Război în Ucraina. România trimite ajutor militar autorităţilor de la Kiev: veste antiglonţ, căşti, muniţie şi alte echipamente
0
Purtătorul de cuvânt al Guvernul, Dan Cărbunaru, a anunţat că România va trimite o a doua tranşă de ajutoare în Ucraina, printre acestea fiind şi armanent, adică veste antiglonţ, căşti, muniţie şi alte echipamente.
„Guvernul României a decis, ca după ce în Ucraina a ajuns deja o primă tranşă de echipamente şi medicamente sanitare, astăzi să fie trimisă o a doua tranşă de ajutoare, în valoare totală de 3 milioane de euro, constând în: combustibil, veste antiglonţ, căşti, muniţie şi echipamente militare, alimente, apă şi echipamente”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
„Totodată, Guvernul României anunţă disponibilitatea de prelua răniţii ucraineni în reţeaua militară şi civilă de sănătate din ţara noastră. Până la acest moment, pe platforma anunţată ieri de Guvern, până la 6 dimineaţă erau centralizate 1269 de oferte de sprijin din partea societăţii civile, a agenţilor economici, altor categorii de voluntari, constând în: alimente, apă, medicamente, cazare, alte forme de sprijin care vor începe să fie distribuite în conformitate cu nevoile existente”, a mai afirmat Dan Cărbunaru.
Din datele Inspectoratului General pentru Imigraţie, unităţile acesteia au un grad de ocupare de 57,7%, incluzând aici şi ceilalţi solicitanţi de azi, în afara cetăţenilor ucraineni. „În privinţa taberelor mobile, sunt deja două operaţionalizate, una la Sighet şi una în siret. „Tabăra de la Sighet nu are niciun cetăţean găzduit, în schimb cea de la Siret are 41 de cetăţeni ucraineni, care în următoarele ore vor pleca în spaţiile de cazare indicate de Inspectoratul General pentru Imigrări. La aceşti 41 de cetăţeni ucraineni care se află la Siret, se adăugă 100 de studenţi indieni, care timp de câteva ore vor fi găzduiţi în aceste centre, pentru a fi apoi redirecţionaţi către Bucureşti, către aerport, pentru a fi repatriaţi”, a precizat Cărbunaru.
Ştire în curs de actualizare.