Protest al angajaţilor Institutului Naţional de Statistică la sediile PNL şi PSD
0Salariaţii Institutului Naţional de Statistică Bucureşti vor picheta miercuri sediul Partidului Naţional Liberal şi pe cel al Partidului Social Democrat nemulţumiţi de salarizarea din această instituţie.
"Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti - SINSB, membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie afiliată la Confederaţia Naţională Cartel Alfa, ca urmare a situaţiei salariale discriminatorii la care sunt supuşi angajaţii Institutului Naţional de Statistică (INS) de o perioadă lungă de timp, trataţi ca o categorie inferioară de funcţionari publici şi ca urmare a nepăsării totale faţă de numeroasele notificări şi acţiuni de protest de către factorii decidenţi, solicită de urgenţă aplicarea Memorandumului asumat de Guvernul României în data de 13.07.2022 cu tema «Soluţionarea problemelor de salarizare existente la nivelul Institutului Naţional de Statistică şi al Direcţiilor Regionale şi Judeţene de Statistică»", informează organizaţia sindicală.
De asemenea, sindicaliştii solicită stoparea discriminărilor salariale la care sunt supuşi angajaţii Institutului Naţional de Statistică din sediul central şi din direcţiile teritoriale de statistică şi uniformizarea grilei de salarizare din sediul central şi din direcţiile teritoriale de statistică.
Conform calendarului de proteste stabilit, salariaţii din INS vor picheta în data de 5 octombrie 2022 sediul Partidului Naţional Liberal, începând cu ora 10:00, şi sediul Partidului Social Democrat, începând cu ora 12:00.
Potrivit sursei citate, Sindicatul din INS a căutat întotdeauna calea dialogului pentru respectarea drepturilor şi stoparea discriminărilor salariaţilor din INS, considerând că declanşarea conflictului de muncă ar duce la un blocaj economic şi social.
"Ar fi regretabil să se ajungă la încetarea activităţii ca urmare a ignorării continue de către factorii decidenţi a numeroaselor solicitări ale salariaţilor INS, fapt ce ar duce la încetarea furnizării de date atât pe plan intern cât şi extern (Eurostat), având în vedere că nicio decizie de politică economică şi socială nu se poate lua în absenţa datelor statistice", se menţionează în comunicatul organizaţiei sindicale.