Pagina cititorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Albert Nagy are 32 de ani şi lucrează la o firmă din domeniul IT. Citeşte zilnic „Adevărul“, declarându-se mulţumit de calitatea ziarului.

„Mă interesează toate colecţiile"

„Nu regret sub nicio formă că m-am abonat la acest ziar. Dar mai mult îl apreciază tatăl meu", spune Nagy. Tânărul are toate colecţiile scoase până acum de „Adevărul", de la „Cele 100 de cărţi pe care trebuie să le  ai în bibliotecă" la tomurile semnate de „Jules Verne", seria „Poveşti pentru copii" şi revista „Rahan".

„Colecţia am început-o cu «cărţile verzi», dar mă interesează foarte mult şi Jules Verne. E plăcut să-ţi aminteşti de copilărie, de visele frumoase pe care ţi le făceai. Cărţile sunt la un preţ foarte bun şi oricine, chiar dacă nu e abonat, şi le poate procura. O carte îşi are locul ei de cinste într-o casă", crede bistriţeanul.

Mâine va fi aruncat ultimul zar

Poate va veni acum, după se-mifinale, apă la moară celor care cred într-o distri-buţie echitabilă, în timp, a victoriilor din fotbal. Şi spun asta pentru că, aşa cum bine ştiţi, finala Campionatului Mondial de fotbal 2010 va fi adjudecată de către o echipă reprezentativă căreia nu i s-a mai „întâmplat" acest lucru.

De către Spania sau Olanda (ordinea este întâmplătoare, ca şi şansele lor, aş zice). Olanda este cea care a mai pus piciorul de vreo trei ori în finală, dar atât. Moralmente, s-ar putea spune că ea merită să facă încă un pas mai sus. Că e rândul „batavilor" la roata istoriei să bea şampanie (sau „oranjadă", că tot sunt echipaţi în portocaliu) din mult râvnita cupă „Jules Rimet".

Numai că statistica lucrează cu numere mari, cu decenii şi chiar secole (s-a spus, de pildă, că un Hagi la români apare o dată la cincizeci de ani!). Deci, Spania are, în ciuda faptului că şi-a depăşit deja o cascadă de vechi recorduri la turneele finale, la fel de multă îndreptăţire să aspire la gloria fotbalistică din acest an.

Laurii vor fi pentru cei mai puternici şi merituoşi (başca, norocul!) la ora meciului. Mâine, 11 iulie 2010, va fi aruncat ultimul zar. Mai uşor decât zarul însă se va rostogoli balonul efectiv. Un poet sud-african va scrie, apoi, o poezie în genul eminescian: „Somnoroase vuvuzele"...

Florin Nechiti

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite