Protest în Capitală. Sute de sindicalişti nemulţumiţi de conducerea Hidroelectrica au ieşit în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de sindicalişti protestează azi în faţa Guvernului FOTO Adevărul
Sute de sindicalişti protestează azi în faţa Guvernului FOTO Adevărul

Aproximativ 400 de membri ai sindicatului Hidrosind protestează sâmbătă în Piaţa Victoriei din Capitală. Acţiunea de protest a început la ora 11.00 şi se va încheia la ora 14.00. Cei prezenţi la manifestare sunt nemulţumiţi de modul în care Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, conduce societatea.

Pe 7 martie, aproximativ 100 de membri ai federaţiei sindicale Universul, care reuneşte organizaţiile din sectorul energetic, au protestat, în faţa sediului Hidroelectrica, faţă de schimbările de regim din domeniu.

Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, aflată în insolvenţă, a început un program de concediere a 600 de angajaţi din Hidroservuri, reprezentând aproape un sfert din numărul total de angajaţi ale acestor filiale de servicii şi mentenanţă ale producătorului de electricitate.

Potrivit lui Borza, până în luna iunie vor fi concediate 300 de persoane, iar până la sfârşitul anului îşi vor mai pierde locurile de muncă din Hidroservuri alţi 300 de angjaţi.

Pentru a fi rentabile, Hidroservurile ar trebui să rămână cu aproximativ 1.200 de salariaţi, a precizat reprezentantul Euro Insol.

Citiţi şi:

FOTO-VIDEO Prefectura Olt, fluierată de sindicaliştii de la Hidroserv Slatina

Sindicaliştii din energie protestează în stradă. Replica administratorului Hidroelectrica: "Să nu faceţi pneumonie!"

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite