Românul care a băgat în sperieți autoritățile din Austria când a strigat: „Am o bombă nucleară" - Ce voia să spună de fapt

0
Publicat:

Un român, în vârstă de 40 de ani, a băgat în sperieți autoritățile austriece, după ce le-a transmis agenților din sediul Poliției de Stat Salzburg că are o „bombă nucleară” în rucsac, relatează Krone.

Închisoare
Bărbatul a fost condamnat la nouă luni de închisoare cu suspendare. FOTO Shutterstock (Arhivă)

Întâmplarea a avut loc în urmă cu o lună, sâmbătă, 11 februarie. Conform rechizitoriului, inculpatul ar fi transmis, în limba engleză: „Lăsați-mă să intru! Am o bombă nucleară în rucsac”. Spusele românului au fost adeverite și de agenții de poliție care au fost audiați marți, 14 martie. 

Polițiștii care se aflau de cealaltă parte a interfonului au demarat o operațiune de amploare, fiind implicate și forțele speciale

Prezent în fața instanței, bărbatul a afirmat că la mijloc este o neînțelegere. Acesta susține că făcea aluzie la o băutură carbogazoasă numită „Scharnter Bombe”, iar polițiștii ar fi înțeles greșit. 

Românul a fost condamnat la nouă luni de închisoare cu suspendare, dar sentința nu este definitivă. 

Îi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat și pentru consecințe”, a afirmat avocatul inculpatului.

Am vrut doar să-mi plătesc amenzile restante în centrul de detenție și nimic mai mult. La intrare, am enumerat ce am în buzunare. Am spus că am o „bombă Schartner” în rucsac”, a declarat românul la Tribunalul Regional Salzburg. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite