România a primit trei avize de la Comisia Europeană pe tema deşeurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În octombrie 2020, Comisia a trimis scrisori de punere în întârziere celor 13 state membre menţionate, iar acum a decis să le trimită avize motivate.
În octombrie 2020, Comisia a trimis scrisori de punere în întârziere celor 13 state membre menţionate, iar acum a decis să le trimită avize motivate.

Comisia Europeană a îndemnat, miercuri, România şi alte 12 state membre să îşi alinieze legislaţiile naţionale la modificările incluse în Directiva 2018/850 privind depozitele de deşeuri, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Directiva 2018/850 privind depozitele de deşeuri introduce restricţii privind depozitarea tuturor deşeurilor care pot fi reciclate sau valorificate energetic începând cu 2030. 

Ea urmăreşte, de asemenea, să limiteze proporţia deşeurilor municipale trimise la depozitele de deşeuri la 10% până în 2035 şi introduce norme privind calcularea modului în care sunt atinse obiectivele privind deşeurile municipale. Totodată, directiva impune ţărilor din UE să instituie un sistem eficace de control al calităţii şi de trasabilitate a deşeurilor municipale depozitate. Pactul verde european subliniază importanţa obiectivului ca Europa să rămână pe calea cea bună în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor sale de mediu. 

Tot miercuri, Comisia Europeană a îndemnat România şi alte şase state membre să transpună integral în legislaţiile naţionale noile norme ale UE privind gestionarea deşeurilor incluse în Directiva (UE) 2018/851 de modificare a Directivei 2008/98/CE privind deşeurile, conform Agerpres. 

Această directivă stabileşte cerinţe minime de funcţionare pentru schemele de răspundere extinsă a producătorilor (REP) şi consolidează normele privind prevenirea deşeurilor.

În octombrie 2020, Comisia a trimis scrisori de punere în întârziere celor 17 state membre menţionate, iar acum a decis să le trimită avize motivate.

De asemenea, miercuri Comisia Europeană a îndemnat România şi alte 12 state membre să îşi alinieze legislaţiile naţionale la modificările incluse în Directiva (UE) 2018/852 privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite