şi generalul Constantin Florea, au fost puşi sub acuzare de DNA pentru că ar fi încasat ilegal sute de ore suplimentare, prejudiciul fiind de peste 80.000 de lei, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul MAI.
Ce au descoperit inspectorii de la Audit Intern ai MAI
În iulie, Direcţia Generală de Audit Intern a Ministerului Afacerilor Interne a declanşat verificări la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (IGJR) şi, apoi, a sesizat DNA.
Şeful Jandarmeriei şi foştii şefi au fost puşi sub urmărire penală pentru infracţiunea de uzurpare a funcţiei din Codul penal coroborate cu articolul 13 indice 2 din legea 78/2000 privind sancţionarea faptelor de corupţie.
Potrivit aceloraşi surse, doar în cazul şefului Jandarmeriei, Bogdan Enescu, prejudiciul se ridică la peste 40.000 de lei. El şi-ar fi aprobat singur efectuarea şi plata a aproape 900 de ore suplimentare, fără acordul şefului ierarhic superior, adică al chestorului Bogdan Despescu.
În plus, potrivit Codului Muncii, după efectuarea orelor suplimentare, angajatul are dreptul să îşi ia zile libere şi, numai dacă în următoarele 60 de zile, nu i se dau zile libere, orele suplimentare îi sunt plătite, însă plafonat, în limita a 180 de ore suplimentare pe an. Nici aceste prevederi nu ar fi fost respectate de colonelul Enescu.
Mai mult, actualul şef al Jandarmeriei ar fi aprobat plata unor ore suplimentare pentru 2018 şi 2019 către foştii şefi ai Jandarmeriei, Cătălin Sindile şi Constantin Florea.
Cu alte cuvinte, Sindile a fost plătit pentru „orele suplimentare” efectuate inclusiv în seara zilei de 10 august 2018, când jandarmii coordonaţi şi de el au gazat şi bătut chiar şi protestatarii paşnici de la mitingul Diasporei.