Şapte angajaţi au fost arestaţi în dosarul lagărului „Sfânta Maria“. Ceilalţi au fost arestaţi la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte dintre angajaţii Complexului Social de Servicii „Sfânta Maria” din Capitală, unde copiii stăteau în camere invadate de ploşniţe, iar educatoarele le furau cadourile primite din donaţii, au fost arestaţi preventiv, în urma unei decizii luate de Tribunalul Bucureşti. Ceilalţi angajaţi sunt arestaţi la domiciliu.

Tribunalul Bucureşti a hotărât arestarea a şapte angajaţi ai „lagărului” Sfânta Maria, după ce procurorii au contestat decizia Judecătoriei Sectorului 1 de arest la domiciliu. Ceilalţi şapte angajaţi au fost arestaţi la domiciliu în urma contestaţiei depuse de procurori.

În acest caz, 14 angajaţi ai Centrului sunt cercetaţi de procurorii din Parchetul Capitalei, cele mai sonore nume fiind ale directorului Florin Gurău şi al administratorului Mariana Dumitru. 

La sfârşitul săptămânii trecute, Judecătoria Sectorului 1 a respins propunerea de arestare preventivă şi a decis arest la domiciliu în trei cazuri, printre care şi Gurău şi Dumitru. Procurorii au insistat pentru arestarea preventivă şi au contestat decizia. 

Consultaţi superficial de medicii centrului

Cele mai grave acuzaţii care li se aduc angajaţilor centrului sunt legate de modul în care prin acţiunile lor au afectat sănătatea copiilor. Mai exact, ancheta a scos la iveală faptul că de cele mai multe ori, medicii centrului de plasament consultau copilele internate aici superficial. În cazul unei fetiţe, administratorul Complexului, îi povestea directorului Florin Gurău, cât de gravă era starea de sănătate a micuţei:

Femeia relata că micuţa a rămas fără o bucată din timpan din cauză că nu a fost tratată. „Nu mai are o bucată din timpan, a ţâşnit puroiul ca la balamuc“.

Aceasta nu-şi explica cum nimeni din Centru nu a văzut până atunci că fetiţa era atât de bolnavă. Femeia mărturiseşte cum copilul a avut puroi în ureche ani întregi. „Îţi dai seama ce dureri a avut aia?“, spunea femeia când a fost informată despre starea fetiţei. Directorul era însă supărat tot pe copil, că nu le-ar fi spus că este bolnav: „Adică du-te în paştele tău de copil… Eu vreau să te ajut, dar ajută-mă şi tu, că eu n-am de unde să visez ce ai!“.

O angajată a povestit un alt caz, în care o fetiţă avea mâna dreaptă vânătă şi umflată în zona antebraţului. Femeia a relatat cum educatoarele, dar şi administratorul centrului au incercat s-o convingă să nu ducă fetiţa la medic, pe motiv că nu are nevoie să fie examinată de specialist. Ca să fie mai convingătoare, directoarea ar fi vorbit foarte urât cu micuţa spunându-i că o «urăşte», că e nesuferită şi handicapată. Însă fetiţa doar se plânsese că o doare mâna.

Şi aşa era. La spital, medicii au decis că mâna fetiţei trebuie imobilizată în ghips. Cu altă ocazie, două angajate de la Centru povesteau că una dintre fetiţe are sifilis. Femeile se panicaseră pentru că în cazul în care copiii erau diagnostigaţi cu o boală venerică, şefii evitau să înştiinţeze autorităţile de frica unui control.  

Cele două arătau că una dintre şefele lor, un medic, ar fi ştiut de această problemă, dar nu ar fi făcut nimic. 

Copii muşcaţi de ploşniţe

Centrul de plasament nu excela nici din punctul de vedere al curăţeniei. La un moment dat, angajaţii de aici au descoperit că mai multe copile au fost muşcate de ploşniţe.

„Ăh, mi-au găsit ploşniţe la Marimar în cameră!... Dar m-am uitat pe pielea copiilor că mi-a zis Marcela, zice, uite-te să vezi cum sunt muşcăturile, că sunt grupate câte trei“, spunea una dintre femei.

Interlocutoarea sa, Adriana Panea explica cum s-a ajuns în situaţia asta: „Pentru că îţi spun eu de ce este, pentru că acolo, acolo s-a făcut curăţenie numai superficial...“. „Da, da şi azi dimineaţă mi-a arătat Marimar, erau şi pe perete! Deci la ele acolo e focar!“, relata femeia.

Le furau şi cadourile de Crăciun

Copilele internate la centrul de plasament „Sfânta Maria“ simţeau cel mai tare că sunt ale nimănui atunci când li se furau cadourile de Crăciun, primite de la diverşi sponsori. Cu faptul că li se dădea prea puţin să mănânce pentru că le era furată şi hrana deja se obişnuiseră. 

La un moment dat unul dintre angajaţi îi povestea unei prietene cum educatoarele le-au furat fetelor cadourile primite de Crăciun. „Ce am putut să văd, mi s-a zburlit pielea pe mine, crede-mă. Deci, aşa ceva nu... este peste putere. Nici dacă erau femeile de serviciu şi nu se comportau cum s-au comportat ele ca şi educatori. Păi, tu ştii cum erau acolo? Ziceai că sunt hunii în sacoşele lor“, mărturisea Dumitru.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite